Mi-am început promenada duminicală în faţa celei mai frumoase clădiri din Craiova. Deşi primarul a blocat circulaţia pentru a ferici pietonul, pe mijlocul drumului se plimbau doar trei ciori zgribulite şi cu mine. Din acel punct, clădirea Muzeului de Artă îmi apărea într-o perspectivă interesantă. În interior se plictisea o excelentă colecţie de artă, iar în spatele bustului strâmb al lui Aman se plictisea o gaşcă de patrupede. Mă simţeam ca în tribunele dezolante ale unui stadion din divizia C. Şi nu eram departe de adevăr.
Din copilărie am deprins obiceiul de a fi prezent la cât mai multe dintre evenimentele culturale ale Craiovei. Că era teatru sau expoziţie de artă, mă înfiinţam şi eu acolo. Această plăcută deprindere a dispărut însă cu încetul în ultimii ani. Pentru că astfel de evenimente au început să mă plictisească. Şi nu pentru că devenisem eu mai deştept (dezirabilă minune), ci pentru că ei deveniseră insipizi şi artificiali.
Lansare de carte în sala de consiliu a primăriei: pe scaune, câţiva elevi ademeniţi de promisiunea unei note de zece şi mai mulţi literaţi. Scriitorul lansat nu mai trăia de vreme bună în România, dar profesorul de la Litere nu înce-ta să-l gratuleze drept „fiu al Băniei“. După jumătate de oră sufocată de referinţe la „ine-puizabila lui vervă ideatică“ şi „permanentul neastâmpăr intelectual“, însuşi scriitorul lansat l-a tras pe respectabilul literat craiovean de pulpana bunului-simţ, şoptindu-i: „dragă, e suficient“. La alt eveniment, derulat în jurul unui venerabil regizor, cuvintele afectatei prezentatoare erau atât de unse cu linguşeli, încât regizorul se încleiase de jenă. Mucava, admiraţie de dulap şi cârduri de cuvinte goale: acestea sunt ingredientele multor evenimente culturale din Craiova.
Cu un an în urmă, l-am întrebat pe unul dintre cei mai influenţi actori români cum i se mai pare viaţa culturală din Craiova: „Ei, nu mai e ce-a fost odată“. Acest „odată“ s-a întâmplat în 2004, data ultimei nominalizări la premiile UNITER a unui actor şi a unui spectacol craiovean. Există însă şi excepţii. Printre ele, Filarmonica „Oltenia“, care a reînviat intrând într-o plăcută normalitate, ce nu trebuie însă confundată cu excelenţa.
Unii vor spune că sunt cârcotaş şi răuvoitor. Dar, peste câteva zile, „Centrul de studii în domeniul culturii“ va publica un clasament al celor mai creative oraşe româneşti. În alcătuirea lui s-a ţinut cont de infrastructura culturală, resursele umane din domeniu, afluenţa de public sau cheltuielile alocate culturii de la bugetul local. În acest clasament (care nu include Bucureştiul), Craiova nu se situează în primele zece locuri, dar face parte din categoria oraşelor mari „apatice“, alături de Brăila sau Buzău. Câteva precizări: Craiova este un oraş cu un număr relativ mare de angajaţi în industria culturală, dar cu o cifră de afaceri în domeniul cultural atât de modestă, încât, în 2006, a fost depăşită chiar şi de Caracal. Cu toate acestea, fondurile alocate culturii de la bugetul local au fost în top, pe locul 5 în ţară. Asta, spre deosebire de Cluj, care, deşi este considerat cel mai creativ oraş românesc, a alocat mult mai puţine resurse bugetare culturii. Altfel spus, deşi beneficiază de suficienţi angajaţi şi primeşte mult mai mulţi bani decât alţii, cultura craioveană nu a reuşit în ultimii ani să câştige nici atât de multe premii, nici să vândă atât de multe bilete precum colegii din alte oraşe.
Aflată pe vremuri în elita ţării, Craiova joacă astăzi în divizia C a culturii. Dar orice se poate repara. Putem începe chiar cu bustul strâmb al lui Aman.
