Râsul lui Băsescu

PSD, în goană (era să zic în „geoană“) după revenirea în prim-planul politicii româneşti, care să îi dea şanse să revină la putere, a încercat anul acesta două lovituri. Una contra lui Băsescu în primăvară şi alta în toamnă, contra lui Tăriceanu. Vara şi iarna preferă să stea fie în hibernare, fie în vacanţe pe plaje cu nisip fierbinte. A fost întâi ideea spectaculoasă, aducătoare de procente în sondaje, credeau liderii social-democraţi, a suspendării preşedintelui. Asaltul a eşuat, aşa cum le-am şi spus într-o împrejurare liderilor PSD în cap cu Geoană: „Băsescu are să vă spulbere!“. De ce? Pentru că nu se gândiseră la ce se va întâmpla după votul din parlament, pe teren. Ce va urma nu preocupa pe nimeni din acel staff. Pe teren, Băsescu era foarte tare, mai ales că nu concura contra nimănui. Lumea a preferat ordinea, lucrurile cunoscute, unei aventuri în necunoscut. La întrebarea „Şi după…?“, PSD nu a avut nici un răspuns. Aşa că a suferit o înfrângere, dând o bătălie pe terenul adversarului fără sorţi de izbândă, din dorinţa prematură, în primul rând, a liderilor PSD de a fi băgaţi în seamă (citeşte împărţirea puterii) şi apoi din dorinţa lui Geoană de a se afirma în partid ca „şef“. Acum suntem în aceeaşi situaţie, avem aceleaşi mobiluri. Geoană se crede încă neconsolidat în partid. Vede comploturi peste tot, arată un fel de paranoia faţă de tot ce se întâmplă în Kiseleff, bănuieşte comploturi şi intenţia unora de a-l da jos. Ca să scape de aşa ceva, nu are nici o direcţie, încearcă să fie bine cu toată lumea şi cu amicii lui politici, dar mai ales cu cei care îi vor capul. Frica face şi desface multe. Asta l-a împins la atac pe chestia suspendării lui Băsescu, asta îl scoate şi acum pe câmpul de bătălie. Graba îl face să prefere asaltul la baionetă manevrei politice. Şi nerăbdarea de a se vedea odată şi odată prim-ministru…
Aceleaşi ţinte acum pentru PSD şi Geoană ca în primăvară. Partidul vrea să se refacă după eşecul suferit la referendum, vrea să capete o imagine de partid forte, de partid capabil să preia puterea. Mircea Geoană vrea să îşi consolideze poziţia de lider, de „jupân“, vrea să arate partidului că este apt combatant să conducă un guvern şi să îşi afirme candidatura „prezidinţiabilă“ pentru viitor. Cu tema lui, ca nu cumva să îi sufle careva în ciorbă, a ieşit teribilist în public şi s-a oferit să fie premier. Cam exotică atitudine, într-o viaţă politică, anormală, care a văzut multe totuşi. Oferta i-a dat prilejul lui Băsescu să ofere mass-media hahaha-ul binecunoscut. Dar înainte de toate, PSD – ca să ajungă aici – a ameninţat în toiul verii, pe călduri mari, cod portocaliu, că introduce în septembrie, pe răcoare, o moţiune de cenzură. Scopul declarat al moţiunii este să trimită Guvernul PNL/UDMR condus de stoicul Tăriceanu în opoziţie. Dacă îmi cereţi o părere, cred că PNL trebuia să se retragă de bunăvoie de la guvern pe 2 ianuarie 2007, a doua zi după integrarea în UE. Să fi dat o declaraţie conform căreia şi-a îndeplinit promisiunile şi lasă locul altuia să continue. Cu capitalul politic intact şi mai mare ca oricând, la alegerile din 2008, PNL – după doi ani de opoziţie – ar fi defilat. Dar pragmatismul şi prevederea nu i-au caracterizat pe liberali. Şi nu e prima dată când scapă vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Puterea e dulce, fotoliile moi şi sunt şi alte calcule care ţin de afaceri, de tot felul de poveşti. Acum este expus la atacuri din toate părţile, de la PSD, dar mai ales de la Băsescu & PD. Şi nu are cum să se apere, pentru că asta e soarta guvernelor, să fie criticate, să îşi erodeze imaginea şi să cadă. Indiferent de performanţe. Singura atitudine corectă este să pleci la timp, ca să ai speranţa că te întorci. PNL a ratat-o. Rămâne acest duel cu PSD, unde PSD joacă greşit, pentru că nu ne spune ce urmează după căderea guvernului. În povestea cu suspendarea lui Băsescu a procedat la fel. Dacă ne luăm după declaraţii, partidele deja dau înapoi de la perspectiva deschisă de votul din parlament.