14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Visăm frumos

Universitatea – Gloria Buzău 2-0. Deşi n-a fost un meci spectaculos, Ştiinţa a fost cea mai aproape de adevărul înscris pe tabela de marcaj, obţinând o victorie preţioasă în cursa pentru ieşirea în Europa fotbalistică. Presupun că suporterii Universităţii au urmărit meciul la TV, aşa că n-ar mai fi de spus decât că echipa din Craiova s-a revanşat şi pentru înfrângerea din campionatul trecut, mult comentată şi speculată. Acum, toate gândurile duc spre meciurile care urmează, Ştiinţa având, în campionat, două partide foarte importante, adevărate examene, derbiurile cu Rapid şi Steaua.
Obiectivul Craiovei, calificarea într-o cupă europeană, pare posibil şi accesibil, iar oltenii luptă pentru asta pe două fronturi, campionat şi Cupă. Bănia este pe locul trei, iar mâine, în optimile cupei, oltenii lui Napoli înfruntă pe… oltenii lui Cîrţu, într-un meci interesant pe stadionul din Trivale. Cel mai bun să meargă mai departe!
Pandurii – Gloria Bistriţa 1-1. Gazdele au pierdut, cu adevărat, două puncte pe propriul teren. Scorul corect ar fi trebuit să fie 2-0 sau 3-1 pentru gorjeni, pentru că elevii lui Cîrţu au fost mai buni decât cei ai lui Neluţu Sabău, au făcut multă risipă de energie. Nu comentez declaraţiile celor doi oficiali ai „pandurilor“, Marin Condescu şi Sorin Cîrţu. Închei rândurile despre Pandurii urându-i „La mulţi ani!“ lui Sorin, pentru ziua lui de naştere de mâine.
Unirea Urziceni – Oţelul Galaţi 3-1. Început bun al oţelarilor, 0-1, moment în care, sincer, n-am mai crezut în revenirea gazdelor. Dar Unirea şi-a dovedit calităţile de mare echipă; elevii lui Dan Petrescu s-au năpustit pur şi simplu asupra gălăţenilor şi i-au dovedit, cum se spune, marcând trei goluri până la final! Unirea este la două puncte de lidera Dinamo, cu cele mai multe goluri marcate în Liga I (26).
Gaz Metan Mediaş – Poli Iaşi 1-0. Moldovenii au rămas în zona retrogradabilă, ei nereuşind să obţină ceva din meciul de la Mediaş, gazdele părând mai motivate.
FC Argeş – Farul 3-0. Gazdele s-au distrat cu marinarii şi l-au pus la zid pe „Săpăligă“, Farul, de nerecunoscut, fiind acum în zona retrogradabilă.
Timişoara – Dinamo 0-3. Înainte de meci, atât suporterii, cât şi conducătorii Timişoarei au fost prea siguri pe reuşita gazdelor, dar Poli, sau cum s-o mai numi echipa de pe Bega, a făcut un joc slab acasă, marcând de două ori în poarta proprie. Şi ce suporteri are Timişoara!
FC Braşov – CFR Cluj 1-1. După meciul cu Bordeaux, campiona en-titre nu se prea regăseşte, clujenii nereuşind să învingă o nou-promovată.
CS Otopeni – FC Vaslui 0-2. Scor corect.
Rapid – Steaua 0-0. Derbi a fost mai mult în tribune – public minunat în Giuleşti – deoarece în teren a fost un meci mediocru, cu prea puţine faze de poartă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS