14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPleaca victimele, ramân tortionarii

Pleaca victimele, ramân tortionarii

Mona Musca a anuntat ca demisioneaza din parlament si din PLD si merge sa-si caute dreptatea la CEDO, in calitate de simplu cetatean. Este un moment onorabil si trist. Desi pacatele sale sunt minuscule in comparatie cu fauna care polueaza viata publica, Mona Musca face un pas inapoi.


Sper sa revina dupa ce CEDO ii va da dreptate. Am putut citi cu totii dosarul sau de la Securitate (pe care l-a publicat pe internet). Eu unul tot nu inteleg ce dovada de politie politica au gasit CNSAS si Curtea de Apel in acel dosar. Adica, avem un criminal, dar cine este victima? Care este acea persoana urmarita, hartuita, anchetata sau macar sifonata de Securitate prin contributia sau cu complicitatea Monei Musca? Dosarul contine evaluari ale studentilor straini si recomandari de cadre, favorabile, pentru niste colege de la facultate. Mona Musca a colaborat cu Securitatea? Da, a colaborat. A gresit Mona Musca ascunzând acel pacat al tineretii? Indiscutabil. A facut Mona Musca politie politica? Nu, ar spune bunul-simt, macar pâna gasim o victima a ei.


Retragerea sa din politica e un gest onorabil. Ma bucur ca l-a facut, dar nu imi pot reprima sentimentul unei imense nedreptati. Mona Musca este unul dintre putinii români care platesc pentru ce au facut in comunism. Tocmai Mona Musca, poate cel mai energic si onest parlamentar pe care l-am avut. Si nu ne putem lauda cu multi din aceasta specie. Ceilalti politicieni nu o suportau (poate de aici i s-a tras). Vorbea mereu de interesul public când ei isi aranjau afaceri personale. E populista – o acuzau. As fi vrut mai multi populisti care sa se bata pentru accesul la informatii sau pentru legi impotriva violentei in familie. Era incoruptibila, desi era unul dintre putinii politicieni care nu aveau nici avere, nici afaceri.


Retragerea Monei Musca pare acum un pas la ofsaid. Poate fi ultimul sau gest de om politic. Se retrage pentru putin si lasa in ofsaid o fauna de personaje cu pacate mult mai mari. Ramâne Dan Voiculescu, si el cu certificat de politie politica, dar fara nici o jena sa conduca o comisie parlamentara.


Cine sunt oamenii care s-au retras din viata publica dupa dosariada? Carol Sebastian si Mona Musca. Adolescentul care a lasat o fata insarcinata si a fost santajat de securisti. Profesoara de româna care s-a agatat de postul de la oras, nu a dorit sa predea undeva la tara si a facut pactul cu diavolul din oportunism. Ei au plecat. Singurii vinovati, singurele trofee ale dosariadei. Ramân cu noi securistii dovediti, poetii de curte ai Ceausestilor, afaceristii Ceausestilor, secretarii de partid. Pleaca victimele care au cedat. Ramânem cu tortionarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII