O amintire din epoca de aur

Coaliţia care l-a suspendat pe Traian Băsescu ne îndeamnă acum la linişte. Liniştea este cuvântul de ordine. Cel mai probabil pe această pedală se va merge în campania pentru referendum: nu-l puneţi înapoi pe Băsescu dacă vreţi să aveţi linişte.
În fond, este un fel de şantaj emoţional: noi am făcut-o lată, acum înghiţiţi în sec, acceptaţi ce am făcut şi avem cu toţii linişte. Asta îmi aminteşte de o scenă care m-a marcat în copilărie. Era pe vremea lui Ceuşescu şi stăteam la o coadă imensă pentru că se băgase ceva la alimentara din colţul blocului. Era una din acele cozi la care lumea se bulucise când văzuse maşina de aprovizionare venind, fără să ştie sigur nici măcar ce se băga. Cumpăra orice. Era pe vremea aceea despre care ni se explică acum la OTV că trăiam bine şi lumea era liniştită. Până la urmă, s-a aflat că se băgase pateu de ficat. Mare lucru pe vremea aceea un pateu de ficat. Coada era tensionată, pentru că oamenii ştiau că venise o singură maşină şi că unii vor pleca acasă cu mâna goală. Ca să iasă bine la gestiune, vânzătoarea a venit cu o iniţiativă care se purta pe vremea aceea de maximă fericire a poporului: vindea maximum câte trei pateuri de persoană şi erai obligat să cumperi şi o cutie de creveţi vietnamezi (singura marfă care se găsea din belşug nu o cumpăra nimeni).
Oamenii au înghiţit în sec: dădeau bani şi pe creveţi, doar-doar or apuca pateurile. Totul a mers conform planului, adică ne-am înghesuit la grămadă, o doamnă a leşinat în înghesuială şi a pierdut rândul, şmecherii care le ştiau pe vânzătoare cumpărau mai multe pateuri decât fusese anunţat, nimeni nu protesta. Aşa erau vremurile acelea în care poporul era fericit.
Această armonie de cartier a fost stricată de un domn în vârstă. Acel tip de om care apucase timpurile de dinainte, care ştia ce este normalitatea. Lui i s-a părut în neregulă să fie obligat să dea bani pe creveţi. Nu a vrut în ruptul capului, nu s-a mişcat de acolo şi îşi reclama pateurile regulamentare. Vânzătoarea s-a enervat şi i-a spus că nu îl mai „serveşte“. Şi aici urmează partea care m-a marcat cu adevărat: oamenii de la coadă s-au solidarizat cu vânzătoarea, doreau să apuce pateu şi „moşu“, îi încurca. L-au scos afară în îmbrânceli. Elementul perturbator a fost înlăturat de corpul social. Ne-am întors la liniştea de dinainte, la ordinea stabilită. Bineînţeles, toţi ştiam că nu e în regulă, că domnul în vârstă avea dreptate şi că vânzătoarea acţiona abuziv. Dar coada a preferat liniştea, îşi dorea pateul.
Această scenă îmi vine în minte acum, când aud chemarea la linişte. Ştim că au acţionat forţând spiritul Constituţiei. Ştim că nu e regulă. Că acţionează abuziv. Că schimbă legile după cum le e pe plac. Dar vor să facem linişte, să ne vedem de treabă, să apucăm pateul. Oare cum va reacţiona coada de această dată?