La inceputul acestei saptamâni, luni seara si marti pâna in prânz, am participat la o reuniune a biroului de conducere a grupului liberal-democrat din Parlamentul Europei (Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa, ALDE). Intr-un han de la marginea orasului Bruxelles, in suburbia Grand Bigard, delegatiile nationale au discutat viitoarea configuratie a structurii ierarhice a grupului. De fapt, discutia era cu bataie mai lunga: la inceputul anului viitor, in Parlamentul European va fi aleasa si instalata o noua echipa la vârf. Devine din ce in ce mai credibil – pe baza zvonurilor, dar si in virtutea unui principiu al rotatiei care pâna acum nu a dat gres – ca viitorul presedinte al PE va fi actualul lider al Partidului Popular European, germanul Poettering. Popularii europeni sunt cel mai important grup; urmeaza socialistii, apoi liberal-democratii. Daca aceste trei grupuri cad de acord asupra unei decizii (cum a fost, de exemplu, aderarea la termen a României si Bulgariei sau deocamdata posibila alegere a lui Poettering), atunci e putin probabil ca ea va fi data peste cap de ceva. Vorbeam despre zvonuri: in ultima vreme se vorbeste tot mai insistent despre posibilitatea ca ultraconservatorii si radicalii de dreapta din PE sa se uneasca si sa formeze un grup aparte (de unde si ideea, la noi, ca Vadim Tudor sau Gigi Becali s-ar putea duce acolo – versiuni negate deocamdata de cei doi). O data cu presedintele PE, se vor produce schimbari si la nivelul comisiilor; de exemplu, socialistul francez Pierre Moscovici va ajunge, probabil, la conducerea Comisiei de Politica Externa – ceea ce ar putea fi in avantajul nostru, macar teoretic, atâta vreme cât dl. Moscovici (fost raportor despre România) cunoaste foarte bine situatia de la noi (plus ca se trage dintr-o familie cu radacini românesti).
Revin la discutia de la Grand Bigard. Nu intru in detalii tehnice. Acum, ca nimeni nu mai are vreun semn de dubiu despre intâlnirea României cu Europa in ianuarie viitor, lumea a fost relaxata si binevoitoare. Unii ne-au luat deoparte (pe mine sau pe senatoarea conservatoare Silvia Ciornei), sa ne ceara sprijinul in diverse planuri. In ALDE, delegatia româna este a patra in ordinea importantei. Asta nu mai e zvon, nici bârfa. Dupa italieni (13 membri), britanici (12) si francezi (11), urmam noi, cu noua (viitori) europarlamentari (sapte din PNL + doi din PC). Dupa noi, bulgarii, la egalitate cu nemtii (sapte membri fiecare). Si asta, dintr-un total de 107 membri ALDE. Ce vreau sa spun: cândva, relativ repede, va trebui sa constientizam importanta reala pe care România o va avea imediat dupa aderare. Importanta care aduce si responsabilitate. Toate orientarile politice luate laolalta, românii vor da 35 de membri Parlamentului European (cum se stie, cifra e stabilita in raport cu indicatorii demografici). Vom fi printre tarile mijlocii spre mari din Europa de mâine. Dintre cei care vor dori sa treaca vreo decizie prin PE, unii ne vor cere sprijinul, altii vor cauta sa ne aiba de aliati sau, daca nu vor reusi, vor incerca sa ne tina deoparte. Vom depasi incet-incet complexul celor care am tot batut la poarta si va veni momentul sa deschidem noi usa pentru altii. Sau nu.
