Sperând… la mai bine

Punct final în Liga I în acest an 2007 pentru Universitatea Craiova. Rezultatele celor 19 etape din tur şi miniretur sunt un pic neaşteptate, având în vedere obiectivele propuse la început de sezon. Zestrea de puncte este mică, de doar 20, iar golurile marcate sunt şi mai puţine (19). Deocamdată stăm „bine“ alături de Ceahlăul în fruntea echipelor cu cele mai multe înfrângeri, 11 până acum, iar dacă tragem linie trebuie să ne punem un semn de întrebare, legat de cine ar fi vinovatul. Să ne consolăm că am marcat în fiecare etapă şi am luat de fiecare dată un punct? Distanţa faţă de nisipurile mişcătoare, de doar două puncte, şi locul ocupat, 11, ne anunţă că prezenţa în Europa în sezonul viitor o să se facă fără noi. Şi nu vreau să fiu cârcotaş şi să spun că nu mi-aş dori să ne aflăm într-o cupă, numai că prezentul ne mai lasă în aşteptare.
Şi nu ar fi fost parcă aşa dezastruoasă situaţia dacă nu ar prezenta şi alte hibe, precum scandalurile dintre patron, primar şi grupurile de interese din oraş, haosul din club, care a culminat anul acesta cu dese schimbări atât la nivel înalt, cât şi în planul antrenorilor, frecventele certuri dintre jucători, conflictul dintre patron şi galerie, plus multe altele, deoarece suntem în Oltenia, iar aici duşmănia e ceva la ordinea zilei.
Putem să mai menţionăm printre vinovaţi şi marile dezamăgiri ale acestei jumătăţi de campionat, mai mulţi jucători evoluând aproape catastrofal, deşi pretenţiile erau destul de ridicate în privinţa lor. Ciucă, Dina, Baird, Gărgălie – oameni care în finalul campionatului trecut erau titulari în echipa lui Cioroianu şi evoluaseră foarte bine – au dezamăgit prin prestaţii foarte şterse, uneori hilare. În consecinţă, aceştia se află în prezent pe lista de transfer alături de alţi fotbalişti pe care Bănia i-a tot aşteptat să îşi arate potenţialul, dar care au rămas la un nivel mediocru.
Ce a câştigat însă Ştiinţa, dacă analizăm un pic situaţia actuală? Unii ar sări în sus şi ar afirma că ne-am acoperit de penibil în unele meciuri, dar şi că ne-am înecat de prea multe ori la mal, când în loc să învingem, am reuşit să ne batem singuri. Şi e total adevărat, dar uitându-ne în gaşca „nebunilor“ noştri, vedem că echipa s-a mai solidificat din atâtea întâmplări rele, s-a unit şi acum iese în faţă prin grup, şi nu prin individualităţi. De asemenea, l-am readus pe calea cea bună pe Ionescu, care prin disciplină şi seriozitate poate să crească. L-am recâştigat pe Luţu, care de fiecare dată când intră are stadionul la picioare. Am adus un antrenor care, deşi uneori e nonconformist în gândirea fotbalistică, a reuşit să-l disciplineze pe Wobay în joc, i-a oferit lui Bornescu încrederea necesară unui lider adevărat şi l-a pus în valoare pe Costea, care în mod logic ar cam trebui să explodeze şi să devină un atacant bun.
Deşi am avut o jumătate de sezon în care ne-am umplut de nervi şi am devorat calmante, în care numai cardiac nu ţi-ai fi dorit să fii, o jumătate în care am trecut de la bucurie la blesteme şi de la cupe europene la frica de retrogradare, singurul lucru care ne-a mai rămas este speranţa. Nu ştim nici noi la ce mai sperăm, pentru că hopurile sunt multe şi dureroase.
Şi dacă încă se caută vinovaţi, să nu fim surprinşi dacă ne regăsim oricare dintre noi printre aceştia, pentru că o dată ce te identifici cu Universitatea, o faci şi la bine, şi la greu. Iar ca o urare pentru Sărbători: să ne aducă Moşul o iarnă frumoasă pe piaţa transferurilor şi să sperăm că nu ne vom pierde speranţa.