Din România noastră mândră şi frumoasă, aşa cum o cântau un Alecu Russo, un Eminescu, s-a ales praful şi pulberea. Buna mamă România, pentru care şi-au dat viaţa atâţia înaintaşi, a devenit o prostituată. O târfă nefericită, pe care onorabilii judecători, procurori şi poliţişti o fac „poştă“ pentru domnii puşcăriaşi aflaţi în întrerupere de executare a pedepsei pe motiv de concediu medical. Clienţii sunt domnii ucigaşi, proxeneţi, traficanţi de droguri, tâlhari, care nu reprezintă altceva decât scursurile canalizării neamului nostru, indivizi care emană în jur doar rahat, însă un rahat din care se hrănesc şi se îngraşă printr-o criminală complicitate posesorii de licenţe, masterate şi doctorate în drept, magistraţii şi ofiţerii de poliţie pe care nu-i mai încap maşinile şi vilele de lux, salariile nesimţite şi concediile petrecute prin ţări exotice, toate ca plată pentru că ei împart şi apără, cică, dreptatea în România.
Scandalul Gorbunov a şocat pe mulţi dintre noi, deşi nu prea aveam motive să reacţionăm aşa. A fost nevoie să moară nişte oameni la Braşov pentru ca prin intermediul mass-media să ni se spună în faţă, să ni se dovedească negru pe alb că există o situaţie absurdă şi criminală pe care o bănuiam, dar refuzam să o acceptăm ca fiind reală. Bineînţeles, indignarea noastră a fost imediat mimată şi de alţi onorabili, domnii politicieni. Se rostesc discursuri răstite, se numesc comisii de anchetă, se iau angajamente, se convoacă şedinţe de partid, se demit şefi de poliţie şi de penitenciare, judecătorii şi procurorii îşi caută argumente prin paginile codurilor de procedură. Chiar şi domnul ministru de interne, al doilea la număr în guvernul Boc-Poc, şi-a dat demisia.
Se joacă un teatru ieftin şi grotesc. Politicienii nu sunt indignaţi. Mulţi dintre ei au fost susţinuţi în campania electorală de mafia politico-economică şi, implicit, de lumea interlopă. Unii dintre ei sunt, dacă nu interlopi, atunci măcar anchetaţi în două – trei dosare sub cele mai grele acuzaţii posibile pentru un politician: mită, şantaj, trafic de influenţă. Comisiile de anchetă se constituie în România asta bolnavă cu un singur scop – să amâne ancheta până la închiderea ei fără vreun rezultat. Şedinţele de partid sunt convocate doar pentru a afla soluţii de scăpare pentru „ai noştri“, iar demiterile sunt doar sacrificii necesare, se face loc pentru alte slugi, nu se doreşte vindecarea sistemului. Despre fostul ministru de interne, ce să mai zicem. Prin ţară se plimbă liberi sute de deţinuţi periculoşi, iar domnul ministru demisionează pe motiv că bugetul alocat este prea mic. Vorbe de şmecher PSD aruncate în capul proştilor de alegători…
În toată această nebunie apăruse o rază de lumină. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a decis rezolvarea problemei platoului continental din jurul Insulei Şerpilor, în favoarea României. Bucuria a fost de scurtă durată. Am aflat că fostul prim-ministru liberal Tăriceanu cedase dreptul de explorare a unor perimetre aflate în această zonă unei firme străine, a cărei reprezentanţă în România are un capital social de doar 200 de lei. Un oficial a încercat să ne explice că această cedare confirma, de fapt, nişte drepturi pe care firma respectivă le primise încă din 1990. Altfel spus, mafia politico-economică, foştii activişti de partid comunist şi ofiţeri de securitate s-au organizat şi au lucrat rapid încă din vremurile în care noi, naivii, credeam că suntem cu adevărat cetăţeni liberi într-o ţară liberă.
Dacă ar fi să pictăm un tablou care să reprezinte România anului 2009, cred că singurele personaje pe care le-am putea folosi ar fi o prostituată călare pe o hazna, înconjurată de o gloată de trădători. Românie, Românie, „la trecutu-ţi mare, mare viitor“?
