Credeam ca aceasta caracteristica a românului a disparut; dar ea numai s-a atrofiat in mediile politice inalte. Citind mesajele trimise pe internet de cititorii mei, m-am convins ca aceasta caracteristica ramâne. In mesajele transmise pe marginea aniversarii Marii Uniri, echilibrul, seriozitatea sunt preponderente. Chiar atunci când mesajele sunt pline de tristetea neimplinirilor, de tristetea dorului de tara, care ii macina pe cei plecati. Analizele sunt realiste, civilizate, asa cum o face Marius. Cornelia ridica o problema extrem de importanta; nu este suficient sa vorbesti de dragoste de tara, ci sa faci ceva concret, zilnic, pentru ea. Nu vorbaria sforaitoare, emisa la un volum maxim si cu gesticulatie bogata inseamna patriotism, ci fapte menite sa contribuie la progresul ei, la cunoasterea ei in lume. Asa e, Cornelia; faptul marunt, aparent banal, dar cinstit si in folosul unei colectivitati si mai putin in folosul tau, este un fapt patriotic. Dar asta ar trebui sa se manifeste de sus, ceea ce nu prea se intâmpla.
Un elev isi manifesta respectul pentru ziua de sarbatoare; se simte mândru ca apartine unui popor cu o mare cultura, cu un trecut demn. Si eu ma bucur ca in poporul meu exista elevi ca tine. Si te invidiez ca azi ai posibilitatea sa evidentiezi adevaratele valori ale neamului, nu cele rastalmacite, fabricate, false. Iubeste-ti stramosii, caci ai pe cine iubi.
Alt elev opineaza ca in aceasta zi sfânta a românilor e nevoie de incurajari, de indemnuri. Da, dar inainte de aceasta e nevoie de adevar. Trebuie sa stim de ce patria noastra nu este in totalitate a noastra, si cine e de vina. Trebuie sa pedepsim cel mai aspru cu putinta pe cei responsabili de saracia noastra, de faptul ca sute de mii de tineri parasesc tara strabunilor lor. Si chiar daca iau cu ei dulcele blestem al dragostei de tara, ce mult ne lipsesc ei aici. Adevarul trebuie cunoscut; pe minciuna nimic trainic nu se poate construi. Si faptul ca voi, elevii, speranta noastra certa si unica, va puneti probleme e o nesperata incurajare.
Multumesc pentru cuvintele de bun-simt si pretuire ale lui Florin si Nestor.
Si fiindca astazi vreau sa fiu mai putin acid, o sa va povestesc o intâmplare din studentie. Stateam la camin, in camera in care azi functioneaza filarmonica ieseana. Eram 60 in camera; noaptea nu puteam dormi fiindca, atunci când stingeam lumina, aparea Armata Rosie. Asa botezasem noi cohortele de plosnite. Colegul si prietenul meu Mihai Boboaca primise de acasa bucate de Craciun (pe atunci de Craciun nu aveam vacanta). Pe care, cu ajutorul colectivului, le-am consumat rapid, profitând de bunavointa lui. Mihai i-a scris tatalui, popa din Barbatesti, sa-i trimita alte bucate. Telegrama de raspuns a popei, afisata in avizier, suna astfel: „vino urgent, n-avem alt porc“.
Dupa ani si ani, Boboaca, ajuns profesor, s-a inscris pentru concursul de grad. Când a vazut ca eu sunt presedintele comisiei, s-a retras din concurs. Nu dorea ca prietenia noastra de 30 de ani sa ma determine sa-i dau o nota nemeritata. Iata bunulsimt la români. Dar la românii de calitate, nu la parlamentari sau politicieni.
Cu mult bun-simt, spre deosebire de alte dati, s-au desfasurat manifestarile omagiale. Sa speram ca e un semn bun, de bun inceput. Caci trebuie sa vina vremea mândriei patriotice si pentru ceea ce realizam noi astazi, nu numai pentru ceea ce au realizat inaintasii. Si trebuie sa vina vremea adeveririi vorbelor lui Balcescu; tara e a poporului, nu a tagmei jefuitorilor.
