Suporter de Capitală

Când vine vorba de lauda de sine, nimeni nu întrece olteanul. Chiar dacă există aceeaşi pasiune, idee sau treabă de făcut, nimeni nu e mai bun ca el. Precum un Prometeu modern, olteanul s-ar oferi vulturului doar ca să vadă lumea că nu există ficat mai bun decât al lui şi că nu există un sacrificiu mai mare pe pământ decât cel făcut în momentul acela. Să ne fie clar, nu există om să iubească sau să sufere mai mult decât o face olteanul.
Lucru valabil şi atunci când vine vorba de „cât de suporteri suntem“. Unii îşi măsoară pasiunea în numărul de deplasari făcute. Alţii vorbesc despre vechimea pe stadion şi despre sacrificii. Mai sunt însă unii care, trăind în Capitală, s-au născut cu acest microb peren de a ţine cu Universitatea şi care îşi spun olteni chiar dacă sunt de prin alte părţi decât zona celor cinci judeţe vorbitoare de perfect simplu.
Pentru ei, simplul fapt că trăiesc printre cei ce susţin echipele Bucureştiului îi face să fie foarte expuşi la o multitudine de riscuri şi pericole. Nu poţi să te duci şi să sari în sus de bucurie sau să te proclami leu, când sunt unii care de abia aşteaptă să te ia la întrebări. Poţi să te consideri cu uşurinţă inconştient dacă vreodată ţi-a trecut prin minte să iei vreun însemn al clubului alb-albastru şi să te plimbi mândru prin cartiere precum Ghencea, Giuleşti ori Colentina.
Suporterul alb-albastru din Capitală are locul lui în galeria fanaticilor olteni, pentru care este apreciat de cei de acasă. Deşi mai sunt uneori subiect de glumă, deseori spunându-li-se că orice ar face nu o să fie niciodată olteni adevăraţi, leii din Capitală nu sunt mai prejos decât cei din Craiova. Şi asta pentru că îi uneşte acelaşi ideal şi aceeaşi pasiune pentru o echipă.
Poveştile celor din Bucureşti, precum şi „contrele“ cu alţi suporteri rivali sunt numeroase şi uneori şocante.
E greu să supravieţuieşti într-un oraş împărţit în trei, unde pericolul poate să răsară la fiecare staţie de metrou ori de autobuz, din orice gang sau bar. Viaţa e plină de suspans pentru suporterul Ştiinţei locuitor al Capitalei, dar niciodată acest lucru nu l-a făcut să ţină mai puţin cu Universitatea.
Sunt binecunoscute scandalurile făcute de suporterii Stelei, Rapidului sau ai lui Dinamo. În Bucureşti poţi să iei bataie doar pentru că te-ai aflat în calea „hoardelor de huni“ venite de la meci, precum nefericiţii din tramvaiul ieşit în calea steliştilor după meciul cu Dinamo de anul trecut, darămite să mai fii şi suporter rival.
Iar când vine vorba de meciuri, parcă nici unul nu e mai greu decât cele contra SDR-ului. Sunt demne de amintit întâlniri precum finala de cupă cu Rapid, ultima etapă din divizia B de pe Dinamo 2, orice meci jucat în Ştefan cel Mare sau luptele duse în afara stadionului, când trebuie să se mai plece şi acasă.
Dintre toate echipele din provincie, în materie de suporteri, nici una nu are o reprezentare aşa de numeroasă în Bucureşti precum Universitatea Craiova. Şi poate tocmai de aceea publicul oltean este respectat şi apreciat de către cei din Capitală.
Trebuie totuşi să existe şi un anumit echilibru, pentru că nu poţi să te numeşti „mai suporter“ numai pentru că stai în Bucureşti, după cum nu poţi nici să trăieşti doar cu amintirea unor prezenţe la meciurile din trecut, iar acum să vii din ce în ce mai rar.
Respectul trebuie să fie reciproc, căci până la urmă pasiunea este aceeaşi, iar idealurile nu au cum să nu fie identice.