Nu stiu cum se va fi desfasurat trecerea dintre 2005 si 2006 in satele care au fost devastate anul trecut de cele sapte valuri de inundatii. Se pare ca pe multi sinistrati i-a prins iarna fara un acoperis deasupra capului. Oamenii dorm in continuare pe la rude sau pe unde pot. Prin grajduri sau – daca n-a exagerat reporterul care i-a transmis aceasta informatie unei televiziuni – chiar prin cocini. Nu stiu, de asemenea, cum s-a desfasurat revelionul in târgurile mici, provinciale, despre care Sadoveanu spunea, cândva, ca acolo „nu se intâmpla nimic“. Probabil, nici acum nu s-au petrecut lucruri spectaculoase.
In noaptea de Anul Nou, m-am culcat la o jumatate de ora dupa ce m-am asigurat ca am intrat in anul 2006 si dupa ce am facut, cu ajutorul telecomenzii, un tur al tuturor canalelor de televiziune. La vârsta mea, prostul gust e mai greu de suportat, deoarece timpul are alta valoare. Am inghitit chiar doua somnifere ca sa pot depasi zgomotul artificiilor care au isterizat câinii din cartier. A doua zi, insa, cum n-aveam ce face, am stat ceva timp in fata televizorului. Daca vreti, a fost si un exercitiu de stoicism. Cu aceasta ocazie m-am lamurit cum si-au petrecut revelionul vedetele protipendadei autohtone: politicieni notorii sau persoane care au strâns averi ametitoare in ultimii saisprezece ani. Si m-a izbit un fapt. Unii, cel putin, din cei care s-au invârtit cu folos maxim (nu discut mijloacele) in apele tulburi ale epocii post-decembriste nu mai au complexe. Ceea ce este, poate, de inteles. Dar nu au, daca au avut vreodata, nici altceva.
As vrea sa fac câteva precizari. Nu am nimic impotriva ideii de bogatie. Nu cred ca bogatia trebuie privita chiorâs, cu prejudecata ca ea nu poate fi decât neonesta. Nu cred nici ca luxul e in sine condamnabil. E firesc ca omul care dispune de bani sa-si permita caviar, sampanie fina si, la urma urmei, orice pofteste. Sunt banii lui, face ce doreste cu ei. Dar nu-ti trebuie prea multa inteligenta pentru a pricepe ca, printre ideile compromise in ultimii saisprezece ani in România, e si ideea de bogatie. Ceea ce este extrem de periculos intr-o societate cu atâtea milioane de saraci, dintre care unii traiesc sub nivelul saraciei. Scandalurile de coruptie si, in primul rând, scandalurile de coruptie cu „pesti mari“, cu „rechini“, expresii des intâlnite in reprosurile oficialilor de la Bruxelles, au consolidat in mintea multor români banuiala ca toate marile averi sunt putrede, ca toate provin din furturi, din comisioane, din operatii ilegale. O asemenea idee e de doua ori primejdioasa. Intâi, fiindca arunca o umbra nedreapta asupra celor care au acumulat bogatie pe cai cinstite. Apoi, fiindca o astfel de suspiciune duce la resentimente, la furii mocnite, la revolte care, intr-o societate ca a noastra, aduce pe usa din dos, in psihologii, cu consecinte politice imprevizibile, ceea ce ideologia comunista numea „ura de clasa“; si pe care o credeam, pâna acum câtiva ani, ramasa, ca relicva, undeva prin debaralele istoriei.
In aceste conditii, niste oameni „ajunsi“, dar inteligenti, ar trebui sa nu-si exhibe intr-un mod sfidator, provocator, bogatia. Nu stiu cum se comporta bogatii in tarile occidentale. Presupun, totusi, ca acolo sunt ceva mai discreti, desi ruptura dintre bogati si saraci e mai putin scandaloasa. Unii dintre imbogatitii nostri au tinut, insa, sa lase impresia, de Revelion, ca sunt dispusi sa-si spele si pantofii cu sampanie sau sa plateasca un cântator de manele cu sume fabuloase (manelele fiind pe gustul lor) pentru a dovedi cine sunt ei.
Ca sa rezum: a existat ceva mult prea agresiv in modul cum si-a exhibat o parte a protipendadei noastre lipsa de decenta, de Anul Nou, care nu cred ca va aduce servicii nici democratiei, nici capitalismului.
