„Trecut-au anii ca nouri lungi pe sesuri“.
A mai trecut un an; pentru cei tineri un an in plus; pentru ceilalti un an in minus.
Si totusi acest nou an ne aduce ceva in plus; la Bruxelles ni s-a deschis o portita spre Europa. Cu toate ca, se stie, tara noastra e cam varza; cu multe din foi (Administratie, Justitie, Parlament, Invatamânt, Sanatate etc.) zdrentuite. Dar nu-i nimic; vom deveni, peste câteva zile, o varza de Bruxelles; ceea ce face sa speram ca vom mai cârpi din frunze. „Cum mângâie dulce, alina usor/ Speranta pe toti muritorii“.
Dar sunt oamenii simpli pregatiti pentru acest soc care va urma? Nu prea. Clasa politica ar fi trebuit sa-i lamureasca pe oameni, sa prezinte programe concrete; dar n-a facut-o, fiind preocupata de interesele proprii, de certuri intre partide sau in interiorul aceluiasi partid; interesele nationale, ca intotdeauna, n-au constituit prioritati. Faptul ca n-am reusit sa folosim integral multe dintre fondurile europene alocate ar trebui sa fie un semnal de alarma; dar nu este.
Se mizeaza mult pe inertia oamenilor care, când e vorba de viitor, spun „cum o da Dumnezeu“. Sau vor sublinia faptul ca orbul a nimerit Braila, asa ca si noi vom nimeri undeva si ne vor da si noua ceva, caci au de unde. Iar noi meritam cu prisosinta acest lucru, mai ales ca stam prin crâsme cam mult; sau tocmai de aceea. Gândim asa multi dintre noi fiindca am fost deformati si am devenit un popor asistat; care considera ca multe lucruri i se cuvin, numai dat fiind faptul ca exista. Mai tineti minte, nu de mult, când vedeam o coada la Alimentara intrebam: „ce se da?“. Si acum vom trece brusc la o societate in care nimic nu se da, ci totul se câstiga. Ne vom aminti de o strofa a lui Cosbuc: „Zici fum, o, nu-i adevarat / Razboiu-i de viteji purtat / Si viata-i datorie grea / Iar lasii se-ngrozesc de ea / Sa aiba tot cei lasi ar vrea / Pe neluptat“. Numai ca, in cazul nostru, nu e vorba propriu-zis de lasitate, ci de inadaptabilitate, obisnuinte, inertie sau neputinta.
Unele progrese pe calea civilizarii noastre le-am observat chiar zilele acestea, când am constatat ca toboganul de gunoi a fost infundat numai cu o cutie de carton si o galeata, pe când in anii trecuti se foloseau obiecte diverse si mai numeroase.
O anumita caracterizare a României de azi a fost prezentata, involuntar, dar concludent, intr-o emisiune TV. Mai intâi s-a prezentat Craciunul in casa unui prosper om de afaceri. Sute de oaspeti, bucate abundente si de calitate, un brad urias cu zeci de cadouri sub el. Gazda a primit drept cadouri un Audi ultimul tip si un ceas Rolex. In al doilea reportaj, Craciunul in locuinta improvizata a unui taran, a carui gospodarie a fost distrusa de ultimele inundatii. Taranul cu nevasta, 12 copii si sase nepoti stateau in doua camere. N-aveau brad, iar copiii n-aveau cadouri. Erau totusi multumiti ca aveau pe masa o strachina cu sarmale. Cum e posibil ca dupa atâta timp nu s-a rezolvat problema sinistratilor, desi s-au alocat fonduri de la stat pentru aceasta. Probabil fondurile au ajuns in alta parte; asta ar putea fi una din explicatiile ca demnitarii se opun controlului averilor proprii. Dar nici pasivitatea taranului n-o inteleg; de ce se complace in a astepta sa i se faca dreptate, in loc sa lupte pentru ea. Sau poate ca experienta l-a invatat ca, si astazi, ca si altadata, este inutil sa lupti, caci nu vei obtine nimic.
Sa folosim totusi prilejul sarbatoririi Anului Nou ca sa incercam sa ne simtim fericiti; sau macar sa credem ca e asa. In noaptea de Revelion sa inchinam paharele de vin pentru noi si fratii nostri de pretutindeni. Sa cinstim cum se cuvine vinul, care ne-a fost dat pentru uitare, desfatare si visare si nu pentru a ne imbata. Cum viata e scurta, lucru pe care il aflam, din pacate, prea târziu, sa incercam sa utilizam la maximum eventualele satisfactii reale sau inchipuite. Sa ne amintim de spusele lui Omar Khayyam: „Norul a venit sa plânga iar pe-al ierbii crestet verde / Fara bautura-n cupa nici o clipa nu ti-o pierde / Iarba de sub ochii nostri când va creste iarasi verde / Din argila noastra oare ai cui ochi o sa-i dezmierde?“.
La Multi Ani si „de o fi una, de o fi alta, ce e scris si pentru noi“.
