Scandaluri noi la practicile vechi

Când se bătea anul trecut pentru clasarea pe locul doi, recunosc că am fost de partea CFR-ului. Mă bucura gândul că, în sfârşit, cei care furaseră atâţia ani erau reduşi la tăcere de o echipă provincială, care se ridicase prin puterile proprii. A venit meciul din Ştefan cel Mare, Dinamo a bătut cu 1-0, iar clujenii a trebuit să ia drumul Cupei UEFA, într-o mizerie de meci, când Gigi Becali flutura fularul „câinilor“ şi orice duşmănie de până atunci se pierduse în faţa unui interes comun: „Capitala învingătoare!“.
Anul acesta, ardelenii au plecat lansaţi şi, după cum se prezentau înainte de meciul cu Universitatea, noi plecam pe bună dreptate cu statutul de victime sigure. Dar de la victimă sigură până la a ţi se da în cap, doar-doar să ţi se taie elanul, pentru ca nu cumva să produci vreo încurcătură în calea victoriei finale, e cale lungă. Nu zice nimeni, repet, că echipa CFR Cluj nu ne-ar fi putut bate pe drept, între noi şi ardeleni nefiind neapărat o diferenţă foarte mare de valoare, ci mai mult de spiritul de învingător în care „ceferiştii“ se scaldă de la începutul sezonului, dar nu era nevoie de un joc ţinut în frâu de arbitri.
Oltenii au jucat surprinzător de bine la Cluj. Am dat dovadă de o echipă care, dacă ar fi avut o apărare mai solidă, un atac mai incisiv şi pe Bornescu în poartă, ar fi putut să dea lovitura în Gruia. Nu era nevoie însă ca arbitrul să ne toace mărunt şi să dea multe faulturi, cât mai aproape de poarta noastră, ca să îl facă pe Bănică să gafeze la centrările spre Fabbiani. Nu era nevoie ca ardelenii să fie iertaţi de atâtea ori când intrau la rupere şi, cu siguranţă, nu era nevoie ca arbitrul „să nu îşi dea seama“ când Tony l-a placat ca la rugbi pe Baird în careu. Sau poate că şi CFR, fără acest ajutor, nu ar fi putut să se impună şi era neapărată nevoie de un ajutor.
Cooperativa, o caracteristică deţinută până în prezent numai de Bucureşti, pare să se mute încet în Ardeal, iar dacă până acum mă bucuram că în sfârşit miticii pot să fie doborâţi şi că situaţia actuală dă dreptul oricărui suporter al provinciei să spere că echipa sa poate să câştige, acum am devenit mai rezervat. Se pare că nu neapărat o formaţie şi nişte jucători foarte buni sunt necesari, dacă tot influenţele, banii negri, scandalurile provocate pentru a abate atenţia de la ceea ce se petrece de fapt şi multe relaţii în afara gazonului sunt ingredientele pentru a fi învingător.
Conducătorii clujeni au afirmat, la un moment dat, că anul acesta şi-au luat toate măsurile pentru a ieşi câştigători. Foarte bine, să iasă, dar să aibă grijă, căci, de obicei, cine a luat campionatul pe „blat“ s-a făcut de râs în Europa.
Oare ce ar fi făcut însă arbitrul Kovacs, fără să căutăm nodul în papură vizavi de etnia acestuia, dacă Ştiinţa ar fi înscris prin Tănasă, iar oamenii lui Andone nu mai reuşeau să egaleze? În tribună râdeam şi spuneam că nu are cum să nu le acorde penalti. Şi atunci, dacă eşti ajutat, ce te face mai bun pe tine, jucător al CFR-ului, decât cei care furaseră până atunci şi aparţineau Capitalei?
O ultimă remarcă, apropo de scandalizarea presei bucureştene cu ocazia acestui meci: se pare că, atunci când noi eram furaţi în Giuleşti la acel egal de anul trecut (gol Moldovan, din ofsaid) sau când Dinamo ne bătea cu ajutorul lui Serea cu 2-1 în Groapă, nu s-a mai alertat nimeni, pentru că era o atitudine contra patriei-mamă. Ipocrizie, falsitate, parşivism? Doamne fereşte, nu o să vezi aşa ceva în Bucureşti niciodată.