27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCucurigu, boieri mari, dati punguta cu doi bani

Cucurigu, boieri mari, dati punguta cu doi bani

Asadar, ceea ce stiam sigur ca se va intâmpla s-a intâmplat; dar eticheta cere sa simulam surpriza si entuziasmul; ceea ce si facem, cu stângacie si fraze conventionale. In schimb, asteptam, cu bucurie si nerabdare, desagii cu euroi.


Sintagma „am intrat in Europa“ trebuie reformulata; am reintrat in Europa. Optiunea europeana a fost formulata de generatia pasoptista; anularea acestei optiuni s-a facut prin brutalitate in 1944. Urmasii celor care au facut-o atunci s-au straduit si in zilele noastre sa intârzie asezarea noastra acolo unde ne este locul.


Nici sintagma „trebuie sa fim mândri, bla, bla, bla“ nu mi se pare potrivita decât daca vom considera ca intrarea in UE este o favoare si nu legitimarea unei stari de lucruri reala. Eu zic ca din contra, ar trebui sa ne fie rusine ca am acceptat ca niste incapabili sau neispraviti sa faca totul ca sa fim ultimii admisi, si de abia dupa ce ne-am confirmat situatia de tara foarte saraca.


Iar putinele personalitati politice care au facut ceva pentru aderare sunt ponegrite si blamate, in timp ce escrocii dureaza imperii financiare pe cai care ocolesc Justitia, care fiind oarba nu aude nimic.


Faptul ca s-a facut anuntul oficial nu inseamna mare lucru, in situatia in care clasa politica este aceeasi; cum n-a facut mai nimic pâna acum, e greu de crezut ca se va schimba brusc de la 1 ianuarie. Speranta ca UE va fi un fel de vizitiu care ne va biciui sa alergam mai repede e partial credibila. Statele europene au si ele multe directii pentru care ar avea nevoie de vizitii nemilosi. (Si tare mi-e teama ca influentele vor fi reciproce.) Alegerile anticipate, care tot se vântura, n-ar insemna decât o noua redistribuire a unei clase politice care s-a dovedit, in cea mai mare parte, debila, incapabila sau chiar cupida. E ca si când un om care merge greu ar schimba pantoful din piciorul stâng in cel drept si invers. Trebuie schimbata clasa politica si nu politicienii intre ei.


Drumul spre visata bunastare este ingreunat de faptul ca toate institutiile fundamentale ale statului functioneaza defectuos si sunt depasite fizic si moral. Ele au fost puternic politizate si folosite in scopul obtinerii sau mentinerii puterii sau a unor avantaje personale sau de grup. Iar starea de inapoiere in multe domenii (agricol, infrastructura, sanatate, nivel de trai etc.) este atât de mare incât renuntam sa o evaluam. N-a existat nici un program coerent de dezvoltare; si, din pacate, nici pentru perioada care urmeaza nu s-a reliefat vreunul.


Alta sintagma partial acceptabila si putin demagogica este urmatoarea: „ca sa traiasca mai bine, românii trebuie sa munceasca mai bine“. E adevarat; dar e adevarat si invers; ca sa munceasca mai bine, trebuie sa fie retribuiti mai bine. De ce asa de mari diferentieri intre salarii? De ce unii câstiga enorm, fara sa munceasca din greu? Ce masuri au luat guvernele de pâna acum ca sa stimuleze munca de calitate? Maririle salariale datorate unor presiuni sociale si nu unei productivitati superioare nu constituie o solutie de lunga durata; mai ales ca aceste mariri sunt de aceeasi dimensiune pentru toti salariatii din sectorul respectiv si nu sunt diferentiate dupa calitatea muncii.


Drumul spre paradisul pierdut va trece prin purgatoriu; unde tot cei necajiti vor fi si mai necajiti. Dar sa fim sinceri si sa ne recunoastem inertia mioritica. Suntem infratiti cu copacii, cu traditiile noastre, la care vom renunta cu greu; fiindca recompensa acestor renuntari n-o vom primi noi, ci cei care urmeaza. Dar toata istoria poporului acesta a fost jalonata de un sir continuu de renuntari si sacrificii. De aceea poate, spatiul nostru e timpul nostru, curgerea sortii este identica cu statul pe loc al firii noastre incapatânate si pastratoare.


Multi europeni acuza ca intrarea noastra in UE este platita de ei, din banii lor. Dar multi români considera ca sacrificiul lor nu e mare din moment ce noi va trebui sa renuntam la via nealtoita si la tuica facuta la cazan. Si ca va trebui sa foloseasca pentru porci anestezice, pe când la spitale acestea nu se prea gasesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII