Săriţi, lumeee! Săriţi, lupul politician dă iama în oile CNSAS! Săriţi! Strigătul de panică al societăţii civile cheamă poporul la lupta cea mare. Fortăreaţa Adevărului Suprem, acel adevăr despre trecutul comunist, este asediată. Luptătorii CNSAS rezistă cu eroism, da’ nu prea au şanse în faţa ienicerilor şi achingiilor armatei conduse cu măiestrie de Marii Judecători ai autoproclamatei Curţi Constituţionale. Să ne băgăm în lupta asta? Merită?
Desfiinţarea CNSAS reprezintă sfârşitul vieţii unui mutant civico-politic, o aberaţie instituţională care nu a făcut altceva decât să se implice în jocurile murdare ale politicienilor români. Ca la români, de ce simplu, când se poate complicat? De ce să fi urmat România modelul din unele ţări est-europene, foste comuniste, în demascarea ofiţerilor şi colaboratorilor de poliţie politică? Păi, era prea simplu şi, mai ales, prea periculos.
Să ne reamintim ce au făcut foştii colegi de lagăr socialist. În Germania reunificată la un an după căderea comunismului, dosarele fostei poliţii secrete STASI au fost preluate de Institutul Gauck, care a reuşit să contribuie fundamental la primenirea morală a societăţii germane şi la înlăturarea foştilor agenţi ai poliţiei politice din arena publică, dar şi la pacificarea societăţii şi împăcarea germanilor cu trecutul comunist. În 1991, Parlamentul din Cehia a adoptat o lege a lustraţiei care interzicea deţinerea de demnităţi publice colaboratorilor şi angajaţilor fostei securităţi politice comuniste, iar în 2005 numele persoanelor care au colaborat cu securitatea au fost publicate pe pagina de internet a Ministerului de Interne ceh. În 1997, Polonia adopta o lege conform căreia aproximativ 30.000 de politicieni au fost obligaţi să declare public, oficial şi în scris dacă au fost sau nu în relaţie cu poliţia secretă poloneză. Situaţia din România o regăsim doar în Ungaria şi Bulgaria, ţări care nu au făcut progrese notabile în deconspirarea agenţilor poliţiei politice.
Dacă ar fi să privim CNSAS din perspectiva unei babe curioase, am fi mulţumiţi. Prin activitatea sa, CNSAS a ridicat un colţ al cortinei de fier ce stă între noi şi trecutul securisto-comunist al politicienilor care ne conduc. Totuşi, demersul a fost doar contextual, în funcţie de dorinţele partidului aflat la putere, de majoritatea parlamentară şi de configuraţia conducerii CNSAS. Nimic serios, nimic sincer, doar luptă politică. Românul de rând a fost făcut să creadă că CNSAS este vreo chestie imaculată, o fecioară în lupta cu balaurul securist. Am uitat oare că în mare parte componenţa CNSAS este politică? PD, PSD, PNL, PRM şi UDMR sunt partidele care şi-au pus reprezentanţi în Colegiul CNSAS. Dacă mandatul este politic, rezultatul va fi întotdeauna tot politic. CNSAS a fost mereu în miezul unor mari scandaluri politice, a deconspirat doar cu bucăţica, a răspuns la comenzi politice şi nu şi-a împlinit menirea, aceea de a-i arăta lumii pe cei care ne-au chinuit hăituindu-ne pentru că-l înjuram pe Ceauşescu, cel care ne înfometase, şi pentru că ascultam în ascuns Europa Liberă şi Vocea Americii.
Nu comentez de ce Curtea Constituţională a dat foc la balamuc. Poate că, la o anumită comandă politică, în CNSAS se începuse munca la dosarele unor magistraţi de marcă sau la dosarul vreunui preşedinte. Poate că instituţia nu mai este utilă în lupta politică. Poate că e doar o criză artificială aruncată în capul nostru ca să nu băgăm de seamă cât s-au scumpit utilităţile, alimentele, transportul, benzina. Poate că poliţia politică a învins. Poate… Esenţial este că deconspirarea poliţiei politice nu a fost făcută şi nici nu sunt semne că va fi făcută prea curând. Noapte bună, sărmani copii ai minciunii, adevărul vă aşteaptă… pe lumea cealaltă!
