Pocher la PSD

Sfadă mare la PSD. După eşecul grav de la referendum – care a dat înapoi PSD cu un an – unii suflă şi în iaurt. Alţii sunt însă mai belicoşi şi cer un atac la baionetă asupra guvernului. Ultimii doresc să marcheze pentru electorat că PSD e totuşi un partid de opoziţie şi că informaţiile apărute în presă, cum că ar exista o înţelegere subterană între PNL şi PSD, sunt doar speculaţii, bancuri, zvonuri şi calomnii. Or, de felul cum este perceput partidul în perioada preelectorală depinde rezultatul în cele cinci rânduri de alegeri care vin. Atunci, în campanie, zic ei, tăişul criticii antiguvernamentale va fi tocit şi prea puţin credibil. Asta, bineînţeles, dacă în 2007 PSD lasă impresia unei cârdăşii cu Tăriceanu&Co. Or, pentru „impresia artistică“ este nevoie de un atac dur la adresa liberalilor, declaraţii înflăcărate, tinereşti. În plus, pretenţia fermă de a prelua guvernul, afişată pe garduri, în conferinţe de presă, în talk-show-uri. PSD, în postura de acum, nu mai este alternativă la guvernare. PD se anunţă marele candidat pentru a lua locul PNL&Tăriceanu. De unde agitaţia pesedistă din aceste ultime săptămâni pe tema unei moţiuni de cenzură. Ideea este că, dacă partidul nu face nimic, va cădea în anonimat. Altfel spus, va deveni în curând un partid de mâna a doua pe scena politică. E posibil ca anul 2008 să marcheze acest moment după aproape două decenii, când a fost în prim-plan, cel mai mare partid din România tranziţiei. PSD are nu numai probleme de imagine sau de lideri nu prea credibili. Are şi una mai serioasă, de electorat. Structura socială s-a schimbat mult şi electoratul lui Iliescu din anii ’90 a cam dispărut. Între timp, partidul nu a reuşit să îşi creeze în tânăra generaţie noi votanţi. Nu a reuşit nici să se repoziţioneze. Să câştige noi voturi la oraşe, de exemplu. Tentativa de a atinge noi categorii de votanţi a eşuat. În 2008, partidul nu va mai obţine – în asemenea condiţii – decât ceva mai mult de jumătate din numărul actual de parlamentari. PSD iese din calculele unei coaliţii de guvernare în care să joace rolul dominant. Altfel spus, azi e mai puternic decât va fi mâine. De unde graba în această toamnă de a tranşa anumite raporturi de forţă cu PNL, cu PD, cu oricine. Nu întâmplător PSD – îngrijorat de ce va obţine la alegeri – ar dori un pact politic încheiat de pe acum, „pe şase ani“, care să transgreseze anul 2008, cu „locale“ şi „parlamentare“. O dată cu acel moment, slăbiciunea partidului va fi evidentă şi poziţiile de negociere a unei eventuale coaliţii ar fi mult mai slabe şi faţă de PNL, şi faţă de PD.    
Aceeaşi analiză a vulnerabilităţilor au în vedere şi cei care se opun moţiunii de cenzură. În fond, deşi PSD ar depune moţiunea, cei care ar câştiga dacă guvernul cade ar fi pediştii, favoriţii lui Băsescu. Pentru PSD, ar fi un adevărat dezastru. Electoratul propriu ar fi pierdut, puţini ar mai rămâne fideli partidului. Ion Iliescu a dat deja declaraţii de distanţare. Şi nu e singurul care cere prudenţă. Lecţia referendumului a fost clară. PSD nu îşi poate permite încă o înfrângere de proporţii. E clar că PSD în acest moment nu poate risca o bătălie politică decisivă. El are nevoie de timp mai mult ca de orice pentru a se reface. Abia în vară, la locale, şi în toamnă, la parlamentare, PSD poate spera să iasă  consolidat. Aşadar, calculul este invers celor care se grăbesc şi vor moţiune. Ei cred că partidul cade cu fiecare zi şi cer o bătălie decisivă acum pentru a se reface. Ca un jucător de pocher care pierde. Unii tergiversează şi duc o bătălie de uzură, sperând să întoarcă roata norocului. Alţii se grăbesc şi joacă tare, mize din ce în ce mai mari, ca să nu piardă şi mai mult. Dar cu riscul să se cureţe. Care este tactica mai bună?