La inceputul acestei saptamâni, pentru prima data in viata, am ajuns la Berlin. Reuniunea grupului liberal din Parlamentul European a avut loc in acest oras – drept care si noi, observatorii români, am fost invitati. Poti sa judeci un oras in trei zile, dupa ce ai batut câteva dintre bulevardele principale? Berlinul e impresionant – chiar si vazut prin ochii celui venit din Est. La aproape 16 ani de la reunire, diferenta dintre Est si Vest, in aceasta capitala, inca se simte. Duminica trecuta, pe 17 septembrie, au avut loc in Germania alegeri locale; la Berlin, fostul primar, un socialist, a (re)câstigat fara drept de apel. Ce este curios e faptul ca tocmai in Estul Germaniei partidul neo-nazist a cules cele mai multe voturi. Cum e posibil? – intreb pe o nemtoaica lânga care ma trezesc la o masa de seara. Asta e! – spune ea. Multi dintre cei din Est sunt nemultumiti si au impresia ca au fost trasi pe sfoara in 1990, drept care pleaca urechea spre cei care le promit locuri de munca si securitate sociala. Asadar, exista promisiuni politice care prind chiar si la nemti!
Prin Berlin, oriunde ai arunca ochii, dai de istorie. In primul rând, vezi urmele Zidului – mergi pe strazi si vezi pe jos, discreta, o linie trasata din pietre incastrate in asfalt: este locul prin care, din august 1961 si pâna in noiembrie 1989, a trecut Zidul care a taiat in doua un oras. Toata aceasta poveste este acum exploatata (in sens bun) in cea mai capitalista maniera cu putinta: in magazinele de suveniruri pentru turisti gasesti fragmente din Zid (cu certificat de autenticitate!), harti si istorii ale Zidului, plus o sumedenie de accesorii in masura sa aduca aminte de fostul ocupant sovietic: caciuli de blana rusesti, sepci de ofiter din RDG, ceasuri sovietice Pobeda, papusi de lemn Matriosca etc. Berlinul nu pare a renunta foarte usor la istoria sa recenta: aproape de Alexanderplatz – o piata care era, inainte de 1989, centrul Berlinului de Est – gasesti un monument cu Marx si Engels! Minut de minut, vezi turisti din toate colturile lumii care se fotografiaza amuzati lânga aceste statui. Nu foarte departe pe harta orasului este vestitul Check Point Charlie – o intersectie altfel banala de pe Friedrichstrasse – unde sectorul american al Berlinului se intâlnea pâna in 1989 cu cel sovietic. Acum, locul este perimetru de pelerinaj turistic. In magazinele din jur poti gasi tot ce vrei pentru calmarea nostalgiei: steaguri ale fostei RDG, tricouri cu secera si ciocanul, pixuri cu chipul lui Che Guevara, iarasi bucati din Zid, DVD-uri cu vocea fostului lider comunist Honecker etc.
Sa pomenesc si o deceptie: Poarta Brandenburg – simbolul Berlinului – este mult mai mica decât pare in documentarele de la televizor. Te astepti sa vezi ceva maiestuos si, când colo, vezi sase coloane recent renovate si un fronton cu o cvadriga – zeita Victoriei, pe un car de lupta grec tras de patru armasari din piatra. Aceasta statuie de pe Poarta i-a placut atât de mult lui Napoleon Bonaparte incât acum fix 200 de ani, in 1806, armata imperiala franceza care a ocupat Berlinul a impachetat cvadriga si a transportat-o cu vaporul la Paris; numai ca, opt ani mai apoi, odata Napoleon infrânt, statuia s-a intors acasa. In fata portii se deschide bulevardul Unter den Linden (Pe sub tei, pe româneste) – care-si merita numele, pentru ca este umbrit de sute de tei, de la un capat la altul. Nu trebuie sa fii inginer ca sa-ti dai seama, o data ajuns aici, ca ultima sistematizare a acestui oras a fost facuta de bombele aliate cazute in anii celui de-al doilea razboi mondial. Nu cred sa existe in Europa o capitala cu atâtea spatii goale, in plin centru. Din loc in loc vezi câte un parc, cu arbori tineri – si nu este e greu de banuit ca acolo, altadata, erau cladiri ce-au fost rase de explozii. E drept ca acum se construieste pe rupte si ca oriunde intorci ochii vezi macarale – de retinut, asta la 60 de ani de la sfârsitul razboiului! Oricât de cinica ar parea concluzia, orasul, din punct de vedere arhitectonic, a avut de câstigat: cladiri vechi, din secolele XVIII sau XIX, se afla lânga altele noi, terminate in ultimele decenii. Un exemplu: in Alexanderplatz, una lânga alta, se afla Biserica Sf. Maria (miraculos scapata de bombardamentele din razboi) si un relativ nou si deja vestit turn de televiziune (cea mai inalta constructie din oras).
In fine, peste tot se vede urma mâinii omului si a „lucrului german bine facut“. Cred ca aceasta este principala lectie a unei vizite la Berlin: toate vitregiile istoriei nu au putut infrânge vointa si puterea acestui neam. Fara ele, refacerea Germaniei din cenusa anului 1945 nu ar fi fost posibila. Alte neamuri (nu dau nume!) dispuse la eterne si „mioritice“ gâlceve cu Istoria ar trebui sa ia lectii de aici.
