Montagne russe

Politica din ultimele şase luni a fost ca la zidul morţii. Ca un montagne russe. A escaladat în viteză pante abrupte şi a căzut vertiginos spre abis, ca iar să se ridice. Şi tot aşa… La 1 ianuarie, Băsescu&Tăriceanu au fost sus, România intra în Uniunea Europeană. La câteva zile a început jalea. Afacerea „bileţelul“ l-a luat prin surprindere pe Băsescu, dar nu şi pe Elena Udrea, care avea nevoie de un subiect pentru a lua luminile rampei de pe ea. Cocoşeşte, Băsescu a sărit într-un aeroport să îi ia apărarea. Şi de aici, avalanşa de declaraţii şi contradeclaraţii care de care mai ambiţioase. Au urmat conferinţe de presă, şantaje şi ameninţări. S-a ajuns ca foştii prieteni să stea cu cuţitele pe masă. PD s-a rupt de PNL, când a zis că merge separat de liberali în alegerile europarlamentare. Apoi am înregistrat un divorţ la guvern în toată regula, cu acte şi praf de puşcă. Apoi scandalul s-a extins, de neoprit. Orice apel la raţiune a rămas fără ecou. Au intrat în joc şi jucători periferici, ca PLD şi PC. Vârtejul l-a prins şi pe premier, de altfel ţinta favorită a atacurilor lui Băsescu. De fapt, el nu prea vrea să lovească în premier, cât în petrolistul Patriciu cu care s-a luat la harţă în timpul campaniei, şi vrea neapărat să i-o plătească.
PSD şi-a zis că ar fi bine să profite de situaţie şi a trecut la procedura de suspendare. Avea nevoie să intre în cărţi, să iasă din umbra în care stătea din decembrie 2004. Apoi Geoană a dorit şi el să îşi întărească poziţia în partid, ca lider, şi să devină, în plus, prezidenţiabil. În fond, din disputa Băsescu vs Tăriceanu nu avea nimic de câştigat. Aşa că a intrat în lupta dintre foştii amici politici PD şi PNL. Şi manevra a mers o vreme. Procedura de suspendare a trecut de parlament ca acceleratul prin gara Lehliu. 322 de aleşi au votat în favoarea demiterii lui Băsescu. Vocea parlamentului a fost asta. Constituţia îi dădea voie să facă apel la acest gest, dacă preşedintele abuza de puterea cu care fusese învestit. Aşa s-a ajuns în câmp deschis la bătălia cea mare, care pe care. Aliaţii de circumstanţă PNL, PRM, PSD, UDMR s-au mişcat ca ochiul mortului. Au aşteptat să le pice victoria din senin. În plus, când s-au mişcat cât de cât au făcut greşeli cu nemiluita. Să spunem că orice ar fi făcut pierdeau. Nu pentru că Băsescu e zeul românilor azi, personajul providenţial, ci pentru că, între nimeni şi o persoană cu nume şi chip, o preferi pe a doua. Aşa că dezastrul partidei anti-Băsescu a fost total. PSD şi PNL, mai ales, au pierdut puncte şi le va trebui ceva timp să se refacă. Între timp s-ar putea să cadă rău în alegeri, PNL sub zece procente, PSD la jumătate din parlamentarii câştigaţi în 2004. În plus, referendumul a oprit trendul descendent al lui Băsescu. I-a mai dat benzină pentru circa doi ani. În 2009 totuşi nu se ştie ce se va întâmpla. Al doilea mandat – visul oricărui ins ajuns preşedinte la Bucureşti – nu e sigur deloc. Aviz celor care se îmbată uşor cu apă rece. Şi care îşi iau dorinţele drept realitate.  
 După referendum s-a aşternut ceaţa. Avem un câştigător distanţat în sondaje, ca şi al voturilor, Băsescu. Dar avântul său a fost repede frânt de Constituţie, care nu lasă iluziile din Cotroceni să se realizeze. El vrea mai multă putere. Adevărul este că, aşa cum am croit o constituţie pentru Iliescu&Roman, şi alta pentru Iliescu&Năstase, acum se doreşte alta pentru Băsescu&Tăriceanu. Pentru a ne convinge de justeţea cauzei sale, Băsescu şi-a anexat un grup de intelectuali de prestigiu şi i-a convins că viitorul României stă tocmai în modificarea Constituţiei, în sensul formării unui regim autoritar, condus de Băsescu. Şi după aia, ce urmează? Fiecare preşedinte ajuns la Cotroceni va constitui o primejdie. Începând chiar cu Băsescu. Acest montagne russe nu este încă terminat. Toamna asta, la anul, vom avea alte episoade, alte căderi şi suişuri.