Stânga româneasca a fost gravida in ultimul an. La scurta vreme dupa ce Ion Iliescu a avut surpriza sa descopere, la Congresul PSD, ca, vorba filosofului, „azi nu e ieri“, s-au auzit soapte despre un nou „pol social“. Se zvonea ca Ion Iliescu si Petre Roman ar pune la cale, reconciliati, „ceva“ in stare sa dea o replica guvernarii „de dreapta“. Proiectul era, insa, vag si ambiguu. Nimeni nu spunea clar ce identitate va avea „polul“ cu pricina. Iar intrebarile care circulau se invârteau in jurul a trei ipoteze. 1) Va fi un nou PSD, unde se vor strânge simpatizantii lui Ion Iliescu, nemultumiti de rezultatele Congresului unde avusesera câstig de cauza inamicii fostului presedinte? 2) Va fi o tentativa de reinviere a vechiului FSN? 3) Sau va fi o „constructie politica“ noua, de tip alianta, care va incerca sa relanseze „stânga“, compromisa de PSD?
Premise pentru o „relansare“ a stângii in cadrul PSD nu prea existau. De la sfârsitul lui 2004, când a pierdut puterea, PSD a semanat unei corabii avariate, care ia apa continuu, iar echipajul, in loc sa repare stricaciunile, sta cu ochii pe barcile de salvare, asteptând sa vada daca naufragiul se va petrece sau nu. Nici in afara PSD, perspectivele nu erau foarte incurajatoare. Pe de o parte, fiindca in România lipseste optimismul politic, de natura sa dea sorti mari de izbânda unei formatiuni noi. Pe de alta parte, fiindca e greu sa creezi viitor cu personaje legate de trecut.
Poate, si din aceasta cauza, asteptarea nasterii „polului social“ n-a provocat nici un fel de emotii la „dreapta“. Dar ne-am putea mira ca el a stârnit un interes minor, aproape nul, in opinia publica. Deoarece in România exista, azi, conditii ideale, as spune, pentru ca un partid de stânga sa se impuna. Mizeria in care se afla milioane de români ar trebui, in mod logic, sa impinga electoratul spre stânga. Apoi, dezastrele cu care s-a confruntat actuala guvernare (inundatiile din 2005 si din 2006, iar acum gripa aviara) au dat si mai mult dramatism dezamagirilor asternute, ca un namol insipid, peste iluziile „portocalii“ din urma cu un an si jumatate.
O explicatie a acestui dezinteres exista, totusi. Nasii „polului social“ au neglijat conditia cea mai importanta, decisiva, pe care trebuia s-o indeplineasca un nou proiect politic pentru a avea succes: sa fie receptat ca partid de stânga autentic, dispus sa se bata nu pentru niste interese de grup, de gasca sau de partid, ci pentru milioanele de români carora promisiunile de pâna acum nu le-au adus decât mizerie, deruta si lehamite. Or, ce s-a intâmplat? D-l Geoana a vazut in acest „pol social“ un posibil rival, un concurent capabil sa destabilizeze PSD. Si i-a cerut insistent lui Ion Iliescu asigurari ca „nou-nascutul“ nu va avea pretentii sa reprezinte, politic, „stânga“. Asigurari pe care le-a primit. In consecinta, „polul social“ s-a nascut ca „for de dezbatere a problemelor stângii“. Adica, exact ceea ce lipsea României acum! O noua moara de macinat vorbe.
Nu ma mira, deci, ca nasterea „polului social“ n-a devenit un eveniment. Cred, insa, ca acest „avort politic“ ar trebui sa-i puna serios pe gânduri pe toti politicienii nostri, indiferent ca sunt „de dreapta“ sau „de stânga“. Indiferenta cu care opinia publica a primit vestile despre „noul pol“ arata ca starea de neincredere in partide, in politica si, ca atare, in democratie a atins la noi un punct critic. Si ce valoare mai are „jocul democratic“ daca pe o „scena“ se agita „actorii“, dar „sala“ e din ce in ce mai goala? Din pacate, coalitia aflata la putere e atenta doar la luptele care se dau intre liberali si democrati, intre democrati si UDMR, intre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria, iar PSD are grija doar sa se mentina pe linia de plutire.
