Când Adrian Nastase era prim-ministru, am scris, cred, teancuri de articole – unele publicate chiar in „Gazeta de Sud“ – in care m-am referit, fie la aroganta lui (demonstratie perfecta a adevarului ca nu exista vanitate inteligenta), fie la suspiciunile de coruptie. Dupa ce d-l Nastase a avut nesansa sa vada cum arata viata nu numai privita din Palatul Victoria, ci si din interiorul Parchetului, m-am abtinut sa ma pronunt in legatura cu ceea ce i se intâmpla. M-a frapat ca omul care isi permisese cu câtiva ani in urma sa fie de-a dreptul vulgar la tribuna parlamentului, invitându-i pe parlamentari sa-i numere „ouale“, si-a pierdut atât de mult controlul de când s-a vazut anchetat penal, incât se comporta ca un posibil vinovat, dar am preferat sa tac. Nu e genul meu sa arunc cu pietre in cineva aflat in dificultate. In plus, incerc sa iau in serios prezumtia de nevinovatie.
Daca m-am decis sa vorbesc, acum, despre „cazul Nastase“ este numai din pricina unei declaratii absolut naucitoare facuta saptamâna trecuta de fostul premier. Banuiesc ca numerosi cititori ai „Gazetei de Sud“ o cunosc, deja. O reproduc, totusi, pentru cei care, eventual, n-o cunosc. „Pe vremea când eram premier, m-am opus arestarii lui Basescu“, a zis Nastase la un post de radio. „M-am opus – a adaugat el – arestarii oricarui om politic si, in general, arestarilor“.
Nu ma indoiesc ca Adrian Nastase a fost sincer când a facut aceasta afirmatie prin care a vrut sa se arate „marinimos“, reusind, insa, sa-si divulge dispretul fata de lege (ce daca in lege e prevazuta, in anumite conditii, si arestarea? el, Adrian Nastase, s-a opus!) si sa ne dezvaluie ce „viziune“ avea un prim-ministru cu studii juridice despre „statul de drept“. Si nu e singura concluzie care se impune. Intelegem, acum, ca stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din octombrie 2003, a carei autenticitate mai-marii pesedisti au contestat-o, era, de fapt, reala; ca interventia d-nei Stanoiu, pe atunci ministru al Justitiei, pe tema „când dam verde pentru Basescu?“ a avut loc!
Asadar, PSD recunoaste acum prin cel care i-a fost patru ani presedinte ca s-a amestecat in treburile Justitiei. Ca toate discursurile in care PSD ne vorbea despre „independenta Justitiei“ au fost mincinoase. Ca PSD n-a dat doi bani pe ce se zice in Constitutie, ca „nimeni nu e mai presus de lege“. Mai mult, d-l Nastase, care nu e un fitecine, care a dorit sa fie presedintele României, ne confirma ca proverbul „corb la corb nu-si scoate ochii“ nu e o simpla ironie populara. A fost filosofie de stat! „Eu nu i-am lasat sa te aresteze – ii spune, indirect, un fost premier actualului presedinte – tu de ce ma lasi la bunul plac al procurorilor?“ Si nu pot sa nu asociez acest „mesaj“ celui transmis de Valer Dorneanu, fostul presedinte al Camerei Deputatilor, membrilor comisiei juridice care a luat in discutie solicitarea Parchetului de a se autoriza perchezitionarea caselor lui Adrian Nastase din strada Zambaccian si de la Cornu: „Stimati colegi de la Putere, luati in calcul ipoteza ca roata se intoarce“. E clar, nu?
Adrian Nastase, incoltit si, probabil, speriat, a ridicat valul de pe un secret al lui Polichinelle; acela ca Justitia n-a fost nici o clipa lasata din lesa de politicienii care ne fac, de saisprezece ani, teoria „statului de drept“. Si n-au lasat-o deoarece nu pot sa accepte ca poate exista si alta dreptate decât cea care le convine lor. Dar nimeni, pâna acum, n-a spus-o atât de direct ca d-l Nastase. Si nu stiu daca dupa o asemenea declaratie mai poate urma ceva in afara de jena si compasiune.
