Rareori am treabă cu administraţia. Mă feresc ca de dracu’ să ajung într-o clădire a statului român. Nu am chef de fiu umilit, tratat prost, ţinut pe la uşi. Ştiu dinainte că trebuie să îmi golesc buzunarele de mărunţiş, dacă se poate în euro, pentru că leul nu e sigur. Apoi, trebuie să aştept până la calendele greceşti să primesc un răspuns scris, de obicei, într-un limbaj din care nu înţelegi nimic şi prin care nu ţi se spune nici albă, nici neagră. Funcţionarul este o fiinţă ciudată, extraterestră, struţo-cămilă, se hrăneşte cu pui vii şi îşi dă ochii peste cap plictisit. Nu te respectă dată fiind originea sa divină. Nu respectă nici legile, el este statul&legea în acelaşi timp. El reprezintă autoritatea înaintea ta, cetăţean fără rost pe lumea asta. Zice vorbind rar, ca să înţelegi tu, tâmpitule, că primeşti răspuns, în 30 de zile la orice memoriu, sesizare, plângere. Aşa vrea legiuitorul. Să îmi spună mie cineva că a primit răspuns ca să mor de râs, şi nu de griji şi plictiseală. Aştept de o vreme îndelungată o rezoluţie a acestui funcţionar fără nume şi obraz, şi nimeni nu se sinchiseşte şi nici nu se va sinchisi în acest secol. Duceţi-vă la Administraţia Financiară sau la primărie şi bateţi cu degeţelul la un ghişeu. Faceţi-o cu modestie că, dacă vă vede mai fălos, vă închide uşa în nas şi poate mai aveţi nevoie de el valid. Să vedeţi ce vi se întâmplă. Asta, dacă reuşiţi totuşi să treceţi de portar, după ce l-aţi şpăguit, iar dacă i-aţi cerut şi o informaţie aţi rămas lefter. Îţi deschide cineva, o duduie vopsită portocaliu&mov ori un individ vag stilat, cu cravata motolită şi cu pete de unsoare. Cum ajungi în faţa respectivei persoane oficiale, te trezeşti repezit de nu te vezi. Începe prin a-ţi spune că nu are timp, aşteaptă şi alţii, să fii scurt. Uită că a întârziat – fireşte reţinut de treburi extrem de importante (câteva cafele, o conversaţie cu o cuconiţă apetisantă). Ai un minut să vomiţi pe baveţica omului providenţial ce ai de spus. Îşi curăţă unghiile tacticos, în vreme ce tu îi explici ce necaz te aduce la el. E morocănos, se gândeşte cam câţi bani să îţi ceară că te ascultă spunând bazaconii. Se uită cum arăţi ca să ştie de ce fonduri dispui. Se uită şi în hârtii să vadă dacă eşti la ananghie şi eşti dispus să faci sacrificii financiare.
E adevărat că are un salariu modest, dar trăieşte bine mersi şi demult din „foloase necuvenite“. Are o vilişoară la marginea oraşului, care valorează salariul lui şi al nevesti-sii (întâmplător casnică) pe 100 de ani. Are şi ceva conturi ascunse prin bănci, să zicem măcar 2-3 sute de mii de euro. Plus copii bine înzestraţi cu afaceri, case, conturi pe afară. Maşina o schimbă o dată pe an. Aşa că nu îi plânge de milă, ia-ţi o mutră spăşită şi spune-i ce ai de spus, făcând aluzii transparente la cât te-ai gândit să îi laşi când pleci.
E plictisit, aude tărăşenii de zeci de ori pe zi. Gulerul cămăşii îl strânge, că se tot îngraşă din ce pică, aşa va fi bun de tăiat la Crăciun! Ipochimenul acum apare la tv, se plânge în presă, ameninţă cu greva. Modest, cere o mărire de salariu de numai 50-60% chiar, pentru că economia merge bine, creşte cu opt-nouă la sută anual. De ce să se dea profesorilor şi de ce nu şi lor, care se sacrifică atât, deservind cetăţeanul la ghişeu? De fapt, taxându-l cu neruşinare. Presa dezvăluie zilnic matrapazlâcurile funcţionarului public de sus şi de jos. Ultima, cu maşinile pentru poliţie, e groasă. Dacă ai de-a face cu clientul, cu petentul, cu omul în necaz îţi ajustezi veniturile în funcţie de cerere şi ofertă. Curat capitalism pe banii contribuabilului. Atâta obrăznicie şi cinism rar mi-a fost dat să întâlnesc!
