Cu prilejul vizitei sale electorale la Belgrad, Traian Băsescu s-a întâlnit cu conducerea companiei aeriene JAT.
Despre ce s-a întâmplat la întâlnire, preşedintele n-a suflat un cuvânt. Jurnaliştii care l-au însoţit nu au avut acces.
A avut însă grijă ca, prin consilieri, presa să afle, „din surse“, că şeful statului ar fi primit drept cadou o pictură naivă reprezentând o casă.
Aceiaşi consilieri au şoptit jurnaliştilor că e vorba de un dar în semn de recunoştinţă „pentru salvarea flotei civile sârbeşti la 29 martie 1999, când, în calitate de ministru al Transporturilor, Traian Băsescu a aprobat survolul şi aterizarea pe Aeroportul Băneasa pentru un număr de 7 aeronave civile ale Companiei aeriene JAT“.
Rândurile puse între ghilimele sunt luate ad litteram din ştirea difuzată de Mediafax.
Le-am reprodus, cu ghilimelele de rigoare, pentru că ne aflăm în faţa unui paradox.
Agenţia susţine că a aflat cele petrecute la întâlnire de la unii membri ai delegaţiei române participanţi la moment.
E de presupus că, iscodiţi de jurnalişti, unii membri au povestit (pe şest, desigur) cum Traian Băsescu a primit un cadou.
E de presupus, de asemenea, că respectivii povestitori au relatat cu cuvintele lor şi motivul – invocat de directorul JAT – pentru cadorisirea lui Traian Băsescu.
Mai greu de presupus e că fiecare dintre ei a relatat în amănunt, până la nivel de virgulă, rândurile puse între ghilimele.
Ar fi însemnat că aceşti membri nu sunt oameni, ci reportofoane.
Paradoxul e spulberat de o ipoteză.
Cea potrivit căreia jurnaliştii au fost convocaţi de un consilier prezidenţial care le-a dictat cuvânt cu cuvânt ce să scrie.
Nici jurnaliştii care l-au însoţit pe Traian Băsescu, nici şefii lor de prin redacţii nu s-au întrebat de ce s-a ferit preşedintele să dea un comunicat oficial despre cadou.
Dacă s-ar fi întrebat, ar fi descoperit că Traian Băsescu era conştient că-şi asumă o faptă nemeritată.
Decizia de primire şi găzduire a avioanelor a fost luată de şeful statului de atunci, Emil Constantinescu, şi nu de ministrul transporturilor.
De ce nu s-au întrebat?
Pentru că, aşa cum se ostenesc să ne convingă piţifelnicii din presă, ar fi apus vremea ziarelor de autor, gazetăria fiind acum o muncă de echipă.
Ca la săpatul unui canal de scurgere!
