Morar trebuia să moară

Pariu luni, în redacţie, pe capul lui Daniel Morar, în timp ce Cătălin Predoiu, ministrul justiţiei, ştim acum, îi cânta prohodul. După o scurtă introducere de context, cade şi prima frază din discursul ministrului, care promite o decizie. „Legea nu stabileşte nici obligativitatea şi nici interdicţia succesiunii consecutive a două mandate în aceeaşi funcţie pentru acelaşi procuror“, precizează Predoiu. E clar, pariem noi, Daniel Morar rămâne. Ministrul îl vrea în continuare la conducerea DNA. Nu trec însă două minute şi siguranţa noastră primeşte o primă lovitură. „Comisia Europeană a formulat, la rândul ei, o serie de puncte de vedere prin intermediul unui purtător de cuvânt, prin care a precizat mai întâi un tip de opţiune (în favoarea lui Morar – nota mea), iar ulterior a revenit, precizând că, aşa cum este normal pentru oricine cunoaşte mecanismele administraţiei europene, această decizie este exclusiv atributul autorităţilor din România“. Aha, deci e treaba noastră, a românilor, pe cine punem în fruntea DNA. Nu ne spune nouă Europa ce să facem sau să nu facem la noi acasă. Deci, iar pariem noi, cade. Îl schimbă. Devenim şi mai convinşi de asta imediat ce ministrul mai aruncă una. „Opiniile exprimate (se referă la controversele din jurul DNA – nota mea) par să aibă la bază teza conform căreia instituţia DNA ar putea cumva să se identifice cu persoana actualului Procuror-şef“. Fină observaţie din partea ministrului, numai bună să ne asigure că, nu-i aşa, DNA e DNA şi fără Daniel Morar. Da, dar până n-o auzim din gura lui, cu subiect şi predicat, tot ne mai rămâne de-un pariu. Urmează, firesc, o evaluare a activităţii instituţiei. Prima frază taie adânc în rană: „Recunoscând meritele incontestabile ale DNA ca instituţie, trebuie să spunem că există şi o serie de vulnerabilităţi instituţionale care o caracterizează“, zice ministrul şi începe să le enumere. E şi mai clar, ne spunem noi, dacă începe cu negativul înseamnă că, de fapt, îl rade. Nici nu mai contează că după aia îi dă şi note bune. Semnele decapitării lui Morar sunt deja prea multe. Iar când se apropie furtunos de anunţul deciziei, vorbind de „stabilitatea instituţională“ care „nu trebuie confundată cu stabilitatea persoanelor într-o funcţie sau alta“, dispare orice urmă de pariu. Ce a urmat ştim deja. Predoiu îl schimbă pe Morar cu o anume Monica Şerbănescu şi-i propune un fantomatic post de „Înalt Reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Misiunii României la Bruxelles“ sau, la alegere, umilitoarea funcţie de adjunct al proaspetei propuse în locul său. Morar le refuză imediat pe amândouă, ceea ce cred că ar fi făcut orice om cu scaun la cap şi demnitate la purtător. Pentru că, în fapt, toată argumentaţia ministrului Predoiu, din care am citat aici doar o mică parte, suferă de handicapul major al oricărei încercări de a ascunde gunoiul sub preş. E mieroasă şi fals asiguratorie. Ceea ce-i reproşează ministrul Predoiu lui Daniel Morar, e drept, cu cuvinte frumos ambalate, e deficitul de „reputaţie“ şi „credibilitate“ a DNA sub conducerea sa şi, ca răspuns la o întrebare ulterioară adresată de un ziarist, lipsa de „echilibru“. Trei cuvinte magice, reputaţie, credibilitate şi echilibru, trei falsuri patente. Pentru că tocmai reputaţia şi credibilitatea unei asemenea instituţii, pusă să scormonească în gunoiul numit marea corupţie, sunt cele ce vor fi în permanenţă atacate, ceea ce s-a şi întâmplat, şi tocmai ele trebuia apărate mereu, inclusiv sau mai ales de către ministrul justiţiei. Or, în loc s-o facă, domnul Predoiu foloseşte exact argumentele adversarilor DNA şi ai lui Daniel Morar, iar aceştia sunt, în primul rând, marii corupţi, care nu sunt nici puţini şi nici slabi, pentru a-l schimba. Cât despre lipsa de echilibru, mai că-mi vine să râd. Rar mi-a fost dat să cunosc un om mai calm şi mai aşezat decât ardeleanul Daniel Morar.