Sa ma ierte stimatii cititori, dar astazi sunt nevoit sa inchid pentru inventar. Prea multe lucruri, idei, sperante, vise, deziluzii s-au adunat; sunt greu de sistematizat chiar de catre un om inteligent; cu atât mai mult pentru mine.
Campania, asa-numita de curatenie morala, m-a aiurit complet. Pai, ca sa doresti o societate morala, trebuie sa stabilesti un etalon pentru moralitate si sa gasesti personal calificat pentru o astfel de activitate. Si trebuie sa precizezi utilitatea acestei activitati. A spune doar ca se doreste aflarea adevarului nu e deloc satisfacator. La ce ar sluji acest adevar, presupunând prin absurd ca l-am putea afla. Caci nu totdeauna adevarul, atât de frumos ca si concept, este si util. Trebuie sa ne multumim la acea portiune de adevar care ne-ar putea permite, pe ici, pe colo, sa amelioram situatia in care ne aflam.
Acum este actuala deconspirarea acelui sinistru organism creat si organizat la 30 august 1948 de Pantelimon Bodnarenko si denumit Securitate. Las la o parte crimele oribile ce au avut loc pâna in 1964 si teroarea permanenta in care s-a trait dupa aceea. Nu inteleg un lucru; in toate tarile civilizate exista servicii de siguranta care apara interesele statului respectiv in maniera si directia dorite de conducerea statului. Maniera, directia si metodele de activitate ale Securitatii au fost impuse de statul comunist, care este principalul vinovat de rezultatele activitatii Securitatii. Ceea ce nu scuza excesele, barbarismele metodelor folosite; si chiar daca metodele de o brutalitate inimaginabila n-au fost folosite de toti securistii, oprobriul se rasfrânge asupra intregii structuri, caci n-ai cum sa analizezi pe fiecare in parte si nici incredere ca este adevarat ce vor spune unii. Au intrat in Securitate si copii amarâti de prin orfelinate, dar si unii care doreau salarii mai mari; poate putini banuiau ce li se va cere sa faca, dar sistemul de educatie i-a transformat. Nu toti au devenit brute sau asasini, dar toti, constienti sau nu, intr-o masura mai mare sau mai mica, au contribuit la raul pe care Securitatea l-a produs.
Dar nu numai Securitatea, ci toate institutiile fundamentale ale statului au fost obligate sa-l serveasca: Justitia, Invatamântul, Armata, Biserica etc. erau obligate sa contribuie la transpunerea in viata a politicii partidului. Si practic, n-aveai ce face. Totusi, trebuie facuta deosebirea intre decenta majoritatii oamenilor si servilismul, linguseala, dorinta de parvenire a „sefilor“.
Dar apare si alta categorie, care produce greata: cea a informatorilor. Care nu erau obligati sa faca tot ce au facut. Cunosc persoane care, efectiv, n-au avut ce face; dar multi au dat informari inofensive. Este un sentiment de dezgust total sa stii ca prietenul, ruda, colegul te-au turnat. Multi care se ascund sub situatia ca au avut dosar de urmariti se fac ca nu stiu ca Securitatea, care era perfect organizata, isi urmarea informatorii, care, evident, nu prezentau incredere din moment ce au acceptat sa-si vânda constiinta. Când vom vedea cât de multi informatori au fost, ne vom ingrozi. Dupa cum ne ingrozim si aproape vomitam când aflam câti intelectuali, deveniti postrevolutionar arhangheli ai anticomunismului, au fost turnatori ordinari. Si când te gândesti ca multi dintre noi vedeam ameliorarea situatiei prin participarea intelectualilor de valoare morala la viata politica. Valoare or avea, dar morala de unde…
Alt lucru la care va trebui sa cuget in aceasta perioada de inventar este opozitia unor categorii socio-profesionale la deschiderea dosarelor, sub pretextul ca aceasta ar dauna prestigiului breslei si ar scadea increderea populatiei in ele. Pai, aceasta declaratie insasi le dauneaza prestigiului, caci inseamna ca au ceva de ascuns. Cred ca toate categoriile au obligatia morala de a scapa de balastul unei lumi care, desi incet, tot moare.
De ce oare aceasta opunere la deschiderea arhivelor Securitatii, insotita de rezistenta continua la eficientizarea justitiei. Vechea Securitate este infiltrata masiv in noile Servicii de Informatii, iar lideri ai vechii Justitii sunt, de asemenea, prezenti si in conducerea actuala a Justitiei. Or, cine are acces la informatii are posibilitatea, cu complicitatea justitiei, sa depisteze prioritar caile oculte de imbogatire; ceea ce „tovarasii“ au facut-o din plin. De aici opunerea la centralizarea serviciilor de informatii, ceea ce ar usura controlul, si dorinta de a le pune sub obladuirea celui mai retrograd si corupt organ al puterii, Parlamentul. E adevarat ca nici de la „Potcoava“ n-ar fi prea nimerit, dar s-ar putea, daca ar exista mai multa responsabilitate, trecerea la prohibitie, cel putin prin unele sectoare ale Capitalei.
Toate acestea si multe altele ma fac sa inchid propria mea ratiune pentru un inventar.
Mai ales ca am gasit intr-un colt un fragment al unui discurs tinut de Petre Tutea in fata celor 44 de scriitori detinuti la Aiud. „… daca murim aici in lanturi si haine vargate, nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a facut onoarea sa murim pentru el…“.
Va intreb pe dumneavoastra: meritam noi, cei de azi, aceasta onoare?
