Ambitii oltene

Autori


Toata suflarea Olteniei asteapta cu nerabdare incheierea acestei editii din Divizia B, seria a doua, acolo unde primele doua echipe clasate la sfârsitul turului, Universitatea Craiova si CSM Râmnicu Vâlcea, vizeaza promovarea in Divizia A. Daca acest clasament de la finalul anului 2005 s-ar mentine si la finalul campionatului, atunci Universitatea ar fi in Divizia A, dar si vâlcenii ar avea sansa de pe locul doi. Reaminitm, promoveaza si o echipa de pe locul doi din cele trei serii, câstigatoarea desemnându-se dupa un turneu de baraj. Daca si Pandurii Târgu Jiu reusesc sa ramâna in Divizia A, Oltenia ar avea, in premiera, trei echipe in prima liga! Repet, este o chestiune ipotetica, dar posibila. Aceasta premiera pentru Oltenia ar fi de bun augur pentru fotbalul din aceasta zona, oltenii fiind, cum bine zice antrenorul emerit Nicolae Zamfir, o specie aparte in fotbal, iar Universitatea un fel de Oxford!

Dintre cele trei formatii amintite ale Olteniei, doar una (Universitatea) are un singur finantator, celelalte doua fiind finantate de SNLO si USMO (Pandurii), respectiv Primaria Râmnicu Vâlcea (CSM Râmnicu Vâlcea). Chiar daca problema finantatorului ar parea pentru unii un amanunt nesemnificativ, totusi, stabilitatea financiara este atuul „number one“ in ceea ce priveste valoarea si stabilitatea lotului unei echipe, iar acest fapt se reflecta in rezultate.

Finantatorul Universitatii, desi recunoaste ca nu sta stralucit in acest moment cu lichiditatile, a declarat in repetate rânduri ca pentru acest campionat are asigurat bugetul necesar pentru repromovarea Stiintei in Divizia A. Celor care mai cârcotesc pe la colturi, ca n-ar fi la zi cu unele contracte ale jucatorilor (ultimul zvon, Salih Jaber!), patronul Adrian Mititelu le raspunde transant: „Nu-i nimic adevarat, sunt doar inventii ale presei, rautati…“.


Sa asteptam in liniste returul, sa fim atenti la „organizarea“ celorlalte pretendente la promovare si sa sprijinim cu totii Universitatea in drumul ei spre prima liga, acolo unde-i este locul. Bafta si celor de CSM Râmnicu Vâlcea si „pandurilor“ de la Târgu Jiu!



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 11 ianuarie 2006

Actualitate

» Traficul usor, reluat pe Valea Oltului
» Solomon baga abonament la caldura
» SALVAMONT Gorj, interventie in Defileu
» Drum judetean blocat
» La Daewoo, productia nu se opreste!
» Criza de filme pentru radiografii
» CSM si-a desemnat noua conducere
» Centrul municipiului Târgu Jiu, revendicat

Local

» Facturi mai mari pentru luna decembrie
» Dispute intre proprietari si asociatie
» In Mehedinti mor gaini
» DSP Hunedoara instituie primele masuri impotriva gripei aviare
» Autoritatile locale invata cum sa se fereasca de gripa aviara
» Eminescu nu are liniste nici in mormânt
» Politia Comunitara se reorganizeaza
» Lupii ataca satele
» Dispar copii in Craiova
» Scuarurile de la Selgros, pericol pentru soferi
» Haite de maidanezi terorizeaza orasul Petrosani
» Calcat de doua ori de aceeasi masina
» Autorul accidentului din fata Parchetului Târgu Jiu, arestat

Dolj

» Cazuri sociale in atentia autoritatilor
» Primarii doljeni, pasari migratoare
» Un jandarm a murit in somn

Gorj

» Cladire particulara, reparata pe banii Primariei Târgu Jiu

Sport

» „Nu m-am hotarât“
» Minerul Motru a terminat vacanta
» Minerul Matasari si-a reluat pregatirile
» Ciurea si Vulpescu la Oltul Slatina
» Trofin a cedat dupa trei antrenamente
» Mutu si Del Piero au facut legea
» Codrea a marcat pentru sicilieni
» Scurte stiri
» A patra victorie pentru Sainz
» „Andy era un idol“
» Szilveszter isi incepe recuperarea
» Marisca si David, la CM de raliuri

Bani & Afaceri

» Masini second hand scoase la licitatie
» Salariatii Fibrocim SA Târgu Jiu, trimisi in concediu fara plata
» Magistrala de gaze „Nabucco“ subtraverseaza Doljul
» Oltenii milionari in dolari au afaceri imobiliare

Magazin

» „Pustoaica“ la 40 de ani
» Scurte stiri
» IA TE UITA!
» Bancul zilei
» Utile Craiova
» Intreruperi programate
» Fereşte-te de radar!
» Picatura de cunoastere

Opinii

» La revedere, domnule Thales

Top