16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiEuropa ne dă emoţii

Europa ne dă emoţii

Adevărata poveste a acestei reuniuni la vârf europene nu o veţi citi în ziarele româneşti. Din cauza lipsei de interes pentru Europa, românii pur şi simplu nu se pricep la acest subiect şi nu înţeleg ce se întâmplă de fapt. Slavă Domnului, ungurii sunt mai profesionişti decât noi.
Adevăratul erou al acestei reuniuni a fost ca atare un diplomat maghiar, singurul care a observat, la discuţia tehnică de marţi seară, că din textul noului tratat european propus spre negociere lipsea ceva. Acest om era nu doar informat, dar şi articulat: a luat cuvântul şi a întrebat unde a dispărut partea din preambulul Constituţiei unde scria că Europa va avea „o piaţă internă în care concurenţa e liberă şi nedistorsionată“. El a întrebat dacă acest fapt nu riscă să afecteze dosarul pe concurenţa liberă, unde Comisia europeană luptă cu monopolurile naţionale (spre beneficiul consumatorilor, scăzând preţurile) sau consideră ilegale subvenţiile de stat, ca distorsionând concurenţa egală. Ca atare, preşedintele Barroso, a doua zi, a pus textul pe agenda reuniunii şi noul preşedinte francez, dl. Sarkozy, a recunoscut că preşedinţia germană făcuse această modificare la cererea lui. Comunitatea de afaceri din Europa a intrat în panică, şi de abia în doua zi, prin vetoul lui Gordon Brown, succesorul lui Tony Blair, pasajul, considerat inacceptabil, a căzut. Tot dl. Sarkozy a vrut să pună în text că economia europeană vrea să fie una socială de piaţă, care tinde spre o economie cu şomeri zero, cam ce visa şi dl. Ion Iliescu prin 1990, dovadă că a şi pus ceva similar în Constituţia noastră din 1991. Pentru cine nu e lămurit, dl. Sarkozy se presupune că reprezintă dreapta franceză. Cu aşa dreaptă, nu e de mirare că nimeni nu mai votează stânga în Franţa. Sarkozy e pur şi simplu populistul perfect, care spune ceea ce vrea să audă majoritatea electoratului lui. Problema este că toate celelalte 26 de ţări din Europa, nu doar Franţa, ar fi fost afectate de această modificare.
Ideea că pe uşa din dos se poate strecura o modificare de asemenea importanţă, care face din Europa liberală o Europă socialistă şi protecţionistă, ne arată că de fapt marele consens asupra viitorului Europei nu există. Egoismul şi standardele duble (state ca ale noastre au tăiat drastic subvenţiile de stat şi au privatizat energia, exact ceea ce Franţa nu vrea să facă) nu numai că nu vor scădea, ci vor creşte. Liderii francezi au renunţat de mult să explice votanţilor lor avantajele globalizării (cumperi produse ieftine chinezeşti), preferând să se aşeze în fruntea lor pentru a argumenta că produsele scumpe franţuzeşti sunt întotdeauna de preferat. Pe agenda domnului Sarkozy vor veni la rând şi alte lucruri care ne aduc nouă avantaje azi în piaţa comună (de asta am avut în ultimii ani investiţii străine excelente), cum ar fi taxele noastre pe profit mici, cota unică etc., pentru că protecţioniştii francezi consideră că le facem concurenţă neloială atrăgând investitorii cu aceste avantaje şi, decât să scadă ei taxele, cum s-ar întâmpla într-o economie liberă, vor pune presiune pe noi şi alte ţări din Europa de Est să le creştem noi pe ale noastre, deci să tăiem singuri sursa noastră principală de creştere economică. Acesta era exact discursul rivalului său eliminat şi înfrânt, domnul de Villepin, şi, zău, nu văd ce am câştigat cu dl. Sarkozy, care e drept că ştie ce vrea şi a împins lucrurile la summit, dar nu vrea ce trebuie. Ne rămâne, desigur, să ne aliem cu partea mai liberală a Europei, în primul rând cu Anglia, dar stau şi mă întreb dacă miza reală a summit-ului a fost măcar percepută de liderii noştri.

Nu vom mai avea Constituţie europeană, doar un tratat nou (nici o pagubă), iar noi, românii, nu vom mai avea comisar al nostru decât din când în când sau deloc (la cum se pricep partidele la nominalizări, mai bine renunţăm singuri pledând incompetenţa). Europa va deveni şi mai clar o uniune de state, cu un Consiliu puternic şi o comisie slabă, ceea ce ne dezavantajează, pentru că de regulă Comisia e aliatul statelor mici, în vreme ce la Consiliu domină înţelegerile între mari, de genul celei pe care dl. Sarkozy a vrut să o facă acum.

La aniversarea a 50 de ani a Europei unite din această primăvară s-a lansat un volum, în care 50 de gânditori de pe continent (majoritatea oameni politici ca d-na Merkel, Vaclav Havel etc.) au reflectat la viitorul uniunii (puteţi citi pe site-ul Financial Times, www.ftbusiness.com/eu50/). Pentru că au vrut să aibă şi un român, am ajuns şi eu în această companie ilustră, şi am scris un text pesimist, în care presupuneam că suntem la sfârşitul valului de liberalizare economică globală, lumea se va retrage în regiuni care vor forma pieţe în interior, dar nu în exterior, musulmanii fundamentalişti îşi vor face califatul fără să-i putem opri, cum nu i-am putut opri nici pe Lenin şi ai săi în 1918, şi peste vreo 50 de ani, când vor fi dat greş la fel de lamentabil precum comuniştii în 1989, o să redeschidem Europa din nou spre restul lumii şi o să ne întorceam iarăşi la idealul unei pieţe globale. Din perspectiva asta, această ultimă reuniune europeană mi-a cam dat fiori. Tare mă tem să nu păţim cu Europa cam ce am păţit cu NATO, să devină o palidă versiune a ei înseşi taman după ce am intrat noi în ea. De asta m-aş simţi mult mai bine dacă în exact aceşti puţini ani previzibili, mai exact în actuala perspectivă bugetară, noi am încerca să luăm cât mai mulţi bani, să facem cât mai multe autostrăzi, în loc să visăm la reforme constituţionale şi alte fantezii. Pentru că nu ştim ce vine după aceea şi vom avea un foarte mic cuvânt de spus în această privinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII