Te-ai întors, seara târziu, în apartamentul cu rate până-n 2030. Sau în garsoniera cu 400 de euro chirie. Sora ţi-e plecată în Italia, asistentă medicală. Sau poate în Spania. Câştigă cu vreo trei sute mai puţin ca tine. Alor tăi le trimiţi cinci milioane pe lună, ajustare la pensia majorată la televizor. Trebuie să mergi cu tata la doctorii din Bucureşti. Doar eşti copilul realizat în viaţă. Te duci şi cumperi tot ce trebuie pentru internare: medicamente, perfuzii şi bandaje. Ai chitanţe, facturi, team-building-uri, taxe, şefi mutaţi în complexuri rezidenţiale, cheltuieli mâzgălite, câte un film, un concediu, LCD, laptop. Dacă eşti cuminte la birou zece ore pe zi, vine şi maşina de serviciu. Aproape că au reuşit să te anestezieze.
Te-ai întors, seara târziu, în apartamentul ipotecat. Sau în garsoniera cu termopane. Viaţa în rate curge liniştit. Euro creşte, reclamele cu pensii dau năvală. Economia duduie domol. Demagogii umplu diagonala de un metru a LCD-ului. Ai văzut totul, nimic nu se mai poate schimba. Toţi sunt o apă şi-un pământ, îţi spui adesea. Prin urmare, fiecare pe cont propriu! Doar telecomanda arată că eşti viu. Aproape că te-au înrolat în armata dezamăgiţilor fără cauză.
Brusc, degetul înţepeneşte pe telecomanda plictisită. Poate n-ai auzit bine. Te întorci şi-l mai asculţi o dată pe ziaristul bărbos. Pe ecran vezi poze de şmecheri la patru ace. În studio, bărbosul se luptă cu neruşinarea cât Calea Victoriei a altor şmecheri subţirei sau fălcoşi, cu toţii bănoşi şi cu obrazul gros. Pe ăştia i-am ales?, te întrebi şi indignarea îţi curge iute prin vene. Şmecherii sunt parlamentari cu conturi grase, acţiuni, bijuterii, tablouri. Unii au case şi apartamente în Bucureşti, dar au băgat în buzunare banii de cazare, 25 de milioane pe lună. Un mizilic faţă de calibrul lor financiar, bun şi ăsta pentru Eminenţele Lor! Din taxele tale, ale tatălui tău, ale doctorului ce mâine va zice bogdaproste că-i duci perfuzii şi bandaje de acasă. Din taxele tuturor amărâţilor. Legea ar fi trebuit să-i îndreptăţească la aceşti bani doar pe cei fără locuinţă în Bucureşti. Bunul-simţ – doar pe cei cu venituri normale şi fără locuinţă. Bunul-simţ a murit demult, iar legea o fac ei. Inocent în găinărie, unul recunoaşte că a luat banii de chirie, deşi are casă în Capitală. Aşa e legea, domnule!, exclamă alt şmecher cu birou capitonat în Casa Poporului. De fapt, nu sunt nici măcar şmecheri. Te prăbuşeşti în fotoliu. Auzi că altul îşi plăteşte ratele la casă din banii de cazare oferiţi de popor. Asta da viaţă în rate, numai că e viaţa lor în dispreţul ratelor tale plătite cu cureaua strânsă! Dai sonorul mai tare. Nu vrei să le uiţi ameninţările, ţipetele, văicărelile că nu le ajung cele 25 de milioane la întreţinere, vorbele unsuroase precum „ştiti cât bine am făcut eu fără să mă laud?“. Închizi telecomanda furioasă şi un nod în gât îţi opreşte întrebarea: de ce?
De ce? Pentru că nu te-ai întrebat mai adesea de ce. Pentru că ei cred că tot ce e al poporului li se cuvine. Pentru că unde merge mult merge şi puţin. Pentru că totdeauna au ţinut ţara asta ostatica lor. Pentru că, exact când te-ai crezut scăpat de ei, i-ai regăsit acolo. După 2004 s-au coalizat pe faţă, mai aroganţi şi fără scrupule – cei 322. Pentru că au învăţat să vorbească despre democraţie şi e „democraţia“ lor, despre Europa (dar să nu-i apere Comisia Europeană pe procurorii prea îndrăzneţi) şi e Europa lor, despre domnia legii şi dau legi în folosul bunăstării şi impunităţii lor. Urlă că presa e mai liberă ca în America şi e libertatea mercenarilor din presă de a le executa comenzile. Votează Codul de Procedură Penală care-i apără pe infractori şi, dacă trimisul Americii le atrage atenţia, ţipă că America e coruptă, chipurile, după legile româneşti. Vorbesc păsăreşte despre mediul de afaceri, clasa mijlocie şi capitalism, dar e capitalismul oligarhilor lor. Predică anticomunismul cu aliatul şi salvatorul Iliescu în stânga lor. Iar când îl prind pe unul de-al lor cu caltaboşu-n gură dau caltaboşi de pomană electoratului, vezi Doamne, mare lovitură de contracarare a imaginii negative…
De ce? Pentru că v-au dispreţuit întotdeauna. Pe sora ta au făcut-o să-şi caute soarta în altă ţară. Pe tatăl tău îl batjocoresc lună de lună cu talonul de pensie şi spitalul nenorocit. Vă dispreţuiesc şi pentru că se cred stăpâni veşnici, au convingerea că pot învârti totul aşa cum învârt proceduri şi amendamente prin parlament. Crezi că s-ar mai fi lăcomit la 25 de milioane de lei dacă ştiau că vor răspunde cu adevărat în faţa celor care aleg?
De ce? Pentru că, de fapt, nu i-ai ales niciodată cu adevărat. Acum ai ocazia să le arăţi că o vei putea face. Se tem de votul direct, de uninominalul pur, ca dracul de tămâie. Vor să stai acasă, departe de urne, pe 25 noiembrie. În loc de campanie şi dezbateri, ţi-au dat plictiseală cu carul la televizor. Aproape că au reuşit să te anestezieze. Dar nu pot controla tot. Nici puţinii oameni de televiziune curajoşi care le arată nesimţirea, nici întrebarea care ţi-a venit ca un nod în gât când ai văzut pe micul ecran câţiva şmecheri subţirei sau fălcoşi care votează în Casa Poporului: de ce? Duminică, tu, tatăl şi sora din Italia le veţi da răspunsul la vot. Întreabă-l şi pe doctor dacă merge la referendum.
