Serialul comico-tragic continua, lui Adrian Mititelu revenindu-i, ca de fiecare data, rolul personajului negativ. Dupa episodul petrecut la meciul cu FC Vaslui, a urmat altul, la fel de trist si lipsit de haz sau invataminte, care a avut loc imediat dupa terminarea meciului de pe „Lia Manoliu“.
Rugat de colegii de breasla sa acorde un scurt interviu, Adrian Mititelu a acceptat intr-un final propunerea si, dupa patru – cinci intrebari, in care a facut „lumina“, i-a sarit mustarul. Ce s-a intâmplat? Pai, m-a indemnat Lucifer sa-l intreb câte puncte crede „Domnia sa“ ca va cumula Universitatea in urmatoarele patru etape. Reactia a surprins intreaga asistenta, pentru ca finantatorul craiovean a luat-o ca pe un afront si s-a manifestat ca atare. Acuzându-ma de faptul ca lucrez „la ziaru’ lu’ Paunescu“ si ca din pricina mea a pierdut echipa, de parca as fi evoluat contra Stelei, a gasit de cuviinta sa-mi arunce mai multe apelative, printre care si pe cel de „sobolan“. Din gesturile si mimica fetei mi-am dat seama ca „interviul“ a fost la un pas sa degenereze, dar am fost norocos, caci lumina camerelor de luat vederi a fost bariera salvatoare.
Spre dezamagirea „domnului“ Mititelu, ma simt onorat de apelativul primit, cu toate ca intentia sa a fost sa jigneasca, sa ma faca sa ma simt penibil. Si asta pentru ca sobolanul este o fiinta demna de invidiat. De ce? Pentru ca animalutul acela, care nu are o infatisare placuta, are foarte multe caracteristici pozitive. Este o fiinta foarte inteligenta, ancorata la realitate, care nu poate trai in afara comunitatii, extrem de devotata semenilor, si, in ciuda faptului ca este purtatoare de microbi, este imuna aproape la toate otravurile venite din afara. Nu este agresiv, ci se rezuma la autoaparare.
Deci, sobolanul are foarte multe lucruri pozitive, dar Mititelu nu le stie, chiar daca a crescut la tara. Si nici nu avea de unde sa-si imbogateasca „vastele cunostinte“, pentru ca nu a auzit de Animal Planet si Discovery, acele posturi TV nefiind receptionate la hotelul New York.
Ma simt nevoit sa aplaud asemanarea facuta de „domnul“ Mititelu, care a tinut cu tot dinadinsul sa-si invinga conditia, etalând un „fair-play“ desavârsit si multa „diplomatie“. As mai puncta faptul ca sunt onorat ca imi exercit meseria „la ziaru’ lu’ Paunescu“, pentru ca aici nu exista cenzura sau autocenzura, iar de dictatura nici nu incape vorba. Este un loc in care esti respectat, in primul rând ca om, si te simti ca intr-o familie, iar acest lucru ii deranjeaza pe multi.
P.S.: Sa ma ierte „domnul“ Mititelu pentru ca nu pot visa la fel de frumos ca el, sa nu se supere ca prezint doar realitatea, pentru ca, spre deziluzia sa, nu toti pot fi cumparati. Mai sunt oameni care considera ca demnitatea este cel mai de pret lucru si nu-si incalca principiile de viata indiferent de sentimente si conditia sociala.
Te salut, amice!
