Pe 15 ianuarie 2009, Traian Băsescu îi informa pe patronii români că „ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI“. Dar pe parcursul a doar două luni, România a fost catapultată în acel punct în care nu mai poate fi făcut decât „ultimul lucru“. Preşedintele a anunţat în această săptămână că guvernul Boc va solicita un împrumut de la FMI.
Ce a determinat această schimbare radicală în discursul prezidenţial? Nevoia unui împrumut extern putea fi prevăzută cu două luni înainte chiar şi de un student mai informat, darămite de consilierii Cotroceniului ajutaţi de armatele de economişti de la Ministerul Finanţelor. E drept că întotdeauna poate interveni o urgenţă: o boală fulgerătoare sau un pariu cu ghinion. Acum jumătate de an, economia românească „duduia“. La începutul lui 2009 eram informaţi că lucrurile sunt ţinute sub control şi ni se oferea o comparaţie liniştitoare: dezastrul din economia maghiară. Astăzi, întreaga presă germană scrie despre gravitatea crizei economice din România, aruncându-ne în aceeaşi oală chiar cu Ungaria. În mai puţin de un an, prospera economie mioritică s-a scofâlcit ca o tomată uitată la soare preţ de câteva minute.
În cele două luni scurse între afirmaţiile prezidenţiale diametral opuse, uşile guvernului Boc au fost lovite de o cascadă de bubuieli. Rând pe rând, mari companii au început să solicite ajutor financiar de la stat pentru a depăşi criza. Ford a cerut guvernului garantarea unor credite, Traian Băsescu asi-gurându-l personal pe John Fleming că statul va sprijini industria auto. De altfel, pe lângă garantarea împrumuturilor contractate, Ford va primi alte 143 de milioane de euro ajutor de stat pe parcursul următorilor ani. Cei de la Renault au cerut şi ei garantarea unor împrumuturi consecutiv acordării unor ajutoare de peste 150 de mili-oane de euro către uzinele Dacia şi furnizorii acestora. În uşa guvernului au mai bătut Oltchim, Banca Transilvania şi marii antreprenori din construcţii. Fiecare solicită garanţii şi sprijin financiar. Mai mult, guvernul a elaborat un proiect prin care se creează o schemă de ajutor de stat pentru companiile mari din subordinea Ministerului Economiei şi AVAS. Puşi în faţa acestui asalt de milogeli, guvernul Boc şi Traian Băsescu nu pot să dea decât un singur răspuns: „Da, vă dăm!“. Altfel, miile de şomeri vor echivala cu zeci de mii de voturi pierdute în al doilea an electoral consecutiv pe care îl traversează România. „Da, vă dăm, dar de unde?“, s-au întrebat politicienii, contemplând „ultimul lucru“ pe care îl va face România.
Deşi împrumutul de la FMI nu poate fi folosit direct pentru ajutoare de stat, acesta va fi util pentru acoperirea deficitului bugetar al României, care a luat-o razna în ultimele luni. FMI va impune guvernului Boc îngheţarea salariilor şi a pensiilor, precum şi reducerea masivă a cheltuielilor publice. La colţ ne aşteaptă, clănţănindu-şi dinţii de metal, austeritatea. În schimb, statul român va putea acorda ajutor financiar companiilor aflate în dificultate, dar numai după ce Comisia Europeană va autori-za acel sprijin. La colţ, marile companii sunt aşteptate de incertitudini cu foşnet de birocraţie europeană.
La momentul formării coaliţiei PD-L – PSD a fost invocată o supremă motivaţie: doar cu o astfel de majoritate se poate naviga prin furtuna crizei. Dar, în doar două luni, căpitanul corabiei a epuizat toate variantele de salvare, alegând ultima soluţie: pilotajul FMI. Şi furtuna nici nu a început bine…
