Se întoarce inflaţia înaltă? Da. Deja s-a întors. La o rată anuală a inflaţiei de aproape 7%, anul 2007 a marcat inversarea de trend în ceea ce priveşte rata inflaţiei (4,87% în anul 2006).
Vom avea recesiune în anul 2008? Nu. Conform teoriei, recesiunea este conturată de două trimestre consecutive de scădere economică. Îmi menţin părerea, totuşi, că trimestrul III din anul 2007, cu o creştere economică de 5,8%, va fi cel mai bun dintre cele care vor urma.
Şi atunci, cum va fi caracterizat anul care tocmai a început? Potrivit primelor două paragrafe, vom avea o încetinire a creşterii economice şi reaprindere a majorărilor de preţ. Adică aproape stagflaţie (stagflaţia se instalează atunci când preţurile cresc generalizat – iar la noi indicele preţurilor de consum tocmai asta măsoară, iar ratele de creştere economică sunt mici – încă nu).
Şi atunci, ce a creat premisele stagflaţiei? Tocmai anomaliile anului 2007. Ale căror facturi le vom plăti în anul 2008, iar „valoarea reziduală“ – rata cea mai mare – o vom achita în anul 2009.
Factura 1: Inflaţia. Reaprinderea ei, determinată de o politică fiscală incoerentă şi de o programare bugetară infantilă, va fi cea care va muşca, lună de lună, din puterea de cumpărare a banilor. Creşterea economică va încetini, marja de profit a companiilor se va plafona şi, privind general, salariile nu vor putea avea ritmul de creştere din anul 2007.
Factura 2: Risipa. Deşi este constrâns din toate părţile, guvernul şi copilul lui – bugetul – împart bani în toate părţile. În dauna cui? În dauna investiţiilor pentru dezvoltare a căror lipsă va inhiba o parte însemnată din creşterea economică (şi dau aici clasicul exemplu al autostrăzilor). Deşi se va confrunta cu facturi majorate destinate plăţii pensiilor mărite, două puncte procentuale din asigurările sociale sunt abandonate, în beneficiul fondurilor private de pensii (acele entităţi care acumulează aceste sume, iar primele plăţi le vor face peste două decenii). Două puncte procentuale înseamnă aproximativ 400 de milioane de euro. La care bugetul dă cu şutul.
Factura 3: Pensiile majorate. Anul 2008 este cel în care excedentul bugetului de pensii devine istorie. Se cheltuieşte mai mult decât se încasează. Iar diferenţa se acoperă din datorii. Împrumuturi sau transferuri de la alte bugete. Alte câteva sute de milioane în plus, neprevăzute anul trecut pe vremea aceasta, se pierd.
Factura 4: Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. Cu şase puncte procentuale în anul 2008. Care vor aduce minus de aproximativ 600 de milioane de euro în anul 2008 şi peste 1,4 miliarde de euro în anul 2009.
Factura 5: Împrumuturile externe şi interne. Cam patru miliarde de euro (trei de pe piaţa interna şi unul de pe piaţa externă). Comisioanele de acordare şi dobânzile vor duce această factură la peste 200 de milioane de euro în anul 2008. Împrumuturile sunt destinate acoperirii deficitului bugetar.
Factura 6: Anul electoral 2008. Va aduce risipă şi lipsă de responsabilitate. Vă închipuiţi vreun primar care să vrea să fie reales şi să nu arunce cu banii din bugetul local în 2008? Eu, nu. Inclusiv cei care nu vor să fie realeşi aruncă banii pe fereastră (clienţi politici care finanţează campaniile etc.). La nivel naţional, din păcate, nu va exista nici un partid care să anunţe reaşezarea economiei pe traseul normal. Pentru că asta ar însemna majorări de taxe, iar orice ministru de finanţe responsabil ar majora TVA de astăzi, iar cel care va ocupa acest portofoliu după alegeri ar trebui să anunţe această majorare încă dinainte de câştigarea alegerilor. Vă închipuiţi că acest lucru se va întâmpla? Din păcate, responsabilitatea şi viziunea par a fi ultimele două criterii pentru un portofoliu în guvern.
Factura 7: Supraexpunerea. Vom începe să plătim această serie de facturi, asupra căreia vă avertizam încă de anul trecut. Deficitul de cont curent. Mare, în creştere, şi acoperit într-o proporţie mai mică din investiţii străine directe. Care, vă spuneam încă de la începutul anului trecut, va duce la deprecierea monedei nationale, scumpirea importurilor, încetinirea creşterii economice până aproape de stagnare. Această factură are şi un bonus. Slaba competenţă a instituţiilor statului care trebuie să vegheze la funcţionalitatea economiei. Am detaliat în articolul precedent („Se întâmplă din nou“) modul în care văd eu funcţionarea Consiliului Concurenţei. Şi mulţumesc cititorilor Curierului Naţional şi Gazetei de Sud care au citit articolul şi şi-au expus punctele de vedere pertinente.
Concluzia celor şapte facturi? Permiteţi-mi să folosesc un comentariu de la dumneavoastră, din Gazeta de Sud, o reacţie la precedentul articol: „Ţineţi minte cinci cuvinte: E mai rău ca înainte“. De ce? Pentru că atunci când analfabeţii economici devin decidenţi, ei ajung vandali economici. Vandalizează economia şi îi taie potenţialul de creştere şi rezistenţă la şocuri. Iar, din păcate, anul 2008 va fi caracterizat de vandalism economic.
