11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSfârsitul lumii, interzis sub 18 ani

Sfârsitul lumii, interzis sub 18 ani

Saptamâna aceasta va rula si in Craiova filmul lui Catalin Mitulescu, „Cum mi-am petrecut sfârsitul lumii“. Povestea adolescentei Eva si a fratelui ei de sapte ani, Lalalilu, are loc in România anului 1989, ale carui prime 11 luni cei mai multi dintre noi le-au uitat coplesiti de povara amintirilor din acel decembrie. In decorul acestor luni uitate, Dorotheea Petre (Eva) umple ecranul cu o prezenta cald-bruna, jucând magistral din priviri si zâmbete un rol ce i-a adus premiul pentru interpretare feminina la sectiunea „Un certain regard“ a festivalului de la Cannes. Probabil ca filmul are mai mult de câstigat de pe urma acestei fascinante tinere actrite decât datorita celebrului nume al lui Martin Scorsese aflat pe generic sub titulatura de producator executiv.


Desi sunt ispitit sa va povestesc filmul, in buna traditie a cronicarilor de la noi, nu o voi face. Si asta pentru ca in sala de cinematograf nu veti fi captivati de povestea in sine, care s-a petrecut de prea multe ori in acele timpuri. Ce va va cuprinde incet incet este o nostalgie vicleana, cu miros de lacrimi si gust dulceag de pufarine. Caci obsedata de detaliu, scenografia filmului este uimitoare. Sunt reproduse maniacal toate micile amanunte ale epocii de aur: de la mileul de pe televizorul alb-negru si matricola de pe uniforma de liceean pâna la minutioasa mânuire a pickup-ului rusesc. O lume pierduta si ruginita ne prinde ochii rasarind din toate cotloanele acestui film. Chiar daca poate in prim-plan e un moment trist, vederea camionului de plastic colorat, din acelea din care poate am avut si noi, ne va face sa zâmbim nepotrivit. Amintirile vor renaste la auzul bine cunoscutelor cântece, atât de prezente in scoala comunista. Prin universul creat de Mitulescu trec toate personajele adevarate ale tristetii create de Ceausescu: vecinul-securist intolit cu palton de piele, tovarasa slaba si entuziasta care ne invata cântece patriotice, batrânul nebun ridicat de militie dupa orice acces de furie anticomunista. Toti sunt prezenti ca niste marionete, atunci mânuite de partid, astazi trase de sforile regizorului. Oare pentru placerea noastra?


Ce poate insemna cerneala Pelikan pentru tinerii ce astazi au 18 ani? Nimic. Pentru ceilalti insa, mirosul din rezervorul stiloului chinezesc e inca intiparit adânc in narile amintirilor. A trecut mult timp de când foloseam aparate foto Smena, intr-atât de mult timp incât au inceput sa apara povestile despre acea perioada. Iar pentru generatia celor nascuti in anii ’60 – ’80, acest film vine ca o fereastra catre pierduta copilarie de carton a epocii de aur. Sa iti traiesti copilaria si adolescenta in mijlocul unui sfârsit de lume e o poveste inca insuficient de des spusa in România. E o poveste despre tristetea de a cauta culori intr-o viata cenusie, e o poveste despre cum parintii nostri, desi aflati sub talpa fricii, reuseau sa ne iubeasca. Astfel de povesti le sunt interzise celor ce astazi au 18 ani, pentru ca ei nu pot intelege un film despre sfârsitul unei lumi din care nu au facut parte.


Pentru ceilalti, acest film redescopera placerea de a povesti despre o vreme de care ne e greu si rusine sa ne aducem aminte. Intr-o vara, copil fiind, eram in preajma unui tir olandez parcat lânga fabrica de confectii. Soferul mi-a intâlnit privirea, iar eu, pofticios, am intins mâna cerând: „ciunga, ciunga“. Au fost cele mai gustoase bomboane gumate pe care le-am mâncat vreodata. E o poveste din mijlocul unui sfârsit de lume. Fiecare dintre noi are una la fel…


[email protected]

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS