14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Razboi total

Nu stiu nici azi ce sens exact as putea sa dau afirmatiei lui Otto von Bismark, lansata cam in vremea in care Carol I primea sa fie domnul principatelor române: „Românii nu sunt o natiune, sunt o profesie“. Era o ironie, desigur, dar ce voia sa sugereze prin ea „cancelarul de fier“? Ca nu eram, inca, o natiune cristalizata? Sau ca nu ne credea capabili sa inchegam una, intrucât, potrivit informatiilor de care dispunea el in acel moment, nu ne lega nimic temeinic?


Dictionarele ne asigura ca „unitatea de limba, de teritoriu si de mentalitate“ e de ajuns pentru a vorbi despre „o natiune“. Dupa parerea mea, e nevoie de mai mult decât atât. Nu cred ca se poate vorbi serios despre „o natiune“ in absenta unui ideal comun care sa-i solidarizeze pe cetatenii unei tari dincolo de interesele egoiste. Care, fara indoiala, sunt si ele firesti! Nici macar in „Utopia“ lui Thomas Morus nu lipsesc. Dar despre ce ideal comun care sa ne solidarizeze azi pe toti, atât pe suporterii lui Traian Basescu, cât si pe cei care au sentimente contrare, am putea vorbi azi? Integrarea in Uniunea Europeana? Sa fim seriosi. Cine mai vorbeste de ea de la 1 ianuarie 2007? Binele public? In teorie, da. Dar cine ar putea demonstra ca „interesul national“ e vazut, azi, in acelasi fel si de d-l Becali si de cei care au relatii mai vagi cu Dumnezeu? Adevarul e ca prima privatizare care s-a facut in România dupa decembrie ’89 a fost, cum am mai spus-o, am impresia, „privatizarea interesului national“. E suficient sa ne uitam la spectacolul cacofonic, jucat azi pe scena politica, pentru a ne lamuri ca „interesul national“ arata in „democratia“ noastra asemenea unui vas spart.


Recentul mesaj rostit in parlament de presedintele Basescu a ilustrat cu prisosinta acest fapt. In loc sa relaxeze, cât de cât, tensiunile, el a turnat si mai mult gaz peste foc. Conflictul dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria a devenit acum un conflict secundar. Pe primul plan a trecut conflictul dintre parlament si presedintie. Si nu mai exista, de fapt, in acest moment, nici o institutie in România cu o autoritate sigura. Toate sunt in atentia pompierilor, deoarece razboiul din politica s-a generalizat. Parlamentul sau, ca sa fiu riguros exact, cea mai mare parte a parlamentului vrea sa-l suspende pe presedinte. Presedintele vrea sa suspende actuala clasa politica, acuzata ca s-a rupt de „popor“. România – a afirmat Basescu zilele trecute – „a decolat“, „si-a luat zborul“, in vreme ce politicienii au ramas „la sol“. Nu discut seriozitatea acestei afirmatii, tipica pentru populismul de care se face azi uz si abuz in România. Ma intreb numai ce doreste d-l Basescu prin referendumul pe care l-a cerut, pe tema „votului uninominal“? A vrut doar sa arunce o noua samânta de gâlceava? Sa boicoteze discutiile despre suspendarea sa? Sau ar vrea sa impinga lucrurile spre ceva similar loviturii date de Carol al II-lea când a desfiintat partidele si a infiintat „Frontul Renasterii Nationale“ care, sub acest nume pompos, extindea camarila la nivel national?


N-as vrea sa ma hazardez cu un pronostic. Ma multumesc sa constat ca politicienii nostri sunt de „profesie“ epigoni ai lui Catavencu. Putin le pasa daca ne comportam sau nu ca „o natiune“. Important pentru ei e sa aiba o tribuna de unde sa spuna ca, servindu-si interesele, urmaresc „ca România sa fie bine si tot românul sa prospere“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS