16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSA PRIVIM PUTIN SI-N NOI

SA PRIVIM PUTIN SI-N NOI

„A fi român inseamna a fi om intr-un anumit fel“.


Mircea Vulcanescu


Dar in ce fel? Ce ne caracterizeaza pe noi ca natie? Sau, cel putin, ce ne diferentiaza de altii? O autoanaliza obiectiva si, bineinteles, partiala ar fi necesara. Aceasta necesitate e oglindita frecvent in ultima vreme in presa scrisa unde, de multe ori, relatarea unor fapte sau cuvinte ale unora din incolorii nostri politicieni este inlocuita cu cercetarea posibilelor cauze care au determinat acele vorbe sau fapte. Aceasta in speranta ca unele lucruri s-ar putea imbunatati; caci speranta nu trebuie utilizata ca un anestezic, ci ca un energizant pentru exprimarea unor pozitii sau generarea unei actiuni.


Nu ne putem astepta la un progres real daca nu ne cunoastem pe noi insine, daca nu ne identificam calitatile si mai ales defectele. Unele din trasaturile noastre caracteristice sunt genetice; altele sunt deformatii premeditate si atent dirijate de educatia comunista, care avea ca scop principal formarea omului nou. Unul din obiectivele principale ale lustratiei de care se vorbeste atâta in ultimul timp ar trebui sa fie reprimarea acelor deprinderi capatate in comunism; lustratia ar trebui sa fie si in noi, nu numai in jurul nostru. Trebuie sa ne vindecam de ideea ca numai altii sunt vinovati. Precum si de impresia ca suntem un popor genial, plin numai de calitati. Suntem un popor normal si asta e foarte bine si de aceea avem si calitati, si defecte. Dar defectele ar trebui sa ne intereseze mai mult, deoarece cunoscându-le le putem, pe cât posibil, evita sau ameliora.


Românul este in mare masura fatalist si de aceea manifesta un interes redus fata de viitor; gânditi-va la maniera in care votam. Fatalismul conduce automat la traditionalism si de aici la retinerea fata de reforme. Românul accepta cu resemnare realitatile si numai rareori incearca ameliorarea lor. „Fa-te frate cu dracul pâna treci puntea“ este o sinteza cuprinzatoare a unei conceptii de acceptare a compromisurilor, chiar si atunci când acestea sunt discutabile. Românul prefera sclipiri de moment, care impresioneaza, dar nu pot suplini perseverenta si profunzimea. Aceste trasaturi au fost puternic dezvoltate sub comunism. Cum sa nu fii fatalist când orice ai fi dorit sa faci era incorsetat de autoritati? Cum sa fii profund si original când partidul gândea in locul tau? Cum sa nu faci compromisuri, sa spui ca iubesti partidul la nebunie, ca viata e minunata, ca progresele sunt continue, ca realizarile sunt epocale etc., când altfel ori iti pierdeai slujba ori ajungeai in puscarie. Atunci am invatat sa ne urâm stimulati de lupta de clasa, de existenta dusmanilor poporului etc. Toate acestea au emanat in zilele noastre si au determinat circul penibil al certurilor continue intre partide sau in partide, au transformat adversitatile politice in ura, ceea ce face sa aparem in fata strainatatii ca o natiune dezbinata, dominata de pasiuni marunte, preocupati mai mult de interese personale in dauna interesului national. Dar oare nu cumva aceasta compromitere a noastra se doreste din interior? Dezbinarea aceasta a noastra se datoreaza in buna parte situatiei economice in care ne aflam, domeniu in care am manifestat un analfabetism sclipitor. Una dintre explicatii este si aceea ca economistii de altadata, ale caror opere constau in extrase din cuvântarile lui Ceausescu, insirate intr-o anumita ordine, ocupa si acum functii importante in invatamântul superior, in cercetare sau in organisme superioare de decizie. Sa ne miram atunci ca nu stim sa utilizam fondurile europene care ne-au fost acordate?


La noi lipseste aproape total raspunderea pentru faptele comise, in special de demnitari si imbogatiti. De câte demisii sau condamnari ati auzit? Sindicalistii au iesit in strada cu revendicari justificate. Dar de ce n-au protestat niciodata impotriva cauzelor care i-au determinat sa iasa in strada? Impotriva coruptiei, a ineficientei justitiei, a manierei ridicole in care s-au recuperat datoriile enorme catre stat sau bunurile furate? Se spune ca sunt mai multi pensionari decât salariati. Dar cine e de vina ca, dupa Piata Universitatii, doua milioane de români nu mai sunt in tara sa munceasca aici? Si de ce, tot dupa modelul anterior, ierarhizarea valorilor se face dupa criterii politice, si nu profesionale? Ati vazut marii specialisti care nu sunt in stare sa arunce in aer digurile asa cum trebuie? Totusi, nu sunt pe „Culmile disperarii“ si cred in posibilitatea „Schimbarii la fata a României“. Am vazut la TV o emisiune de divertisment (singura pâna acum). Un tânar orfan, crescut la Casa de Copii, participa la un concurs de dans cu un premiu fabulos, de 50.000 de euro, ca sa-si poata cumpara o garsoniera si sa se poata casatori cu iubita lui, tot orfana si de la acelasi orfelinat. Iata un tânar care vrea sa munceasca, nu sa fure, vrea sa intemeieze o familie. Un copil crescut la orfelinat. Si care a multumit mamei lui, pe care n-a cunoscut-o, pentru ca i-a dat viata.


Acestia sunt românii care sunt si pe care ii asteptam.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII