Pe ce se bazează ţuluşii

Solicitarea făcută de DNA Comisiei speciale de la Cotroceni pentru a aviza urmărirea penală împotriva ministrului justiţiei confirmă strălucit cele scrise de subsemnatul despre sentimentul de impunitate care defineşte abuzurile comise de ţuluşi.
De ce nu se tem ţuluşii?
Indiscutabil, un prim răspuns trimite la dependenţa lor exclusivă de Naşul de la Cotroceni. Ţuluşii sunt numiţi sau schimbaţi din funcţie doar cu acordul lui Traian Băsescu. Documentul CSM sesizează, pe lângă multe abuzuri incredibile înfăptuite de Doru Ţuluş, şi aruncarea la coş a unor plângeri penale. În sine, neluarea în seamă a unei plângeri penale nu e un abuz. Trăim într-o ţară de delatori. Securitatea tocmai pe această trăsătură naţională s-a bazat. Din acest punct de vedere, nu ofiţerii de Securitate – nici măcar informatorii – sunt de condamnat, ci delatorii, cei care pârau la cadre sau la Securitate din interes, din ură faţă de semeni, ba chiar şi din plăcere. E normal ca procurorii DNA să ţină cont de această realitate. Atât Raportul, cât şi literatura DNA dezvăluie că Doru Ţuluş se autosesiza de pe posturi TV de doi lei sau lua în seamă anonimele.
Aruncarea la coş a unor plângeri penale nu era întâmplătoare. Plângerile respective îi vizau pe mafioţii din gaşca lui Traian Băsescu şi a PD.
Mai există vreo îndoială?
Priviţi anchetele declanşate de DNA sub semnul autosesizării din presă!
Sunt însă şi cauze mult mai profunde, greu de sesizat la o primă vedere, dar posibil de detectat, dacă ţinem cont de realităţile româneşti de azi.
Una dintre aceste cauze o constituie, indiscutabil, felul în care e înţeleasă la noi lupta împotriva corupţiei. Această luptă a devenit un bun comun atât al politicienilor, cât şi al presei. Pe fondul vidului legislativ din primii ani postdecembrişti, au avut loc multe afaceri dubioase. Treptat-treptat, românii au ajuns la concluzia că orice afacere e sinonimă cu infracţiunea de corupţie. Explicabil, în acest context, că între pedepsirea corupţiei fără respectarea minimelor prevederi legale şi pedepsirea cu deplina respectare a regulilor, mulţi români vor opta pentru prima variantă. Astfel, lupta împotriva corupţiei  a luat locul răposatei lupte de clasă. Ea pare a justifica orice abuz. Mai grav, ea a dus la intimidarea celor care ar încerca să atragă atenţia asupra abuzurilor făcute de procurori în aşa-zisa luptă împotriva corupţiei. Dacă vei încerca într-un fel să denunţi aceste abuzuri, rişti rapid să fii suspectat şi chiar acuzat de complicitate cu corupţii, de efort de a stânjeni lupta împotriva Caracatiţei.
De această realitate profită din plin ţuluşii.
Cum le spui că se dedau la abuzuri, că nu respectă legea în întocmirea dosarelor, cum te acuză că acţionezi în favoarea corupţiei.