11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSurprize olteneşti

Surprize olteneşti

Universitatea – FC Vaslui 2-1. E clar, Universitatea din acest retur 2008 este alta faţă de cea din tur, din acea perioadă neagră. Oltenii au contabilizat încă trei puncte importante, la capătul unui meci nebun. Am o observaţie de făcut, dar n-aş vrea să se înţeleagă că ar fi o răutate. În ultimele jocuri, inclusiv cel cu moldovenii lui Dorinel Munteanu, oltenii au evoluat o repriză (prima) modest şi chiar fără vlagă, părând a fi victime sigure pentru adversar. În a doua parte, Universitatea a fost altă echipă, oltenii lui Napoli au avut vlagă, altă mentalitate, reuşind astfel să „mişte“ tabela de marcaj în favoarea lor. Elocvente în acest sens sunt meciurile cu Unirea Urziceni, Rapid, UTA şi cel de acum, cu FC Vaslui. Probabil că în pauza dintre reprize, Napoli le dă jucătorilor cu… apă sfinţită, că prea devin de neînvins după aceea! Iar în această duminică de 23 martie, Paştele catolic, Napoli, italian, o fi primit apă sfinţită de la Papă!
Vorbind despre prima repriză cu Vaslui, aş mai spune că Sorin Frunză, după ce a trecut simplu pe lângă nişte jaloane olteneşti, a înscris un gol a la Maradona! A urmat repriza a doua, cu leii din Bănie asmuţiţi asupra plăieşilor şi cu un Florin Costea MVP-ul meciului, încheiat cu (doar) 2-1 pentru noi, deşi normal ar fi fost 4-1. Duminică, 30 martie, urmează duelul de la Mioveni, Dacia – Universitatea sau Cîrţu vs. Napoli, un meci care, din păcate, nu se transmite la TV.
„U“ Cluj – Dinamo 1-2. „Studenţii“ clujeni se zbat ca peştele pe uscat şi tot „lanterna roşie“ au rămas şi după această etapă. Dinamo a câştigat, dar nu prin valoarea colectivă, ci prin cea individuală a unor jucători.
Poli Iaşi – CFR Cluj 1-0. Faţă de meciurile din 2007, liderul nu mai joacă nimic, iar la Iaşi a pierdut în faţa unei echipe care în acest an a învins, printre altele, şi pe Steaua, devenind o „nucă tare“ pe teren propriu. Ceferiştii lui Andone şi-au cam pierdut busola, iar dacă nu se (re)orientează la timp, riscă să piardă campionatul.
Oţelul Galaţi – Gloria Bistriţa 2-0. Gazdele, învingătoare pe merit, sunt un team care joacă spectaculos, „oţelarii“ practicând un fotbal combinativ. Bistriţa nu a putut să emită nici o pretenţie în acest meci, nu are jucători de mare valoare.
Gloria Buzău – Rapid 1-0. Un joc echilibrat, cu un plus din partea gazdelor, mai incisive. Rapid nu se regăseşte după evenimentele de săptămâna trecută din Giuleşti. Bravo, Fane Stoica, bravo, Silviu Lung!
Poli Timişoara – Dacia Mioveni 1-2. Cred că, în drum spre Timişoara, argeşenii au fost şi pe la biserică… Meciul s-ar fi putut încheia cu 0-2, ba chiar cu 0-3! Cîrţu a luat echipa din subsolul… subsolului clasamentului şi a dus-o pe 12. Bravo, Sorine!
Steaua – UTA 2-1. Început neaşteptat şi probabil de infarct pentru Gigi Becali, 0-1, dar reduta arădeană a căzut în minutele de prelungiri, 2-1 pentru elevii lui Lăcătuş, iar Steaua se află, vorba unui suporter, la două… brichete de titlu!
N-am comentat meciurile de aseară (Ceahlăul – Urziceni şi Farul – Pandurii), dar etapa o pot considera a victoriei antrenorilor olteni, incluzându-l aici şi pe Napoli, alături de Cîrţu şi Irimescu (Mioveni), Fane Stoica şi Silviu Lung (Buzău).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS