O moţiune ca o loţiune

Moţiunea depusă – cu chiu, cu vai – de Partidul Democrat cu titlul spectaculos „Guvernul Tăriceanu trebuie să plece!“ (unde să mai plece, că miniştrii sunt mai tot timpul în străinătate?) a căzut previzibil în parlament. Social-democraţii şi peremiştii au fost prezenţi (pentru a se întruni cvorumul), dar nu au votat. Autorii moţiunii nu au strâns nici măcar numărul de voturi câte semnături au avut. Nimeni nu s-a interesat de fapt de această moţiune. Nici măcar semnatarii ei. De ce? Pentru că nu avea nici un rost. Fusese doar un ordin de la Cotroceni – depuneţi moţiune, că poate reuşim ceva. Nu au reuşit nimic. Ne-am întors de unde am plecat acum o lună de zile. Guvernul liberal-udemerist are un sprijin solid în parlament – celebrul număr 322, ceea ce reprezintă cam 75% din numărul parlamentarilor, un adevărat vis pentru orice prim-ministru.  
Ne-am întors de unde am plecat, dar nu s-a rezolvat nimic. Programele politice au fost uitate în sertare. Nu se vede nimic în direcţia reducerii deficitului comercial. Fondurile europene sunt departe, astfel că anul acesta România, unul din cele mai sărace state ale Uniunii, va fi un contributor net la bugetul acesteia. Adică vom da mai mulţi bani decât vom primi. Anul viitor va fi an electoral, aşa că visăm la anul 2009 când poate vom fi în stare să absorbim de la Uniune măcar atâţia bani cât dăm. Poate că unora li se pare o joacă, dar dacă dai un miliard de euro şi primeşti înapoi numai o sută de milioane înseamnă că ai finanţat drumurile germane, pe care le admirăm toţi, spitalele franceze, la care se duce protipendada când are un neg pe dosul palmei, şi căpşunile spaniole, pe care le culeg tot românii. În timpul acesta ne înjurăm drumurile, în spitalele noastre se moare cu zile, iar căpşunile româneşti se ofilesc din cauza secetei. Cum ar zice un ministru dintr-un guvern trecut: „S-au văzut nenorociri şi mai mari“.
Guvernul Tăriceanu poate fi acum aproape sigur că îşi va termina mandatul de patru ani. Spun „aproape“ pentru că în România nimic nu este sigur, avem într-adevăr o ţară fascinantă prin impredictibilitatea ei. Dar, principial, Tăriceanu poate fi încredinţat că va fi un prim-ministru de patru ani. Şi-a pierdut el reprezentanţa Citroen, dar poate să spună copiilor şi nepoţilor că a fost cârmaciul României un mandat întreg, în vremuri învolburate de un căpitan de vapor uşor intraductibil în limbi străine. Faptul că Tăriceanu a pierdut reprezentanţa Citroen îl clasează în categoria politicienilor pierzători – când se duc în funcţii înalte, unii riscă să-şi piardă firmele, alţii se îmbogăţesc peste noapte. Ceea ce îl face oarecum simpatic.
Vom intra în vară cu o structură politică a parlamentului dată de alegerile din 2004 şi greşelile doamnei Udrea şi cu o structură opinională complet diferită. Partidul Democrat are peste 50% în sondajele serioase – cam tot atât cât avea PSD în primăvara anului 2003 după vizita preşedintelui Bush la Bucureşti şi admiterea României în NATO. Partidul Liberal se învârte pe la 10%, adică jumătate din cât avea în 2003, de unde se vede încă o dată că alianţa cu PD şi promovarea lui Traian Băsescu le-au adus liberalilor numai ponoase. PRM este pentru prima dată din 1996 în situaţia de a se gândi că nu mai intră în parlament, de-abia atingând pragul de 5%, iar Partidul Social Democrat, sub conducerea înţeleaptă a unor politicieni cu ochii la Washington, Londra sau Cotroceni, se strânge încet ca o smochină pusă la soare. Două alte partide aşteaptă confirmarea. Partidul Noua Generaţie al lui Gigi Becali, adevărată creaţie a presei, care ajunsese la 18% în timpul campaniei plătite la ProTV, dar se duce acum către 8%, şi Partidul Liberal Democrat al lui Stolojan, care nu reuşeşte neam să treacă de 5%. Robocopul Stolojan – ştiţi care, cel care a salvat PNL în toamna anului 2000, iar apoi i-a dus pe liberali la 20% în sondaje – are o singură problemă. A dat afară din partid pe cine nu trebuia. A dat-o afară pe Mona Muscă şi l-a păstrat pe Valeriu Stoica. Cum care Stoica? Avocatul acela cu Mercedes care l-a trădat pe Manolescu, apoi l-a trădat pe Emil Constantinescu, apoi a semnat un acord cu PSD, apoi a rupt PNL, iar acum vrea să unească PLD cu PD. Adică 5% cu 50%. Suma o să dea 35%, dacă Stolojan a uitat contabilitatea pe care o ştia bine.