Sistemul actual in care bugetul central lasa la bugetele locale o foarte mare parte din ce se incaseaza pe fiecare teritoriu (din impozitul pe venit, pe profit si din TVA) trebuie continuat. In 2006 s-a ajuns chiar la o exagerare. Sumele defalcate din taxe si impozite au ajuns la peste 80% din veniturile statului. Guvernul Tariceanu a fost obligat sa majoreze acest procent, deoarece introducerea peste noapte a cotei unice de 16% a lasat bugetele locale fara aproape un miliard de euro in 2005. Mii de proiecte de drumuri, apa, canalizare, cladiri, locuinte, servicii publice s-au oprit pentru ca primariile si consiliile judetene s-au trezit brusc fara bani in conturi. Pentru guvernul central nu a fost o problema. S-au majorat alte taxe si impozite care sunt colectate numai la Bucuresti datorita cresterii economice, asa ca a putut lasa la autoritatile locale patru cincimi din ce se incaseaza pe teritoriile lor.
Dar nu aici este problema. Problema este la descentralizarea serviciilor si prestatiilor publice. De ce cladirile spitalelor judetene, municipale si orasenesti sunt finantate de consiliul judetean, iar salariile si investitiile de Ministerul Sanatatii? Nimeni nu stie. Normal ar fi ca cladirile sa fie proprietatea judetului, iar salariile sa fie platite tot de la judet, sub control public. Normal ar fi ca societatea civila, mass-media, publicul larg sa aiba reprezentanti alesi in consiliul spitalului judetean, care sa se ocupe exact ca un Consiliu de Administratie al unei firme de bunul mers al spitalului. Normal ar fi ca o parte din serviciile spitalului sa fie platite de pacienti. De ce platim toti din buzunarul nostru costisitorul tratament al comei alcoolice? De ce nu se face tratamentul, iar apoi i se retine costul acestuia din salariu, pensie, dividende, ce venituri are omul care bea pâna cade jos? De ce platim cu totii ca populatia României sa scada? Un chiuretaj costa astazi cât o sticla de vin mediu. Se fac peste un milion de avorturi intraspitalicesti anual. Macar costul real ar trebui perceput de spital. Dar nimeni nu stie care este costul real.
Normal ar fi ca spitalul sa fie gestionat de comunitatea locala in interesul locuitorilor care platesc taxele respective. Atunci salariile ar fi diferite de la un judet la altul, iar spiritul de competitie s-ar instala intre doctori, spitale, judete. Iar competitia este mama progresului.
La fel pentru scoli. Autoritatea locala plateste cladirile, iar ministerul salariile. De ce? Nu intrebati, ca nimeni nu stie. Ca urmare, avem scoli fara profesori, pentru ca la salariile respective nu se duce nimeni sa predea intr-o comuna mai indepartata sau in câte un cartier mai deocheat. Avem o scadere majora a ratei de scolarizare dupa clasa a patra, pentru ca sunt elevi, nu sunt elevi, salariul profesorilor vine de la minister si nu tine seama de realitati, ci de hârtii. Normal ar fi ca scolile sa fie gestionate de Consilii de Administratie alese (ca primarii sau parlamentarii), sa aiba personalitate juridica, sa plateasca TVA ca noi toti si sa caute sa obtina maximul de performanta cu elevii sai pentru ca performanta aduce venituri. Acum insa vezi o scoala care are jumatate din numarul elevilor pe care ii avea in 1990, dar un numar dublu de profesori. Sau cladiri proaspat renovate, care trebuie retrocedate proprietarului de drept, pentru ca nimeni nu a luat in seama legile care spun ca oamenilor trebuie sa li se restituie proprietatile luate cu japca. Sau scoli carora li s-a luat terenul de sport si curtea de joaca, pentru ca unul a avut pile si a reusit sa pacaleasca justitia, trântind un bloc profitabil pe fostul teren de scoala.
La fel cu politia. De ce trebuie politia comunitara sa raspunda in fata ministrului si nu a primarului sau a prefectului? Politistii de trafic rutier, cei care se ocupa cu depistarea negustorilor de droguri, politisti judiciari – da, acestia trebuie sa depinda direct de ministru. Dar politistul de cartier sau de comuna? Rolul sau este sa apere ordinea publica pe teritoriul dat, deci normal ar fi ca politistii sa fie angajati de prefect, primar sau de consiliul local si in fata lor sa-si sustina raportul anual si cererile de cresteri salariale.
Nu mai vorbesc de puscarii, case de copii, case pentru vârsta a treia, policlinici s.a.m.d. De ce sunt toate puscariile din România conduse de la Bucuresti de câteva sute de functionari care au salarii de 120 de milioane de lei vechi pe luna? Gardianul care lucreaza zi de zi cu detinutii abia depaseste 200 de euro pe luna. Asa numitele inchisori nationale sunt câte trei-patru in fiecare tara mai dezvoltata, restul sunt la autoritatea locala, demilitarizate si de obicei in parteneriat cu privatii. Justitia condamna, dar efectuarea detentiei este o activitate care poate fi mai usor gestionata de autoritatea locala si de sectorul privat.
In fiecare colt al administratiei publice românesti sunt asemenea aberatii. Daca ridici pietrele presarate peste tot gasesti tot felul de gânganii si vertebrate fosgaitoare. Mii de functionari publici de la Bucuresti sunt ocupati cu gestionarea acestor relatii cetoase si neproductive dintre local si central. La Ministerul Industriei mai sunt si acum zeci de functionari care se ocupa cu cotele de importuri alimente. Aceste cote au disparut demult, iar cele ramase (vreo patru-cinci) vor disparea la 1 ianuarie 2007. Nu-i nimic, isi vor gasi o preocupare….
Vom avea drumuri, spitale, scoli, camine pentru batrâni, case de copii performante când responsabila va fi comunitatea locala. Daca nu, actualul sistem va crea baroni locali si coruptie, indiferent cine este la putere.
