16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiNaufragiat în balta pensiilor

Naufragiat în balta pensiilor

Băsescu a naufragiat! Legea pensiilor a fost promulgată de marinarul Băsescu pe motiv că „este nevoie de ea şi fiindcă legea a fost votată de toate partidele politice“. După ce a provocat o situaţie de mare tensiune în viaţa politică românească şi s-a luat de piept cu parlamentul şi guvernul pe tema măririi pensiilor, Băsescu a renunţat brusc la luptă. Vorbele grele mai mult sau mai puţin meritate pe care le-a aruncat în obrazul primului-ministru pentru că nu a indicat sursele de finanţare în aplicarea acestei legi sunt inutile. Tot inutile sunt avertismentele preşedintelui că deficitul care se va acumula în perioada 2008-2013 din cauza majorării pensiilor va fi de 30 de miliarde de euro şi că vor creşte doar pensiile care deja sunt mari, cuantumul pensiilor mici fiind prea puţin ajustat de noua lege.
Capitularea lui Băsescu demonstrează că în România nu există politicieni consecvenţi în apărarea şi promovarea principiilor pe care le declară ca fiind călăuzitoare în activitatea lor politică. Băsescu a fost nevoit să se supună jocului politic. Riscul de a pierde simpatia pensionarilor, adică de a pierde voturi acum, în preajma alegerilor pentru Parlamentul European, l-a determinat pe marinar să-şi asume eşecul, sperând că acesta nu va avea repercusiuni asupra Partidului Democrat, partidul de suflet şi origine al preşedintelui. Pragmatismul şi amoralitatea, poate chiar imoralitatea luptei politice, au fost mai puternice decât principiile. Era mai de admirat un Băsescu încăpăţânat, care să fi refuzat promulgarea acestei legi până ce guvernul liberal ar fi arătat cu ce bani se vor face aceste măriri. Dar nu a fost să fie… Băsescu începe să-şi dezvăluie limitele şi astfel să-şi piardă din susţinători.
Capitularea lui Băsescu poate fi considerată încă o victorie a PSD. Acest partid aflat în opoziţie, clonă democratizată a fostului PCR-FSN-FDSN, a reuşit să-şi promoveze un proiect de lege aducător de voturi, să obţină interimatul conducerii Televiziunii Naţionale, să determine PNL, un partid de dreapta, să adopte o lege evident de stânga, într-un stil absolut dezastruos pentru economia naţională, să blocheze adoptarea votului uninominal, iar acum să-l oblige pe Băsescu să capituleze. Experienţa politică a foştilor activişti pcr şi a urmaşilor acestora este superioară bâlbâielilor doctrinare ale liberalilor, duplicităţii democraţilor şi impulsivităţii lui Băsescu.
Implicaţiile de imagine ale capitulării lui Băsescu pot fi grave. Când conteşti vehement proiectul legii pensiilor vreme de câteva luni, aducând argumente că această lege este nocivă pentru economia naţională, când îţi asumi să devii antipatic pentru pensionari, dar speri că îi vei ajuta astfel pe cei activi, insistând ca orice surplus financiar, dacă există, să nu fie irosit pe pensii, când faci toate astea se presupune că eşti convins că adevărul este de partea ta şi că vei merge până la capăt în lupta de apărare a acestui adevăr. Dacă ajungi la concluzia că ai fost în eroare, atunci îţi faci mea culpa, recunoşti public că ai greşit. Băsescu a ales să se manifeste într-un mod controversat. A promulgat legea, dar continuă să ţipe că nu e bine, că va fi un dezastru, că toţi cei care au susţinut legea sunt incapabili etc. O atitudine care pe fond nu aduce nici un beneficiu societăţii pentru că după promulgare legea va fi aplicată şi va începe să producă pagube în bugetul statului.
Legenda Marelui Om Băsescu, cel care se luptă cu ciocoii, se risipeşte. Băsescu nu a vrut să rişte, Băsescu nu este un idealist. Băsescu este doar un politician mioritic, poate ceva mai de soi decât alţii, dar tot un politician mioritic rămâne. Un politician care face mult zgomot pentru nimic…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII