In aceasta toamna am avut de câteva ori prilejul sa ascult discursuri rostite de oameni pe care Dumnezeu ii ingaduie ca pastori si conducatori ai nostri. Atunci când suntem martorii cuvântului unui om, cautam pe diferite cai sa-i intelegem mesajul. Atentia ne este orientata spre cultura de care vorbitorul da dovada, spre logica si consistenta discursului, spre intonatia vocii, spre mimica etc. Altfel spus, incercam sa ni-l facem apropiat pe cel care ne vorbeste, sa primim in propriul suflet partea de suflet pe care acesta o revarsa asupra noastra. Insa, nu este suficient doar atât…
„Cuvintele sunt cararile faptelor. Invatatura faptelor este insa mult mai vrednica decât cea a cuvintelor“, asa citeam in Pateric.
Daca aplicam aceasta povata-regula a Patericului la discursurile politicienilor români ori la predicile preotilor vom ajunge la concluzii care ne vor tulbura. Vorbesc despre politician si despre preot nu din rautate sau mânat de dorinta de a face o ironica asezare a acestor categorii intr-o umbra defaimatoare. Nu… Dimpotriva, politicienii si preotii sunt oamenii de la care asteptam de obicei cuvântul urmat de fapta, sunt oamenii care se adreseaza cel mai des comunitatii, unii de la tribuna politica, altii de la altarul bisericii.
Omul obisnuit cauta, doreste inainte de orice altceva doua stari de bine – starea de dreptate si starea de iubire. Modul cum fiecare dintre noi intelege dreptatea si iubirea intra in interactiune cu ceea ce ofera comunitatea ca dreptate si iubire si intr-un final se ajunge la un echilibru.
Politicienii români vorbesc despre dreptate, caci dreptatea, legiuirea reprezinta subiectul principal al activitatii lor. Aflat fie la putere, fie in opozitie, politicianul marturiseste despre ce crede el ca este drept. O lege adoptata de majoritatea parlamentara este dreapta, ni se spune, pentru ca exprima indirect vointa poporului. O critica adusa de presedinte la adresa unui prim-ministru este, de asemenea, dreapta, pentru ca presedintele ar fi garantul echilibrului intre puterile din stat, deci indreptatit sa faca o astfel de critica. Opozitia construieste si ea dreptatea, atunci când dezvaluie abuzurile, greselile din administratie si alte chestiuni negative ale activitatii politicienilor aflati la guvernare.
Daca privim cu atentie la omul care face politica, dezbracându-l de haina oficiala, vom afla valoarea reala pe care o are pentru acesta notiunea de dreptate. „Portretul robot“ al politicianului român ne descrie un individ ipocrit ale carui fapte nu urmeaza cuvântul rostit fie in campania electorala, fie de la tribuna parlamentului. Politicianul român traieste intr-o permanenta dedublare: pe de o parte vorbeste tot mai sofisticat despre dreptatea sociala, despre mecanismele acesteia, despre reasezarea dreptatii dupa normele UE etc., iar pe de alta parte practica in viata de demnitar si personala nedreptatea fata de semeni, adica fura, minte, insala, nenoroceste vietile celor pe care ii conduce. Cuvântul politicianului nu este urmat de fapta, dreptatea nu se realizeaza in viata reala a comunitatii pe care acesta o gestioneaza, nedreptatea inca stapâneste.
Preotii sunt si ei obisnuiti sa ne vorbeasca, sa ne predice, insa mai ales despre iubire – iubirea de Dumnezeu si iubirea de oameni. Starea de asumare a cuvântului rostit pe care preotii o manifestau cu aproximativ un secol in urma este straina pentru multi dintre preotii timpurilor noastre. Cuvântul rostit cu credinta si urmat imediat de fapta care sa dovedeasca realitatea acelui cuvânt este tot mai rar intâlnit in activitatea preotilor. Iubirea de Dumnezeu, iubirea de semeni, iubirea curata sunt transformate in forme fara fond in cadrul unor predici lungi si semidocte rostite de slujitori ai Bisericii care au uitat de multa vreme ce inseamna asceza, smerenia si mai ales jertfa pentru aproapele. Luxul, lenea, dorinta de putere si de indestulare din cele lumesti au indepartat din sufletele lor iubirea, facând loc unei umbre chinuite – iubirea de sine. Spre predicile celor care isi spun slujitorii lui Dumnezeu inca se indreapta ochii sufletului unor oameni aflati in simplitatea mintii si saracia trupului. Tinerii merituosi, intelectualii si alti oameni care cu sinceritate si seriozitate ar fi interesati sa auda Cuvântul lui Dumnezeu se izbesc de zidul ridicat de bunastarea trupeasca sfidatoare in care traiesc multi dintre slujitorii Bisericii. Când predici, de exemplu, despre infrânare, dar esti rumen in obraji de atâta tihna a pântecului si apoi te asezi comod pe bancheta din spate a unei limuzine de lux, cu greu va mai fi crezut cuvântul tau. Cuvântul predicii tale despre iubire va fi asasinat de iubirea de sine cu care ii tulburi pe cei din jur.
Poporului român i se vorbeste mult, poate prea mult, si i se slujeste putin, foarte putin. Rataciti intr-o betie de vorbe, politicienii, preotii si alti purtatori ai cuvântului devin prin faptele lor niste gardieni ai inchisorii in care vorbele lor au inchis cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu despre dreptate si iubire…
