Marcat de o tendinta evidenta spre delir, Mesajul adresat de Traian Basescu poporului român, miercuri seara, intr-un decor menit a face din moment unul istoric, nu exprima altceva decât furia oarba a unui om neputincios.
Miercuri, 4 aprilie 2007, presedintele a semnat numirea noilor ministri.
Nu si-a permis sa-i respinga dintr-un simplu motiv:
Ambasadorul american in România, jucând mai departe rolul de Comisar sovietic al Washingtonului, a batut cu pumnul in masa prin avertismentul privind riscurile instabilitatii politice.
Lucru explicabil.
Marele Licurici are nevoie de liniste in tarile inhamate la carul sau de razboi.
Pentru felul de a fi al lui Traian Basescu, gestul premierului de a-i scoate pe pedisti din guvern nu e incercarea, ci sfidarea vietii sale:
1) Dupa doi ani de stradanii de a-l debarca, Moliceanu nu numai ca a rezistat, dar, mai mult, i-a ars o palma peste ochi prin scoaterea PD de la guvernare.
2) Traian Basescu s-a fixat pentru totdeauna in credinta ca el l-a facut pe Calin Popescu Tariceanu prim-ministru. O credinta absurda, deoarece Domnia sa a ajuns presedinte si gratie incordarii PNL si a electoratului sau in vederea celui de-al doilea tur.
Daca acestui electorat nu i se flutura posibilitate, ca victoria lui Traian Basescu in al doilea tur sa rastoarne rezultatele parlamentare, aducând Alianta la guvernare si facând din Calin Popescu Tariceanu premier, mobilizarea n-ar mai fi fost aceeasi pentru al doilea tur.
Sa nu uitam ca Adrian Nastase se considera deja câstigator pariind pe descurajarea electoratului Aliantei dupa infrângerea de la parlamentare.
Desi realitatile il contrazic, Traian Basescu e convins ca liderul PNL a fost facut premier de el, mai precis, de geniul sau carpatin.
In aceste conditii, Traian Basescu s-a vazut sfidat tocmai de cel pe care l-a adus in fruntea executivului.
3) Scosi de la masa cu bucate, liderii PD exercita o presiune formidabila asupra lui Traian Basescu, reprosându-i, mai mult sau mai putin deschis, ca i-a trecut in Opozitie.
Un repros cu atât mai convingator cu cât, desi liderii PD n-o recunosc public, in sinea lor sunt convinsi de un adevar:
Supunerea absoluta fata de Traian Basescu a dus la o premiera in istoria politica moderna a României.
Un partid pleaca de la guvernare nitam-nisam, fara ca realitatile (alegeri, crize sociale, optiuni dramatice) sa-l oblige la asta.
Pleaca pur si simplu pentru ca asa i-a trecut prin cap intr-o noapte de nesomn.
Numai prin furia de a se vedea sfidat fara a putea face nimic se explica iesirea de la Cotroceni.
