Liderii PSD se împart, din punct de vedere al tratamentului din partea presei, în două categorii distincte:
1) Cei care sunt huliţi de presă, dar obţin rezultate excepţionale la alegeri (în plan central: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea; în plan local: Marian Oprişan, Radu Mazăre, Liviu Dragnea).
2) Cei care sunt răzgâiaţi de presă, dar obţin rezultate catastrofale la alegeri.
Unul dintre aceşti lideri, un soi de Mânca-l-ar mama al bucătăreselor de la oficioasele prezidenţiale, e Vasile Dâncu.
Alintarea lui Vasile Dâncu e o realitate recentă.
Pe vremea când Domnia sa era un soi de ministru al propagandei în guvernul Năstase, presa îl ţinea numai în ghionturi. Demnitarul nu mai era scos din etichete precum sluga lui Năstase, autorul de tabele şi tabelaşe, ba chiar şi Goebbels al PSD-ului.
Vasile Dâncu s-a numărat printre autorii loviturii de palat care a fost, la Congresul din 2005, debarcarea lui Ion Iliescu din fruntea PSD în favoarea lui Mircea Geoană.
De atunci, Vasile Dâncu, deşi unul dintre marii profitori ai PSD-ului din vremea lui Ion Iliescu, deşi vicepreşedinte al partidului, responsabil cu comunicarea, n-a ostenit a invoca, în ziarele şi la televiziunile cu parfum de Cotroceni, nevoia unei reforme în PSD.
După decembrie 1989, reformă a fost unul dintre cuvintele cel mai des folosite de jurnalişti şi politicieni când n-aveau nimic de spus. Dar dacă în cazul reformei în economia şi societatea românească, termenul mai avea cât de cât un conţinut, în cazul PSD, reforma invocată de Vasile Dâncu şi echipa de zgomote autointitulată Grupul de la Cluj a fost o vorbă goală. E drept, ţinând cont că Vasile Dâncu s-a afirmat drept un soi de Emil Boc mai plicticos al lui Traian Băsescu, prin transpunerea în viaţă a indicaţiei de a-l ataca pe Ion Iliescu, s-ar putea spune că, prin reforma în PSD, domnul din Dîmbul Feleacului a înţeles înlăturarea lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea pentru ca membrii aşa-zisului Grup să pună mâna pe partid.
Să admitem însă că, deşi responsabil cu Departamentul comunicării, Vasile Dâncu n-a putut să nu explice fie şi la un nivel minim ce înseamnă reforma în PSD, deşi Domnia sa avea în cap, limpede, conţinutul conceptului.
Ce l-a oprit pe Vasile Dâncu, alături de colegii săi de grup, să aplice acest conţinut la Organizaţia judeţeană Cluj a PSD?
E o întrebare mai mult decât necesară, deoarece în galimatiasul teoretic din gândirea lui Vasile Dâncu, o reformare a PSD era cerută de noua realitate electorală a ţării.
Vasile Dâncu împarte şefii de organizaţii judeţene în reformişti şi antireformişti.
Printre reformişti se numără la loc de frunte, cu coroniţă de lauri comestibili, Domnia sa.
Printre antireformişti se numără Marian Oprişan, Nicuşor Constantinescu, Liviu Dragnea.
Aceşti trei lideri au obţinut scoruri senzaţionale la votul politic din iunie 2008. Să zicem că respectivii conduc organizaţii în judeţe în care electoratul este inferior celui de la Cluj, unde i se vede Pământului buricul. Antireformişti fiind, ei au corespuns acestui electorat.
Electoratul din Cluj şi din Ardeal, în general, zic Vasile Dâncu şi ai lui, e mult mai modern, mai european şi, în consecinţă, se îndreaptă spre un PSD reformat. Păi, dacă e aşa, de ce a obţinut organizaţia judeţeană Cluj un scor electoral atât de jos, că mai avea puţin şi cobora sub nivelul mării?!
Sunt două posibile răspunsuri:
1) Grupul de la Cluj n-a reuşit să promoveze reforma nici măcar în organizaţia judeţeană Cluj.
2) Electoratul din Cluj e la fel de antireformist ca şi cel din Vrancea.
Există însă şi un al treilea răspuns posibil:
Ca şi pe vremea când conducea Comunicarea în guvernul Năstase, Vasile Dâncu e o băşică de săpun a politicii româneşti.
Ca şi băşica, străluceşte când o vezi de departe.
Când te apropii de ea, face plici!
