14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDintr-un ungher de amfiteatru in toate ungherele lumii

Dintr-un ungher de amfiteatru in toate ungherele lumii

Intr-un indepartat ungher de lume stau si ma intreb cum a fost posibil sa incapa un suflet atât de mare, timp de aproape 50 de ani, intr-un mic ungher de amfiteatru. In acel coltisor mai plutesc, probabil, in aer particule de creta incarcate cu miros abstract- teoreme. Miile de studenti care l-au luat ca model sunt acum, la rândul lor, un model pentru alte mii de studenti si elevi. Asa incât ungherele lumii vor fi neincapatoare pentru modelul „Avramescu“. Ajuns, intr-un anumit punct al vietii, numit sugestiv de Domnia Sa „anticamera eternitatii“, nu si-a luat un repaus binemeritat, ci a continuat, cum e si normal, sa se intrebe ce a facut pâna in acel moment, dar, mai ales, a continuat sa se gândeasca la câte mai are de facut pâna la Punctul final. Atât cât a fost, cât i-a dat Cel de Sus- cam putin ca intindere in timp- cât a locuit in „anticamera eternitatii“, a trait cu intensitate. Fiecare clipa pe care a trait-o a daruit-o cu multa sinceritate si marinimie celor cu care a dialogat prin editorialele pe care le-a scris sub genericele: „Pe apa sâmbetei“ si „Joia dulce“, ale caror gazda buna a fost Gazeta de Sud. Un prieten de la alt cotidian craiovean imi scria despre domnul Avramescu ca „simte ce scrie“. Iar eu am adaugat ca „scrie ce simte“. Asa era domnul Avramescu: scria ce simtea si simtea ce scria. De fapt, toate editorialele sale erau strabatute de mult bun-simt. Fara urme de violenta sau de ura, aborda problemele reale ale vietii cotidiene, fara pretentia de a le intelege foarte bine. Pentru ca scria asa, când raspundea unora mai critici: „Scriu mai intâi ca sa inteleg eu“. Aceasta e regula de aur a maestrului de la catedra. Prin care trebuie sa inteleaga mai intâi el, dascalul, ce spune elevilor, si apoi sa invete pe altii. Imi este greu acum sa derulez momente cu care ne delecta „Dom’ Profesor“ saptamâna de saptamâna. Aceasta pentru ca o personalitate puternica, asa cum era Domnia Sa, se formeaza secvential, devine un intreg si apoi iti vine greu s-o descompui in amanuntele din care s-a format. De aceea l-am si supranumit „Caesar“. Un Caesar a apus. A fost ca un Caesar pentru noi. A fost purtatorul gândurilor noastre. A pus Punct, din nefericire, prea repede, prea brusc, si neanuntat. Si cu El, un Timp a dus. A fost Timpul in care lumea era nelinistita, dezorientata. A trait in mai multe regimuri, cum ne spunea câteodata. Dar acesta din urma a fost cel mai rau. Si a incercat sa inteleaga singur de ce. Sa ne faca partasi la intrebarile pe care El si le punea. Dar pe care numai timpul le poate rezolva. Din nefericire pentru El, acest Timp a fost scurt, pentru a vedea macar o raza de speranta in indreptarea lucrurilor. Un drum a inchis. Drumul vietii se inchide, vrând-nevrând. Apare acel Punct trist si dureros la plecare. Dincolo de acel Punct, urmeaza „Camera eternitatii“, la care facea aluzie „Dom’ Profesor“ când a iesit la pensie. O Era a deschis. Singur spunea, pentru el, dar si pentru noi, ca vrea sa faca „un alt fel de presa“. Si cred ca a reusit. Din moment ce atâta lume il citea. Din moment ce atâta lume il comenta. Aceasta pentru ca scria simplu, pentru ca gândea la fel. Nu aveai nevoie de dictionare ca sa intelegi ce spune. Dictionarul pe care-l folosea adesea era unul simplu: acela care se adresa direct sufletului. Pe acesta il intelege oricine.Toate editorialele sale parca erau scrise de un poet. Le incadra in natura, in anotimpul in care scria. Acestea erau puncte de sprijin sufletesc pentru El si pentru cei care traiau acele vremuri. Folosea uneori si citate, puse cu maiestire acolo unde trebuia. De acum insa va trebui sa-l citam noi pe Domnul Avramescu. Va trebui sa fim mândri ca am avut un asemenea „dascal“, si nu un „ formator de opinie“, cum au crezut unii c-ar vrea sa fie. Dascalii formeaza personalitati, si nu numai simple opinii. Aceasta a fost conditia, cred eu, pe care a pus-o ziarului si pe care i-au respectat-o. Altfel, n-ar mai fi scris. Acum doi ani l-am vizitat pe Dom’ Profesor acasa, ocazie cu care, cum e obiceiul la noi, ca sa nu ma duc cu mâna goala, i-am dat niste suveniruri de aici, din America, dar si o sticla de Grasa de Cotnari. A fost incântat. In schimb, asa cum e obiceiul tot la noi, mi-a dat, la rândul sau, volumul de poezii „Nelinisti“, cu un autograf si o iconita pictata de o nepoata a sa. Atunci l-am vazut ultima oara.


Un simplu cititor de rând,/ Dintr-un coltisor de gând,/ Va transmite aceste gânduri,/ Insirate rânduri, rânduri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII