Cine are dreptate?

Cine are dreptate în ceea ce priveşte datele statistice? Institutul, care e sursa primară de date. Şi totuşi, am câteva semne de întrebare. De ce se înşală prognoza? De ce se înşală analiştii? De ce numai institutul are întotdeauna dreptate?
Rata inflaţiei în luna martie a adus câteva premiere. Cea mai mică rată anuală din 1990 încoace. Statistica spune că preţurile s-au majorat din martie 2006 până în martie 2007 cu 3,66 la sută. Ce am avut în intervalul ăsta? Păi, aş începe cu taxa pe viciu, aplicată în lunile aprilie şi mai 2006, cu efecte şi în iunie 2006. Am avut scumpiri de gaze naturale, am avut majorări de preţuri la energie electrică, am avut accize majorate, am avut carburanţi mai scumpi, am avut scumpiri semnificative. Efectul? Creşterea generalizată a preţurilor a fost de 3,66 la sută. Iar în martie? În martie, rata inflaţiei a fost de 0,07 la sută. Când vine comunicatul statisticii? O zi mai târziu faţă de calendarul anunţat iniţial, pe motiv de întârziere de Paşte. Întâi cozonacii şi apoi treaba pare a fi sloganul.
Altceva însă mă enervează. Diferenţa dintre estimări şi realitate. În urmă cu o săptămână, îl întrebam pe preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză cât estimează rata inflaţiei în luna martie. Atenţie, luna martie era deja încheiată. A răspuns: 0,2-0,3 la sută, la unison cu un oficial al statisticii, care îi dădea dreptate. Ce spune realitatea? Că avem o rată de numai 0,07 la sută. Adică de 3 până la 4 ori mai mică decât estimările pentru o perioadă deja încheiată. Cum este posibil?
Cum este posibil ca preţul benzinei, spre exemplu, să se majoreze cu 15 bani/litru în luna martie, respectiv cu aproape 5 procente, iar statistica să spună: în luna martie, carburanţii s-au scumpit cu 0,01 la sută? Cum este posibil ca preţul călătoriei cu trenul să fie majorat cu peste 9%, iar rata inflaţiei să fie de peste 100 de ori mai mică? Răspunsul statisticii este simplu: astea s-au scumpit, altele s-au ieftinit, pe ansamblu, scumpirea nu depăşeşte 0,07 la sută. Iar pe primul trimestru am avut cea mai redusă rată trimestrială a inflaţiei. 0,31 la sută. De ce mă tem?
Mă tem că este o inflaţie invizibilă. Mi-e teamă că este invizibilă pentru cifrele oficiale, dar nu şi pentru mediul economic. Mă întreb: băncile sunt proaste? Dacă ele remunerează depozite cu 7% anual, adică aproape 2% pentru un trimestru, de ce ar remunera de 6 ori mai mult decât rata inflaţiei? Dacă inflaţia este de 3,66 anual, de ce Banca Naţională plăteşte băncilor comerciale 7,5 la sută pentru banii pe care nu reuşesc să îi plaseze în depozite? Şi dacă inflaţia va fi atât de mică nu e bine şi pentru bugetul de stat, care ajustează salariile în funcţie de o rată a inflaţiei mai mică?
Inflaţia invizibilă face însă vizibil alt lucru. Perspectiva nu prea bună pentru viitor. Pentru că istoria se repetă. Şi pentru că BNR a mai făcut un lucru anul trecut: a văzut că inflaţia este prea mică şi a adus majorări de preţuri mai repede decât cele stabilite. Iar guvernul a valorificat, printr-o agenţie de reglementare, teoretic independentă, acest lucru. A băgat mai devreme scumpirile în facturi. Şi mă întreb în continuare… cine are dreptate? Şefii numiţi politic? Analiştii? Prognoza? Aştept momentul în care toţi vor spune doar adevărul.