De Sf. Nicolae, cea mai puternica femeie din lume, asa cum o considera prestigioasa revista americana Forbes, debarca la Bucuresti. Numele ei este Condoleezza Rice, vine din Alabama, femeie inca tânara, 51 de ani, asadar e nascuta in 1954. Este sefa Departamentului de Stat de la Washington (ministerul de externe al SUA). S-a facut remarcata in 1988-89, când i-a servit drept consilier presedintelui american George Bush, tatal actualului locatar al Casei Albe, in vremea caderii regimurilor comuniste. Avea circa 34-35 de ani, foarte putini pentru jobul respectiv, dar a impus respect prin cunostintele sale vaste. Sfaturile ei tineau de relatiile URSS/USA. Rice este un „kremlinolog“ eminent. Parerile ei au influentat atunci serios relatiile dintre Moscova si Washington. Era o perioada extrem de critica si de exploziva. Criza s-a terminat cum stim, cu prabusirea regimurilor comuniste in 1989, si a URSS in 1991. A fost o cadere mai pasnica decât se astepta. Imperiile nu mor fara varsare de sânge, fara razboaie civile etc. Diplomatia a fost principalul instrument al acestei tranzitii care ne-a scos din Razboiul Rece. Condoleezza Rice a jucat un rol important bine cunoscut in acele momente. Pe vremea celor doua mandate ale democratului Bill Clinton, Rice s-a intors la meseria ei „de baza“, profesor, si a predat la Standford University, unde a fost si vicerector. O data cu reaparitia republicanilor la Casa Alba si a familiei Bush, a fost din nou invitata sa ocupe pozitii oficiale inalte. Dupa ce a fost consilier pentru siguranta nationala, din ianuarie 2005 este, asa cum am notat mai sus, titulara Departamentului de Stat. Face parte din aripa dura de la Casa Alba, sustine interventia in Irak. De altfel, când europenii s-au abtinut sa intervina si au criticat USA, Rice este cea care a spus fraza, notorie de acum: „Sa pedepsim Franta, sa ignoram Germania si sa iertam Rusia“. Model de stil lapidar, clar si exact.
Vizita la Bucuresti a distinsei doamne de culoare, single, are drept scop semnarea intelegerii cu USA privitoare la instalarea bazelor americane in România. Vizita a intârziat cam cu 50 de ani, sa o spunem. Prezenta americanilor aici in anii ’40 ar fi salvat tara de destinul istoric nenorocit pe care l-a avut. Sa ramânem adica sub sinele tancurilor Armatei Rosii si apoi sa fim „ocupati“ de slugile lor din interior, români, dupa 1958/65. A durat mult aceasta paranteza istorica, pâna in 1989. Dar a trecut, e deja un capitol de istorie. Suferintele inca se fac simtite, dar asta a fost. Vrea, nu vrea, România trebuie sa priveasca spre viitor cu realism. Ca membra NATO, România functioneaza, cu aproape trei mii de kilometri, ca granita de est a Organizatiei nord-atlantice. Basescu, inca de la inceputul mandatului sau, a facut o declaratie care a stârnit multe comentarii in presa si in cercurile politico-diplomatice, mai ales la Bruxelles, Paris, Berlin. Unele au fost serioase, altele glumete. E vorba despre „axa Washington- Londra-Bucuresti“. Basescu a facut si declaratii privitoare la Rusia si Marea Neagra, care au tras o linie si in relatiile Moscova-Bucuresti. Putin nu e prea fericit cu aparitia americanilor in coasta lui. Pe tarmul de est al Marii Negre, lânga Gurile Dunarii, râvnite traditional de Kremlin. Ma indoiesc mai mult ca oricând ca rusii se vor retrage din Transnistria, o data ce zona devine linia unui front imaginar NATO-URSS. Bazele americane din Dobrogea vor monitoriza si regiunea Orientului Apropiat si Mijlociu. E un avanpost spre aceasta regiune tulbure, de mare risc.
România se vede deodata pe toate hartile strategice. Asta e si sansa ei. Dar pâna la clarificarea acestor chestiuni, un dosar fierbinte sta pe masa, „inchisorile volante CIA“… In concluzie, România se vede piesa intr-un puzzle de mari dimensiuni. Ea incepe sa joace un alt rol in relatiile internationale, rol pe care trebuie sa il asume.
