11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCinci povestioare, cu cinci întrebări (plus o ajutătoare)

Cinci povestioare, cu cinci întrebări (plus o ajutătoare)

„Nu sunt un primar panglicar“, spunea Antonie Solomon, la inaugurarea sălii de concerte a Filarmonicii craiovene, în această toamnă. Nu a tăiat, aşadar, panglica, a dirijat în schimb orchestra, în ritm de „Mulţi ani trăiască!“, şi a vorbit despre tinerii care trebuie scoşi „din sfera manelelor“ şi aduşi la Filarmonică, „pentru culturalizare“. Unii spectatori erau bucuroşi că sala e, în sfârşit, gata, alţii nu îşi reveniseră din şocul produs de noul aspect („de mobilă de bucătărie“) al acesteia, iar cunoscătorii căutau zadarnic prin hol vechile oglinzi veneţiene, cu nostalgia cu care tanti Păsărel ciocănea cu degetul arătător, într-o zi de vară, peretele din tablă groasă al unei oliţe de noapte: „Nu mai găseşti aşa ceva!“. Solomon a vorbit atunci şi despre aspiraţia sa de a face din Cetatea Banilor „al doilea oraş cultural al României, după Bucureşti“.
Pe ce loc credeţi că se află Craiova acum?
După un meci al Universităţii cu ASA Târgu Mureş, pierdut, pe „Central“, cu 3-2, prin anii ’70, tata a zăcut două săptămâni în concediu medical. Nu cred că s-ar fi simţit mai bine dacă urmărea înfrângerea, relativ recentă, suferită de alb-albaştri la Piatra-Neamţ, iar dacă ar privi clasamentul, în care Unirea Urziceni are de două ori mai multe puncte decât Ştiinţa, ar crede că visează.
Cine e finanţator la Unirea Urziceni? (De câte ori l-aţi văzut la televizor?)
Un prieten de-al meu, microbist de toate diviziile, s-a dus nepregătit la un examen de admitere, la geografie (înainte de ’89). Pornind de la denumirile echipelor de fotbal (Industria Sârmei Câmpia Turzii, Cimentul Medgidia, Armătura Zalău etc.), a abordat curajos subiectul despre industrie: la Zalău se află o fabrică de armături, la Medgidia, un combinat care livrează ciment, iar la Câmpia Turzii, o uzină unde se produce sârmă. Deşi încheiase triumfal: „Trăiască tovarăşul Nicolae Ceauşescu!“, l-au picat. (A stârnit priviri întrebătoare şi după ’90, când, chestionat la medicina muncii dacă i s-a părut ceva trist în ultima vreme, a fost sincer: „Despărţirea Cehiei de Slovacia“).
Ce notă credeţi că ar obţine astăzi la o admitere în Universitate?
„Nu se poate! Şi tu?“, a zis doctoriţa (de familie) privind rezultatul pe care îl adusesem de la un laborator abia înfiinţat. „Am să te rog să refaci analiza asta, pentru că toţi pacienţii care mi-au venit de la acest laborator sunt bolnavi. Ar însemna să fac moldamin la tot cartierul!“ (ultimele trei cuvinte mi-au amintit de fiica unui fost prefect de Dolj).
Vi se pare că scenariştii au exagerat, cât de puţin, în „Moartea domnului Lăzărescu“?
„Foc la casă de om n-am pus şi n-am spart casa nimănui. În rest, am făcut toate păcatele omeneşti“, zicea bunica mea, în ultimele-i zile. Îşi pregătise, între cele necesare pentru înmormântare, şi pânza în care să fie înfăşurată, cu triunghiuri numite aripi, în loc de mâneci, menite să ajute sufletul în drumul spre cer.
Credeţi că Biserica are răspunsuri şi pentru noi, cei (puţini, s-ar zice) care avem nevoie de nuanţe în a face ascultare, de o legătură spirituală neumbrită de cotidianul sau trecutul politic, de altceva decât conferinţele lui Dan Puric, de chipuri noi în unele adunări bisericeşti (unii dintre preoţii, care, ni se spune, au avut de îndurat sub comunişti presiuni greu de imaginat, par a suferi – şi nu pe temeiul „precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“ – de sindromul Stockholm), dar, mai ales, avem nevoie să ştim cum se fac aripile alea?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII