11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiÎncepe noua stagiune

Începe noua stagiune

Săptămâna trecută scriam despre liniştea dinaintea furtunii şi iată că furtuna a şi început. Mă aşteptam ca bravii noştri politicieni să îşi rezerve totuşi o vacanţă ceva mai lungă şi, când vin, odihniţi, puşi pe fapte mari, cu chef de luptă şi de viaţă, să intre în sesiune extraordinară pentru a vota noul cod electoral, cum au promis. Se pare însă că noul cod e o piatră de moară prea grea pentru Domniile lor. Deşi se prefac a fi mari iubitori ai noului sistem, fac pe dracu’ în patru să îl amâne, doar-doar de scapă. Ei vor vot pe liste, proporţional, nu pe om. Aşa îi dau un bun prilej lui Băsescu să le forţeze mâna, să facă referendum şi să câştige încă o partidă. Le e mai frică să nu îşi piardă fotoliul lor de parlamentar. Mai speră ca Băsescu să se răzgândească, dracu’ ştie ce mai speră. Nu că Băsescu ar fi un fan al uninominalului. Acum două veri spunea că poporul român nu e destul de copt ca să voteze uninominal. Când a intrat în conflict cu parlamentarii, ştia ce îi doare cel mai mai tare şi le-a arătat mita: votul uninominal. Aşadar, dezbaterea este extrem de politizată şi nu ia în calcul raţional avantajele şi dezavantajele. Este un episod şi acesta al conflictului dintre Băsescu şi lumea înconjurătoare. Conflictul s-a acutizat o dată cu suspendarea şi referendumul. Şi acum – cu lecţia neînvăţată – „aleşii neamului“ preferă să rişte un nou referendum organizat de Băsescu chiar în ziua europarlamentarelor, decât să meargă la tăiere, şi se leagană în iluzii. Îi dau prilejul lui Băsescu să fie foarte prezent în campanie. Băsescu va interveni sub pretext că sprijină dezbaterea schimbării sistemului de vot şi va trage după el, sus de tot, PD-ul. În plus, se va spune că schimbarea sistemului de vot este isprava lui Băsescu, făcută împotriva voinţei reacţionare şi conservatoare a parlamentarilor. Fireşte, aceiaşi care l-au suspendat pe el. În loc să câştige ei puncte, imagine, va câştiga preşedintele, care atât aşteaptă. Laşitatea aceloraşi parlamentari este mare şi pe asta mizează şi preşedintele. Trebuie să spun, ca să fie clar: la fel ca multă lume, cred că sistemul pe liste trebuie schimbat. Că toate alegerile, începând din toamna acestui an, ar trebui să se desfăşoare pe noul sistem… Că votul pe circumscripţii va întări partidele, va întări poziţia fiecărui parlamentar şi, pe ansamblu, a parlamentului. Nu împărtăşesc analiza acelora care spun că preşedintele va câştiga putere. Dimpotrivă, votul uninominal, peste tot unde se aplică, a creat parlamente puternice, în dauna executivului. Dar până acolo trebuie să fii ales. Să te vrea „poporul“. Şi aici e buba. Parlamentarii noştri trag de timp, manevrează, dau declaraţii în doi peri. Nu mai ştiu ce să mai inventeze ca să nu se schimbe sistemul care i-a inventat pe ei. În fond, câţi dintre ei vor supravieţui politic dacă se va vota uninominal. Între 15 şi 20%. Restul vor deveni simpli particulari.

Toată această dezbatere a fost însă obscurizată săptămâna care a trecut de două evenimente care anticipează multe desfăşurări ce se pregătesc de statele majore. În primul rând, vizita lui Băsescu în Harghita şi Covasna. Joc cu bătaie lungă, Băsescu vrea să scindeze blocul maghiar în privinţa voturilor şi prin asta să îi transforme într-o masă de manevră la dispoziţia sa. În plus, devine popular printre naţionaliştii români, pe care şi-i atrage pentru campaniile care vin. Băsescu e deja în campanie prezidenţială. UDMR primeşte o ripostă pentru sprijinul dat la suspendare. A doua mutare a fost anunţul făcut de PSD că depune moţiune de cenzură. Vrea să răstoarne guvernul şi să aducă la Palatul Victoria pe Mircea Geoană, care, grăbit, şi-a anunţat pretenţia de a deveni premier. Aşadar, lucrurile se complică, să nu ne grăbim, că avem ce vedea. În raport cu chestiunea codului electoral, ambele mutări sunt nişte diversiuni. Toată toamna va fi plină de răsturnări de situaţie, imposibil de prevăzut şi pentru cel mai imaginativ scenarist, ghicitoare sau analist bucureştean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII