Isteria nationala zisa si Dosariada a nascut nu numai victime, dar si eroi. Victimele sunt autentice. Eroii sunt insa falsi. Sunt cetateni care se propun ca eroi si deseori reusesc sa treaca asa in ochii opiniei publice pe fundalul ignorantei absolute a jurnalistilor mai mult sau mai putin tineri la disciplina pe care am putea-o numi mecanismele Securitatii.
Profitând de analfabetismul fatucelor din presa, dar si de superficialitatea acestora, multi cetateni au inceput sa se dea eroi.
O categorie o constituie cei care sustin pe toate drumurile ca au fost urmariti de Securitate. Din aceasta afirmatie ei trag o ipostaza menita a-i prezenta drept luptatori ce-ar trebui sa primeasca nu numai respectul nostru, dar si ceva pitule.
Acceptarea fara discernamânt a unor astfel de faliri isi are cauza in nestiinta jurnalistilor fata de ceea ce insemna urmarirea de catre Securitate. Prin natura sa de Politie Politica, Securitatea supraveghea intreaga populatie. Nu neaparat pentru ca intreaga populatie era suspecta, ci pentru ca o misiune asumata de Securitate era cea preventiva.
Cu adevarat urmariti erau cei care aveau deschis un Dosar de Urmarire Informativa. Un astfel de Dosar se deschidea insa dupa parcurgerea unor procedee birocratice, impuse de conducerea Securitatii dintr-un motiv ce ar putea sa surprinda pe unii: preocuparea de a nu iesi din bugetul alocat. Desi trece azi drept favorita sistemului, Securitatea a fost si ea supusa drasticelor masuri de economisire a banilor. Deschiderea unui Dosar de Urmarire Informativa presupunea insa o anume cheltuiala. Era nevoie, in unele cazuri, de folosirea tehnicii operative, tehnica de care Securitatea nu dispunea in mod nelimitat. A urmari pe cineva prin DUI presupunea insa si o repartizare speciala a unor ofiteri. Ofiterii erau insa si ei români. Altfel spus, nu de putine ori, asemenea tuturor slujbasilor, n-aveau nici un chef sa faca munca voluntara.
Dar chiar si când a avut Dosar de Urmarire Informativa nu inseamna in chip automat ca respectivul era un adversar al regimului. Se intâlneau cazuri când DUI era deschis in urma unor delatiuni ordinare. Asa se explica de ce multe Dosare se inchideau pe considerentul ca urmaritul nu confirma suspiciunile anterioare.
Alta categorie de asa-zisi eroi o constituie cei care s-au grabit sa declare ca au rezistat cu brio tentativelor de racolare.
Un demnitar s-a mândrit recent cu faptul ca el ar fi rezistat luni intregi.
Documentele dezvaluie ca esecul tentativei de racolare se constituia intr-o serioasa bila neagra pentru ofiter.
De aceea, putine erau cazurile când racolarea esua.
Recrutarea unui informator dintr-un anume mediu respecta si in cazul Securitatii regulile de prudenta specifice recrutarii unui colaborator de catre orice serviciu secret.
Era un proces lung si complicat, cu etape precise, de la identificarea posibilului recrutabil, numita punctare, trecând prin studierea personalitatii acestuia si terminând cu semnarea angajamentului. In caz de esec, ofiterul avea si ceea ce se numea varianta de retragere.
Dat fiind ca putini dintre jurnalisti cunosc astfel de lucruri elementare, presa a putut fi manipulata pentru a se crea imaginea unei lumi in care toti fusesera eroii unui nou tip de rezistenta: rezistenta la racolare.
Concluzie mai mult decât fireasca: atentie nu numai la victime, dar si la eroi!
