9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCondamnaţi la mahalale

Condamnaţi la mahalale

„Nu-mi spui mie, dom’ne cum să-mi fac meseria!“, latră răstit gura plină de fumuri a vânzătoarei cu cearcăne expresive. „La noi în unitate, servirea e pă primu’ loc de 15 ani de când activez eu aici, şi apari tu acuma să mă înveţi pă mine”, tremură de iritare buzele subţiri ale chelneriţei nepieptănate ce tocmai ne-a trântit farfuriile pe masă. „La noi în sat acilea a fost şi Tovarăşul şi i-a plăcut.. Păi ce? Vin acu’ ăştia de la Europa să ne înveţe pe noi cum să facem agricultură?“, se miră tânărul pensionar cu fes roşu şi sacou gri-nămol.

Toate cele de mai sus sunt locuri comune în convorbirile cu diferite personaje ale ţării în care eternitatea s-a născut la sat. Ţara „piciorului de plai pe-o gură de rai“, ţara lui „ca la noi la nimenea“, „insula de latinitate în marea slavă“… această ţară plină de atributele unicităţii care este România. Mulţi dintre locuitorii acestui ţinut irepetabil sunt convinşi de valoarea intrinsecă a neamului în care s-au născut. Drept este că o mare parte din această idee le-a fost insuflată în copilărie, în zecile de ore de istorie sau literatură română, ore pline de obsesia măreţiei, obsesie caracteristică statelor tinere cu imediate nevoi de patriotism. Această obsesie a evoluat însă în mod unic (desigur) în această patrie a singularităţilor, transformându-se într-o certitudine a buricului. Certitudinea că noi suntem buricul omenirii cu variantele: noi suntem în imediata vecinătate a buricului lumii, sau un duşman colectiv, deci neindentificabil, ne-a deposedat pe nedrept de această înnăscută calitate, sau… soarta ne e potrivnică.

În nemilosul univers al realităţii româneşti, lucrurile se prezintă însă cu totul altfel. Multora le-ar plăcea ca această ţară să aibă aerul unei periferii şarmante, în care minunile trecutului pot fi încă degustate şi în care stilul şi eleganţa nu suferă de rafinament, ci de virilitate. Dar în această ţară se fură nu doar cabluri electrice, ci şi revoluţii, turnători şi trădători nu sunt doar foştii proletari cu grad de securist, ci şi boierii stilaţi, cu nume de înalţi dregători. Oierii ajung în acest ţinut al unicităţii nu doar chiaburi, ci războinici ai luminii, iar centrul universului românesc este adjudecat de lighioanele vreunui reality-basm.

În secolul nostru periferia nu se mai stabileşte după criterii geografice, pământul fiind mult mai mic şi mai rotund decât era înaintea naşterii lui Galilei. Astăzi, periferia răsare pe locul absenţei politeţii, curăţeniei şi ordinii. Ţări mai vitregite climatic şi geografic decât noi, Finlanda de exemplu, sunt mult mai central poziţionate pe harta omenirii. Hong Kong sau Honolulu, sinonime în geografia copilăriei cu capătul pământului, sunt infinit mai civilizate decât orice petic de Românie.

Mitocănia, prostul-gust şi mizeria invadează neîncetat centrul de greutate al României. Sunt vizibile şi prezente în mijlocul oraşelor, exhibarea lor aducând mari cote de audienţă. Această venire în centru a periferiei ne trimite pe noi toţi ceilalţi în mahalalele lumii civilizate. Îmi trece un fier înroşit prin suflet când observ după fiecare călătorie în ţări străine că, da, noi, românii, suntem buricul unei lumi. Suntem buricul lumii mahalalelor. Şi până nu vom practica zilnic mantra lui „mulţumesc“, şi până nu vom înţelege folosul verbului „te rog“, vom rămâne un popor condamnat la mahalale.

[email protected]

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

36 COMENTARII