Pornind de la o fotografie

Gazeta Sporturilor a publicat ieri pe toată pagina 1 o fotografie cutremurătoare prin emoţia ei. Ilustrând un subiect despre drama prin care trece marele Florea Dumitrache, ziarul a publicat o imagine cu peluza „Centralului“ de la un meci cu Dinamo, 1-0, în 1973. Peluza cu fosta tabelă de marcaj, tabela aceea cu ceas şi plăcuţe pe care se afişau scorul şi numele adversarului. Tunelul de acces al maşinilor spre pista stadionului nu se vede, fiindcă e plin de lume. Pe tabelă stau cocoţaţi cam tot atâţia oameni câţi se lăfăie azi în toată peluza. Sunt şi oameni agăţaţi pe stâlpi…
Imaginea respectivă, ca şi atâtea altele din trecutul şi istoria fostei campioane a unei mari iubiri ar trebui poate reproduse în vestiar. Sau pe tunelul de acces spre teren. Ca jucătorii de azi ori de mâine să ştie. Şi să nu uite. Să nu uite, după ce vor fi aflat, de anii în care adversarii deschideau timid uşa de la vestiarul marii echipe şi se rugau de Balaci sau de Ştefănescu să scape ieftin, cu un 3 sau 4 la zero. Azi, jucătorii, antrenorul sau patronul se roagă la Cel de Sus pentru un egal acasă cu CFR Cluj. Iar Cel de Sus le întoarce spatele în Vinerea Mare. Ştefan Stoica se tot căina după ce Iaşiul a egalat în ultimul minut: „Parcă suntem blestemaţi! Ce păcate am făcut de pierdem mereu puncte pe final?“…
Ce păcate, domnule Stoica? Rememoraţi injuriile şi jignirile pe care patronul pe a cărui mână a încăput Universitatea le-a adresat adversarilor, jurnaliştilor ori duşmanilor închipuiţi la care visează şi ziua, şi noaptea şi veţi avea o frântură de motive. Păcat de oamenii care au luat drumul stadionului la meciul cu CFR ca să vadă o echipă neputincioasă, incapabilă să-şi creeze o ocazie adevărată într-un meci întreg!
Dar vinovaţii sunt în propria ogradă, iar preţul plătit prin frigurile retrogradării e corect. A fost adus cu sunet de trompete Woobay. „Va fi cel mai valoros fotbalist din campionatul intern“, parcă aşa spuneaţi, nu? Iar trâmbiţatul Woobay e ca omul invizibil. A fost adus Njock, „golgheterul“ care marcase un gol în 18 partide la Brest. „Are cel mai mare salariu din România“, bătea câmpii patronul vremelnic. „Voi sunteţi de vină, aţi scris că am 300.000 pe an, dar am mult mai puţin“, le-a spus bietul Jeremie jurnaliştilor, developând minciuna lui Mititelu, în mod sigur cel mai demagog finanţator din fotbalul românesc.
Plecasem de la fotografia reprodusă de Gazeta Sporturilor. Probabil că bravii suporteri precum cei îngrămădiţi pe tabela cea veche ori cei aninaţi de stâlpi evită să mai ia azi calea stadionului. E prea cutremurătoare diferenţa, prea dureros prezentul…