Sunt multi care isi exprima ingrijorarea ca integrarea ar duce si la alterarea identitatii noastre nationale, la disparitia sau marginalizarea unor traditii si obiceiuri. Se ridica insa problema sa identificam elementele fundamentale ale acestei identitati. Cum este vorba despre identitatea noastra, contributia proprie la definirea ei trebuie sa fie limitata, caci ar putea fi, cu temei, acuzata de subiectivism. Cât priveste perceptia externa, ea nu este prea magulitoare: România ocupa locul 4 in topul coruptiei, românii sunt niste secaturi simpatice, dar nu te poti bizui pe cuvântul lor, clasa politica româneasca este deplorabila, in România justitia sufera de injustitie etc. Pe care din aceste elemente le putem considera ca fac parte din identitatea noastra nationala?
Totusi, judecând la rece, aceste tare nu pot fi puse pe seama tuturor românilor; ele sunt oglinda „calitatilor“ asa-ziselor elite actuale. Dar, e de ajuns un ciomag la un car de oale. Evident, n-ar regreta nimeni daca aceste componente ale identitatii noastre ar disparea sau macar s-ar atenua. UE ne-ar putea ajuta putin; dar nu prea mult. Fiindca, daca privim lucrurile cu luciditate, intreaga lume este intr-o criza aproape totala, care, daca se va agrava, va avea consecinte catastrofale.
In ceea ce priveste obiceiurile, datinile, ele nu se pot schimba prin legi si decrete. Ele se pot modifica sau chiar pot disparea datorita uzurii timpului (cum a fost, de exemplu, trecerea de la costumul national la straie nemtesti), prin intimidare si forta sau prin influente externe. Or, in acest timp al comunicarii, al internetului, al multiplelor mijloace de inregistrare a sunetelor si imaginilor, era imposibil sa nu simtim modificari, ca de pilda in domeniul artistic si chiar in domeniul culinar, unde fast-food-urile constituie o concurenta serioasa pentru birturile romantice de altadata unde ciorba de burta si ciolanul cu fasole si muraturi asortate si tuica corespunzatoare dominau preferintele culinare ale românilor.
Cum e si normal, influentele apusului se manifesta cu precadere la tânara generatie. Cei in vârsta ramân fideli traditiilor seculare, atestând si pe aceasta cale conservatorismul si imobilismul ce ne caracterizeaza. Un important sector al societatii românesti a ramas credincios organizarii gentilice, in care relatiile de rudenie extinse (parinti, frati, socri, nasi, fini, cumetri) sunt cultivate si respectate, uneori cu veneratie. Tot astfel cum sunt respectate cu sfintenie ritualurile stravehi legate de evenimentele importante ale vietii (botezuri, nunti, inmormântari, pomeni, parastase). Toate aceste traditii au un element comun; in final, se desfasoara in jurul unei mese la care se manânca mult si se bea zdravan. Totusi, aceste evenimente, care se manifesta prea patimas, zgomotos si patetic, nu pot fi condamnate, ci doar temperate si civilizate. Trebuie sa intelegem ca in aceasta viata, care pe lânga ca este atât de scurta nu este nici macar prea frumoasa, oamenii cauta prilejuri sa se inveseleasca, macar pentru o clipa.
Ceea ce ma ingrijoreaza mult este disparitia folclorului autentic. Am trait intr-o familie de folcloristi si stiu ce comori de frumusete si armonie se ascund in creatiile populare de altadata. Ceea ce ni se prezinta azi drept „folclor nou“ este o facatura pe banda rulanta a „profesionistilor“ care au transformat arta in meserie aducatoare de bani. Daca s-ar valorifica folclorul autentic, am avea o carte de vizita respectabila la intrarea in Europa; el ar fi apreciat, ar dezvalui calitati remarcabile ale poporului nostru si ar fi adoptat cu consideratie in patrimoniul cultural european. Folclorul si colindele au fost desfiintate de puterea comunista care, prin compozitori disponibili sa-si vânda talentul, compunea folclor care glorifica partidul si conducatorii lui. Reactia a fost inversa; a aparut un folclor anticomunist suculent si viril, care, pâna la urma, prin teroare, a fost desfiintat. Ca exemplificare va prezint o „Sorcova“ de la sfârsitul anului 1946, spusa de Marioara Ianculescu-Manon din Cârcea; veti vedea ca unele lucruri spuse atunci sunt valabile si azi.„Oaspeti dragi din tara asta/Va mirati voi cum se poate/Anul Nou care ne vine/ Sa le stie chiar pe toate/Un moment de-aveti rabdare/Anul Nou iata c-apare/ Intr-o slova olteneasca/ Tine mult sa va vorbeasca/ Nu vreau sa vorbesc in soapte/ Despre anul 47/ Nu inghit minciuna dulce/Ca anul care se duce/ Ia priviti pe 46/ Jerpelit pâna la oase/ Descaltat si despuiat/ Parca-i pastrav afumat/ Cum te-a jupuit Tamara/ Daca nu ti-ai iubit tara…“. Urmeaza niste cuvinte dulci la adresa lui Stalin si a rusilor. Pentru aceasta sorcova, Marioara a facut ani de puscarie; evident, turnata de cineva din sat. Sa intre aceasta turnatorie in specificul nostru national?
